Ierarhia simţurilor în viaţa de zi cu zi

În conversațiile noastre zilnice vorbim destul de rar despre ceea ce auzim, mirosim, gustăm sau examinăm tactil. Discuţiile se învârt mai degrabă în jurul percepţiilor vizuale, aşa cum a observat o echipă de oameni de ştiinţă din cadrul Institutului de Psiholingvistică Max Planck din Nijmegen, Olanda. Ei nu au găsit însă nicio dovadă a unei ierarhii fixe a utilizării lingvistice a celorlalte simţuri, concluzionând că ierarhia simţurilor este influenţată atât de predispoziţii biologice, cât şi de influenţe culturale.

San Roque şi colegii săi au analizat înregistrări audio-vizuale ale unor discuţii cotidiene purtate de oameni din 13 ţări de pe glob. Acestea au fost adunate de-a lungul anilor de către cercetători ai institutului aflaţi pe teren în diverse regiuni ale globului, astfel că banca de înregistrări obţinută este una multiculturală şi variată. Ea conţine nu numai înregistrări în limbi larg vorbite la nivel internaţional, precum engleza sau italiana, ci şi înregistrări ale unor limbi vorbite de comunităţi mici de oameni precum Chintang (cu cei 4. 000 de vorbitori nativi ai săi din Nepal) sau Whitesands (vorbită doar de 7. 500 de oameni de pe insula Vanuatu din sudul Pacificului). 

Toate aceste date colectate au fost ulterior analizate de către San Roque şi echipa ei. Aceştia au numărat de câte ori folosesc vorbitorii în conversaţiilor lor de zi cu zi verbe care fac referire la cele cinci simţuri şi au determinat ulterior poziţia ierarhică a fiecărui simţ. Ei au numărat de asemenea şi acele dăţi în care verbele respective nu erau utilizate cu referire la o experienţă senzorială, ci cu sens figurativ, precum în cadrul expresiei „we see eye to eye” („avem aceeaşi părere”).

Rezultatul studiului condus de echipa din Nijmegen confirmă ipoteza propusă de lingvistul Åke Viberg care concluzionase la începutul anilor 1980, după realizarea unui studiu la scară largă pe mai mult de 50 de limbi diferite, că vederea era cel mai important simţ în toate limbile. Conform acestuia, vederea este pe primul loc în ierarhia simţurilor, pe locul doi se află auzul, iar mai jos se află simţul tactil, gustul şi mirosul.

Rezultatele studiilor lingvistice precum cel condus de San Roque sunt importante nu doar pentru că analizează vocabularul fiecărei limbi în parte, ci mai ales pentru că reuşesc să aducă puţină lumină în cazul unor întrebări fundamentale despre existenţa umană, precum conexiunea dintre limbaj, gândire şi realitate sau modul în care oamenii percep, cunosc, învaţă despre sau înţeleg lumea în care trăiesc. Astfel, lingviştii de la Nijmegen subliniază că utilizarea preponderentă a verbelor care exprimă percepţii vizuale reflectă principiile majore ale trăirii şi cunoaşterii umane adânc înrădăcinate în biologia aparatului senzorial uman şi se corelează uşor cu descoperirile recente din neuroştiinţe, conform cărora aproximativ 50% din cortexul uman este implicat în realizarea funcţiilor vizuale.

Aceasta nu este însă singura explicaţie a frecvenţei foarte mare cu care oamenii fac referire în discuţiile lor de zi cu zi la ceea ce văd. San Roque şi echipa ei sunt de părere că este posibil ca oamenii să discute mai mult despre ceea ce văd pur şi simplu pentru că experienţele vizuale disponibile în jurul lor sunt mult mai numeroase decât cele legate de gust de exemplu.

În ceea ce priveşte intervenţia informaţiilor primite pe calea celorlalte patru simţuri în discuţiile cotidiene, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să stabilească o ierarhie fixă a acestora, care să se regăsească în toate limbile studiate, infirmând astfel rezultatele studiilor anterioare.

Auzul ocupă locul doi în majoritatea limbilor studiate, dar există şi excepţii de la această regulă. Una dintre ele este limba Semai, care face parte din familia limbilor asiatice şi este vorbită de unii locuitori ai Peninsulei Malaya, în care verbele care fac referire la miros sunt utilizate mult mai frecvent decât cele care fac referire la auz. Asifa Majid susţine că aceste rezultate sunt în concordanţă cu rolul cheie pe care îl are mirosul în anumite societăţi. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul limbilor Jahai şi Maniq, vorbite de grupuri de vânători-culegători din sudul Thailandei şi Malaysiei, în cadrul cărora există aproximativ o duzină de termeni abstracţi pentru a descrie mirosurile.

Nici în cazul celorlalte trei poziţii ale ierarhiei rezultatele nu au fost mai constante. Verbele referitoare la senzaţii tactile ocupă locul trei în cazul unor limbi precum Whitesands, Avatime sau mandarină, dar acelaşi loc este ocupat de verbele referitoare la miros în limbile Cha'palaa sau Duna sau de verbele referitoare la gust în limbile italiană şi spaniolă.

Pentru grupul de oameni de ştiinţă de la Institutul de Psiholingvistică Max Planck, aceste rezultate sunt dovada faptului că utilizarea limbii este influenţată atât de predispoziţii biologice, cât şi de influenţe culturale.

Sursă: Medical Xpress