Gândurile pe care o persoană le are când este in activă pot oferi informații despre sănătatea psihică
©
Autor: Domșa Dariana
Un studiu condus de cercetători de la Universitatea din Arizona și publicat în Scientific Reports, poate oferi informații utile pentru diagnosticul și tratamentul problemelor de sănătate mintală. Cercetătorii au analizat gândurile pe care o persoană le are atunci când este inactivă, pentru un interval de 10 minute, suficient pentru a emite concluzii cu privire la sănătatea lor psihică.
În cadrul studiului, 78 de participanți au fost instruiți să-și exprime gândurile cu voce tare timp de 10 minute în timp ce stăteau singuri într-o cameră fără acces la dispozitive electronice. Cercetătorii au folosit echipamente audio pentru a înregistra gândurile subiecților, apoi au transcris înregistrările și le-au analizat pentru conținut. În total, au fost analizate peste 2.000 de gânduri.
„Am vrut să imităm micile pauze pe care le avem pe tot parcursul zilei, cum ar fi când așteptăm la coadă la o cafenea, facem un duș, ne culcăm în pat noaptea și așa mai departe”, a spus primul autor al lucrării, Quentin Raffaelli, student absolvent în cadrul Departamentului de Psihologie al UArizona.
Cercetătorii au căutat să măsoare tiparele de gândire, fiind interesați în special să surprindă gândirea negativă, care este un simptom comun al depresiei. „În timp ce majoritatea participanților au petrecut cele 10 minute gândindu-se la prezent sau viitor într-un mod neutru din punct de vedere emoțional, participanții care au obținut un scor ridicat la un chestionar de evaluare a copingului cognitiv-emoţional au experimentat gânduri negative care au fost mai mult concentrate asupra trecutului”, a spus Raffaelli.
Autorii au urmat anumite gânduri de-a lungul timpului, descoperind că persoanele cu scoruri ridicate la chestionarele de ruminare au avut gânduri negative care au durat mai mult decât gândurile pozitive. Unii oameni, pe de altă parte, au considerat că cele 10 minute sunt productive și inspiraționale. „Unii participanți s-au gândit la subiecte sau obiective pozitive pe care doreau să le atingă. Mulți participanți au descoperit că exercițiul a oferit o pauză de la aglomerația din jurul lor”, a spus co-autorul Andrews-Hanna, profesor asistent de psihologie.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 05-10-2021 | creare: 05-10-2021 | Vizite: 509
Bibliografie
What our wandering thoughts can teach us about mental health, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/10/211001100429.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Posibila schizofrenie
- Anxietatea generalizata
- Anxietate si stari negative
- Gânduri negative!
- Cum sa sterg din minte
- Gânduri distorsionate
- Ajutor ! Gânduri violente ! Frică !
- Ajutor ! Nu știu ce se întâmplă cu mine !! ganduri violente