ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Bucuresti

De ce este important să posede copii stăpânire de sine, responsabilitate, autodișciplină și sănătate emoțională?

De ce este important să posede copii stăpânire de sine, responsabilitate, autodișciplină și sănătate emoțională?
Autor: Elena Iamandi
Care este avantajul stăpânirii de sine, a capacității de a rezista la primul impuls și tentațiilor de moment la copii?

Acest lucru a fost demonstrat de experimentul realizat de psihologul Walther Mischel, încă din anii 60. Cercetătorul a oferit unor copii de 4 ani provocarea de a mânca o bomboană pe moment sau a aștepta câteva minute până când acesta revine în cameră și îi va oferii două bomboane. Pentru a mări capacitatea de așteptare copii au făcut cele mai năstrușnice lucruri. Interesant este însă de știut că Mischel a monitorizat acești copii până la absolvirea liceului, și a observat că acei copii care au reușit să nu mănânce bomboana imediat, nu numai că stăteau mai bine în privința comportamentelor pozitive și a stării de sănătate mantală, dar și valorile la testele de cunoștințe școlare erau în medie, cu 200 de puncte mai mari decât ale foștilor colegi mai grăbiți. Capacitatea de a aștepta a reprezentat pentru o etapă ulterioară un avantaj la testele de aptitudinii școlare, atât de importante pentru admiterea la colegii, facultăți.



Stăpânirea de sine sau reacția de tipul ”luptă și fugi”?

Practicarea stăpânirii de sine, poate părea un lucru dificil, dar străduințele în acest sens pot ajuta la rezolvarea multor probleme familiale.

Ca fiinițe umane, suntem programați ca în situațiile dificile să avem o reacții de tipul ”luptă și fugi”. În perioada preistorică, era un lucru esențial pentru supraviețuire. Dar în societatea modernă, nici lupta și nici fuga nu mai sunt de folos. Acum este important să folosim ceea ce știm despre sentimente și puncte de vedere, atât ale noastre cât și ale celorlalți- pentru a ne putea controla mai bine impulsurile.



Care sunt avantajele conștientizării atât a emoțiilor/sentimentelor proprii cât și ale celorlalți?

Haideți să luăm un exemplu în cazul adulților (să ne reamintim, copilul de azi reprezintă adultul de mâine). Să ne imaginăm că vreți să cereți șefului o mărire de salariu. Poate fi util să cunoașteți starea în care se află și să știți când este bine să îi cereți și când este bine să-l evitați? Adoleșcentul care devine conștient de emoțiile și sentimentele profesului are șanse mai mari să obțină un ajutor în plus, o amânare pentru un proiect, sau chiar o notă mai bună decât un elev care are un IQ (coeficient de inteligență academică) ridicat, dar nu are același nivel de EQ (coeficient de inteligență emoțională).

Studiile de specialitate arată că pe măsură ce ne cunoaștem mai bine propriile sentimente vom cunoaște mai bine și sentimentele celorlalți.

Copii mici și adoleșcenții au tendința de a privi lumea prin prisma nevoilor și dorințelor lor. Însă atunci când cresc și se dezvoltă, în jurul vârstei de 7-8 ani, devin mai capabili să accepte compromisuri, să fie toleranți, și mai ales să negocieze. Acest proces cunoaște în adolescență suișuri și coborâșuri, după cum știu mulți părinți. De cele mai multe ori, părinții depun mult efort pentru a-i învăța pe copii să privească lucrurile din diverse perspective, însă fără rezultate. Copii au nevoie să-și înțeleagă comportamentul și stările emoționale, pentru a știi ”de unde vin”.



Care sunt deprinderile necesare copilului pentru a se integra în gruprurile specific vârstei, și mai târziu în grupul de la serviciu și din comunitate?

A învăța să-i ascultăm pe ceilalți cu atenție (ascultare activă), a vorbi atunci când ne vine rândul, armonizarea diverselor simțăminte, ajungerea la un consens, exprimarea cu claritate, înțelegera punctului de vedere al celuilalt reprezintă doar o parte din multitudinea de aptitudinile sociale care ne ajută să lucrăm mai bine într-un grup. Atunci când membrii unui grup (inclusiv grupul familial), folosesc aceste aptitudini, grupul respectiv funcționează mai bine.

Aptitudinele sociale importante sunt reprezentate de capacitatea de a rezolva probleme interpersoanale, de a face alegeri bune, temeinice, responsabile în viața de zi cu zi. Și mai ales de a ne reveni atunci când ne lovim de inevitabilele obstacole și blocaje care apar în relațiile cu ceilalți.



Închei acum prin afirmația făcută de Dumesnil (2010), conform căreia ”avem [în noi] și un părinte a cărui sacină este de a avea grijă de copilul din noi, precum și de cei pe care îi aducem pe lume.” Astfel, o persoană care se tratează pe sine cu respect știe să își trateze cu respect și copilul, asigurându-i în acest mod o bună dezvoltare psihologică, construindu-i o bună imagine de sine, calități care îi vor fi benefice ca adult.