Omul care nu credea în iubire
Omul care nu credea în iubire
“Va voi spune o poveste despre omul care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, ca mine , ca tine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era modul sau de-a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident a avut o serie intreaga de experiente in incercarea sa de-a o gasi; mai mult –a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost acela ca aceasta nu exista.
Oriunde se ducea eroul nostru le explica oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de catre religii pentru ai manipula pe cei slabi, pentru a-i face sa creada si pentru a-i controla. El le spunea ca iubirea nu este reala si astfel nimeni nu o poate gasi, oricat ar cauta-o.
Omul nostru avea o inteligenta vie si era foarte convingator. El a citit numeroase carti, a studiat la universitati importante si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El spune ca iubire asa cum au senzatia ca o percep oamenii, nu este altceva decat un drog, care te ameteste si singurul efect este ca-l doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla daca nu-ti primesti portia zilnica de dragoste. La fel ca si in cazul unui drog simti nevoia acuta de a primi doza, zilnic. Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are o mai mare nevoie de iubire esta precum consumatorul de droguri iar cel care are o nevoie mai mica de iubire este ca un vanzator de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica cu atat poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.
Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura doza zilnica de dragoste, adica de drog. “ Ce ma voi face daca ma va parasi?”, “Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de-a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de droguri il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel partenerul care are nevoie de iubire, se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de-a nu fi abandonat.
Eroul nostru continua sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: “ Ceea ce numesc oamenii ca fiind iubirea, nu este altceva decat o relatie de teama, care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin sa si-o poarte cei doi parteneri? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor, a prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celallalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca sis a se respecta reciproc si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.
Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul……Dupa numai cateva luni respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce care cresc treptat pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman impreuna totusi, dar numai din teama de-a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”
El le mai spunea ca a vazut foarte multe cupluri care au trait impreuna, 30, 40 sau 50 de ani si care erau foarte mandre ca au trait atat de mult timp impreuna. Cand vorbeau insa de relatia lor, tot ceea ce spuneau era: “Am supravetuit casniciei”. Altfel spus unul dintre ei se abandonase celuilalt; de regula femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine, castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau ca niste posesiuni, “Este a mea”, “Este al meu”.
Si astfel eroul nostru continua sa peroreaze depre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: Eu am trecut prin toate acestea. Nu voi mai lasa pe nimeni sa-mi manipuleze mintea si sa-mi controleze viata in numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el a convins multe persoane ca Iubirea Nu Exista.
Intr-o buna zi, eroul nostru se plimba printr-un parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca o tanara femeie, frumoasa care plangea. Vazand-o plangand, acestuia i-a fost mila, s-a apropiat de ea, si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca motivul care o face sa sufere atat de mult, este inexistenta iubirii. “ -Uimitor i-a spus el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident a dorit sa afle mai multe de la ea. “-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.” -Ei, este o problema lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit pe cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta ca-mi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc, loialitate, respect si credinta si am intemeiat o familie. In curand insa totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte la fel cum si eu am incetat sa-l mai respect pe el. Am inceput sa ne certam si la un moment dat am descoperit ca nu l mai iubesc la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine. Dar copiii au nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce-mi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista bunatate si respect. Stiu insa ca daca voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are sens sa caut ceva care nu exista si din acest motiv plang.
Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o s i-a spus: “-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile, si devenim astfel vulnerabili. In locul ei tot ceea ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne putem detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?
Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce inseamna gelozia sau invidia. Nici unul nu incerca sa-l controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna caci viata li se parea mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.
Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: “ Hmm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea, este ….Iubire. Dar este o senzatie atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea sa iaba grija de mine, nu-mi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esescurile mele sau pentru problemele mele persoanale. Petrecem atata de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este in preajama altor barbati. Nu simt invidie atunci cand are success. Poate ca iubirea exista totusi dar este altceva decat cred oamenii”.
De abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna si ei ciudata idee care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput bine si ea i-a luat vorba din gura; “- Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceasta idee, cu ceva timp in urma dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca tu nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista doar ca nu este ceea ce credeam noi c-ar fi.”
Cei doi s-au decis sa traiasca impreuna si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici intr-un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se respecte unul pe celalalt iar iubirea dintre ei a continuat sa creasca si mai mult. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie caci erau atat de fericiti.
Inima barbatului era atat de plina de bucurie incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit si de abia astepta sa sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit o ondoiala; iubirea lui era coplesitoare si atunci steaua a cazut la pamant, si s-a spart in mii si mii de cioburi.
Si uite am ajuns iarasi la un barbat batran care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa isi asteapta pentru o clipa de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire. barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut in mana pentru o clipa, dar pe care l-a pierdut
Cine a comis eroarea? Puteti ghici? Aceasta a fost produsa de catre barbat, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire iar greseala lui a fost c-a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o responsabila pe ea de fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru iubirea lui. Indiferent cat de mult il iubea femeie, ea nu-l putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea stia carea erau astepptarile lui, caci ea nu-i cunostea visele.
Daca veti proceda la fel, luandu-va fericirea si punand-o in mainile celuilalt, mai devreme sau mai tarziu aceasta se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Daca ii daruiti altcuiva fericirea dumneavoastra, persoana respective v-o poate fura. Pe de alta parte, de vreme ce fericirea se naste din interior si este rezultatul iubirii dumneavoastra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Nu aveti dreptul sa faceti pe altcineva responsabil pentru ea. Si totusi atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptanda ca el sau ea sa ne faca fericit(a) si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe cineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste cealalta persoana sa fiti.
Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate lucrurile nu merg in acest fel. Noi facem apoi tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram, c-am esuat.”
Fragment din cartea Arta de-a iubi – don Miguel Ruiz
“Va voi spune o poveste despre omul care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, ca mine , ca tine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era modul sau de-a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident a avut o serie intreaga de experiente in incercarea sa de-a o gasi; mai mult –a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost acela ca aceasta nu exista.
Oriunde se ducea eroul nostru le explica oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de catre religii pentru ai manipula pe cei slabi, pentru a-i face sa creada si pentru a-i controla. El le spunea ca iubirea nu este reala si astfel nimeni nu o poate gasi, oricat ar cauta-o.
Omul nostru avea o inteligenta vie si era foarte convingator. El a citit numeroase carti, a studiat la universitati importante si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El spune ca iubire asa cum au senzatia ca o percep oamenii, nu este altceva decat un drog, care te ameteste si singurul efect este ca-l doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla daca nu-ti primesti portia zilnica de dragoste. La fel ca si in cazul unui drog simti nevoia acuta de a primi doza, zilnic. Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are o mai mare nevoie de iubire esta precum consumatorul de droguri iar cel care are o nevoie mai mica de iubire este ca un vanzator de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica cu atat poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.
Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura doza zilnica de dragoste, adica de drog. “ Ce ma voi face daca ma va parasi?”, “Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de-a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de droguri il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel partenerul care are nevoie de iubire, se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de-a nu fi abandonat.
Eroul nostru continua sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: “ Ceea ce numesc oamenii ca fiind iubirea, nu este altceva decat o relatie de teama, care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin sa si-o poarte cei doi parteneri? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor, a prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celallalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca sis a se respecta reciproc si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.
Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul……Dupa numai cateva luni respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce care cresc treptat pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman impreuna totusi, dar numai din teama de-a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”
El le mai spunea ca a vazut foarte multe cupluri care au trait impreuna, 30, 40 sau 50 de ani si care erau foarte mandre ca au trait atat de mult timp impreuna. Cand vorbeau insa de relatia lor, tot ceea ce spuneau era: “Am supravetuit casniciei”. Altfel spus unul dintre ei se abandonase celuilalt; de regula femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine, castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau ca niste posesiuni, “Este a mea”, “Este al meu”.
Si astfel eroul nostru continua sa peroreaze depre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: Eu am trecut prin toate acestea. Nu voi mai lasa pe nimeni sa-mi manipuleze mintea si sa-mi controleze viata in numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el a convins multe persoane ca Iubirea Nu Exista.
Intr-o buna zi, eroul nostru se plimba printr-un parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca o tanara femeie, frumoasa care plangea. Vazand-o plangand, acestuia i-a fost mila, s-a apropiat de ea, si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca motivul care o face sa sufere atat de mult, este inexistenta iubirii. “ -Uimitor i-a spus el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident a dorit sa afle mai multe de la ea. “-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.” -Ei, este o problema lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit pe cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta ca-mi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc, loialitate, respect si credinta si am intemeiat o familie. In curand insa totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte la fel cum si eu am incetat sa-l mai respect pe el. Am inceput sa ne certam si la un moment dat am descoperit ca nu l mai iubesc la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine. Dar copiii au nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce-mi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista bunatate si respect. Stiu insa ca daca voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are sens sa caut ceva care nu exista si din acest motiv plang.
Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o s i-a spus: “-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile, si devenim astfel vulnerabili. In locul ei tot ceea ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne putem detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?
Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce inseamna gelozia sau invidia. Nici unul nu incerca sa-l controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna caci viata li se parea mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.
Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: “ Hmm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea, este ….Iubire. Dar este o senzatie atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea sa iaba grija de mine, nu-mi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esescurile mele sau pentru problemele mele persoanale. Petrecem atata de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este in preajama altor barbati. Nu simt invidie atunci cand are success. Poate ca iubirea exista totusi dar este altceva decat cred oamenii”.
De abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna si ei ciudata idee care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput bine si ea i-a luat vorba din gura; “- Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceasta idee, cu ceva timp in urma dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca tu nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista doar ca nu este ceea ce credeam noi c-ar fi.”
Cei doi s-au decis sa traiasca impreuna si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici intr-un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se respecte unul pe celalalt iar iubirea dintre ei a continuat sa creasca si mai mult. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie caci erau atat de fericiti.
Inima barbatului era atat de plina de bucurie incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit si de abia astepta sa sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit o ondoiala; iubirea lui era coplesitoare si atunci steaua a cazut la pamant, si s-a spart in mii si mii de cioburi.
Si uite am ajuns iarasi la un barbat batran care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa isi asteapta pentru o clipa de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire. barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut in mana pentru o clipa, dar pe care l-a pierdut
Cine a comis eroarea? Puteti ghici? Aceasta a fost produsa de catre barbat, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire iar greseala lui a fost c-a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o responsabila pe ea de fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru iubirea lui. Indiferent cat de mult il iubea femeie, ea nu-l putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea stia carea erau astepptarile lui, caci ea nu-i cunostea visele.
Daca veti proceda la fel, luandu-va fericirea si punand-o in mainile celuilalt, mai devreme sau mai tarziu aceasta se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Daca ii daruiti altcuiva fericirea dumneavoastra, persoana respective v-o poate fura. Pe de alta parte, de vreme ce fericirea se naste din interior si este rezultatul iubirii dumneavoastra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Nu aveti dreptul sa faceti pe altcineva responsabil pentru ea. Si totusi atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptanda ca el sau ea sa ne faca fericit(a) si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe cineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste cealalta persoana sa fiti.
Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate lucrurile nu merg in acest fel. Noi facem apoi tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram, c-am esuat.”
Fragment din cartea Arta de-a iubi – don Miguel Ruiz