Hormonul de eliberare a hormonului de creștere transformă potențialul terapeutic în sănătate și boli cronice

Hormonul de eliberare a hormonului de creștere (GHRH), cunoscut și sub numele de somatoliberină, este un hormon peptidic produs de hipotalamus, care stimulează sinteza și eliberarea hormonului de creștere (GH) din glanda pituitară anterioară. Ipoteza existenței GHRH a apărut în anii 1960, iar în anii 1980 hormonul a fost observat clinic în celule carcinoide și ale insulelor pancreatice, fiind ulterior izolat din tumori pancreatice care cauzează acromegalie la om.
Cercetările ulterioare au dezvăluit multiple funcții ale GHRH, inclusiv stimularea glandei pituitare pentru a regla concentrațiile de GH, existența variantelor de splicing și potențiale aplicații clinice. Antagoniștii GHRH au atras atenția datorită proprietăților lor antiinflamatorii, antitumorale și imunomodulatoare.

Un studiu recent publicat în revista Nature Reviews Endocrinology oferă o analiză detaliată a peste 40 de ani de cercetări asupra GHRH și analogilor săi. Cercetătorii au sintetizat dovezi in vitro și in vivo care demonstrează rolurile benefice ale GHRH și ale analogilor săi în creșterea celulară și vindecarea rănilor, în inflamație, boli cardiovasculare, cancer, imunitate și sănătate psihiatrică, inclusiv în condiții neurodegenerative.

Analogii GHRH

Deoarece GHRH endogen are o durată de viață foarte scurtă și este rapid degradat de enzimele proteolitice, cercetătorii au dezvoltat analogi sintetici cu stabilitate îmbunătățită. Acești analogi, care includ agoniști, antagoniști și receptori GHRH modificați (GHRHR), sunt creați prin modificarea reziduurilor de aminoacizi din secvența N-terminală a GHRH, menținând astfel eficacitatea funcțională a hormonului natural.

Analogii sintetici ai GHRH au fost intens studiați și s-au dovedit a fi implicați în procese precum creșterea celulară, repararea țesuturilor și progresia bolilor cronice.

Rolul GHRH în creșterea celulară, proliferarea cancerului și vindecarea rănilor
Pe lângă rolul său în stimularea producției de GH, GHRH este esențial pentru dezvoltarea normală a glandei pituitare în primele etape ale vieții. GHRH și variantele sale au fost identificate în diverse țesuturi extra-hipotalamice, inclusiv în tumori canceroase, unde pot avea efecte mitogenice și pot accelera dezvoltarea și progresia cancerului.

Varianta SV1 a GHRH a fost intens cercetată, fiind asociată cu rate de proliferare celulară anormal de ridicate. Activitatea SV1 a fost observată în diferite tipuri de cancer, precum carcinomul endometrial și carcinomul scuamos esofagian, unde promovează progresia tumorală în condiții de hipoxie.

Analogii sintetici ai GHRH, cum ar fi GHRH(1–29)NH2 și JI-38, au demonstrat capacitatea de a stimula migrarea fibroblastelor embrionare către zonele lezate, accelerând astfel vindecarea rănilor. Analogii MR-409 și MR-502 nu doar că promovează vindecarea, dar și inhibă fibroza, ceea ce le conferă potențial în recuperarea post-traumatică sau post-chirurgicală.

GHRH în bolile cronice

GHRH și agoniștii săi joacă un rol în diverse afecțiuni cardiovasculare, metabolice și neurologice. De exemplu, agoniștii GHRH pot crește potențialul regenerativ al celulelor mezenchimale, contribuind la repararea țesutului cardiac deteriorat.

Prin legarea la receptorii GHRHR, GHRH determină creșterea nivelurilor de cAMP, ceea ce poate îmbunătăți supraviețuirea cardiomiocitelor, contractilitatea miocardică și metabolismul energetic.

În ceea ce privește sănătatea cardiovasculară, GHRH poate avea efecte benefice indirecte prin influențarea dislipidemiei, o condiție caracterizată de niveluri anormale ale lipidelor din sânge. Tesamorelin, un agonist al GHRH, a demonstrat eficacitate în reducerea colesterolului și a LDL, în special în modele de diabet zaharat tip 2.

Proprietățile antiinflamatorii și antioxidante ale analogilor GHRH au fost observate și în modele animale de depresie și anxietate. Studii neurologice au evidențiat efectele neașteptate ale GHRH și agoniștilor săi asupra memoriei, cogniției și progresiei bolilor neurodegenerative.

Deși unii agoniști GHRH, precum GHRH(1-44)NH2, pot suprima retenția memoriei, alții, cum ar fi MR-409, pot preveni apoptoza neuronală și moartea celulară, încetinind îmbătrânirea neurologică. Aceste descoperiri sugerează un potențial terapeutic al GHRH în afecțiunile neurologice.

Concluzii

Studiul subliniază impactul semnificativ al agoniștilor și antagoniștilor GHRH în domeniul cardiovascular, oncologic și neurologic. Cu toate acestea, este necesară o cercetare suplimentară pentru a înțelege pe deplin mecanismele prin care GHRH și analogii săi acționează și pentru a explora aplicațiile lor clinice potențiale.

sursa: News Medical