Impactul medicinei alternative asupra supraviețuirii la pacienții cu cancer

©

Autor:

Impactul medicinei alternative asupra supraviețuirii la pacienții cu cancer
Întârzierea sau respingerea în totalitate a tratamentelor convenționale anticancer în favoarea practicilor specifice medicinei alternative ar putea avea un impact dramatic asupra supreaviețuirii pacienților cu cancer. Aceasta este concluzia unui studiu recent publicat în Journal of the National Cancer Institute.

Deși există studii limitate care să ateste eficiența medicinei alternative în tratarea cancerului, sunt persoane vulnerabile care aleg astfel de terapii în detrimentul tratamentelor standard, a căror eficiență beneficiază de o bază științifică solidă, cum sunt chimioterapia, radioterapia, chirurgia oncologică și/sau hormonoterapia.

Medicina complementară și cea integrativă nu sunt echivalente medicinei alternative în studiul de față. În timp ce medicina complementară și cea integrativă încorporează o serie de practici care „întregesc” tratamentul convențional anticancer, medicina alternativă rămâne o terapie nedemonstrată menită să „înlocuiască” tratamentele standard în cancer.

Citește pe larg despre:
Medicina alternativă 
Homeopatie 

În cadrul studiului au fost identificate o serie de similarități între persoanele care apelează la medicina alternativă, respectiv la terapii complemetare ale cancerului
cum ar fi:  vârsta tânără, diagnosticul de cancer mamar, grad de școlarizare și venituri mai mari, iar nu în cele din urmă forme mai avansate de cancer.

Datele utilizate pentru a identifica factorii asociați cu utilizarea medicinei alternative, respectiv pentru a comparat ratele de supraviețuire la pacienții care au apelat sa soluții alternative versus convenționale, au provenit din Registrul Național de Cancer al Statelor Unite între anii 2004 și 2013 și au vizat cele mai prevalente tipuri de cancer – mamar, de prostată, pulmonar și colorectal.

La studiu au participat în total 840 pacienți cu cancer, dintre care 281 au apelat la medicina alternativă în scop curativ ÎN LOCUL terapiei standard pentru cancer, iar 560 au beneficiat de terapii convenționale specifice pentru tipul de cancer. 

Autorii studiul atrag atenția că numărul pacienților care au ales medicina alternativă pentru tratarea cancerului în detrimentul terapiilor standard anticancer a fost infim - 281 (0.02%) versus 1,681,906 (99.98%). Cu toate acestea, șansele de supraviețuire în rândul acestora a fost semnificativ statistic mai nesatisfăcătoare.

După ajustarea rezultatelor în funcție de factorii clinici și sociodemografici s-a observat că:
  • femeile care au ales medicina alternativă în defavoarea tratamentului convențional pentru cancer au înregistrat un risc de deces de 5 ori mai mare;
  • pacienții cu cancer colorectal și pulmonar care au apelat la soluții alternative pentru tratarea cancerului au prezentat un risc de 4 ori, respectiv de 2 ori mai mare de deces.

Deși lipsesc informațiile cu privire la tipul de terapii alternative la care pacienții cu cancer au apelat, în prezent există dovezi limitate sau deloc care să sugereze eficiența medicinei alternative pentru creșterea șanselor de supraviețuire la pacienții oncologici.

Trebuie menționat că acest studiu nu face referire la utilizarea împreună a terapiilor alternative cu tratamentele anticancer convenționale, deci în continuare rămâne un semn de întrebare dacă în viitor cele două ar putea fi asociate în siguranță.

Autorii au concluzionat că pacienții care au utilizat ca primă linie de tratament medicina alterntivă fără/în locul terapiei convenționale anticancer au prezentat o probabilitate mai mare de deces prin cancer, în stadii curabile.

Interviu cu Diana Artene, specialist în nutriție oncologică: „Prevenția cancerului este la fel de plurifactorială precum boala, nu există remedii minune” 

Între timp, se recomandă îmbunătățirea comunicării între pacient și cadrele medicale cu care acesta intră în contact în vederea educării și consilierii pentru a descuraja utilizarea terapiilor alternative în scop curativ, ca opțiune unică de tratament și în detrimentul terapiilor anticancer dovedite a fi eficiente.


Sursa: Oxford University Press 

Data actualizare: 25-05-2019 | creare: 13-03-2018 | Vizite: 1720
Bibliografie
Use of Alternative Medicine for Cancer and Its Impact on Survival, link: https://academic.oup.com/jnci/article/110/1/121/4064136
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cât de aproape suntem de vindecarea cancerului?
  • STUDIU: Lisinopril și carvedilol ar putea preveni toxicitatea cardiovasculară la pacientele cu cancer mamar
  • Nanoroboți pentru distrugerea celulelor canceroase
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum