Frică, timiditate sau... fobie socială?

Cui nu i-au tremurat picioarele măcar o dată prezentând o lucrare, la un examen oral sau pur și simplu vorbind în public? Fiecare dintre noi a simțit cel puțin o dată nevoia de a fugi din fața unei asemenea situații. De câte ori nu v-ați spus în gând „Nu intru la examen, nu sunt în stare”?

Fiecare persoană a prezentat asemenea manifestări, de la emoții vagi până la teamă evidentă într-o situație ce presupune vorbitul în public. Și totuși, atunci când manifestările depășesc o anumită intensitate și frecvență, afectând activitatea de zi cu zi a persoanei, putem vorbi de fobie socială. Mai multe despre această patologie puteți afla din rândurile de mai jos.

Ce este fobia și cum se manifestă?

Termenul „fobie” provine din cuvântul grecesc „phobos”, care se traduce prin „fugă” şi de la numele zeului Phobos, care inspira teroare şi panică duşmanilor săi. [4]. În limbaj de specialitate, fobia se defineşte ca o teamă iraţională, persistentă, de o intensitate ridicată, faţă de o persoană, un obiect, o situaţie, o senzaţie, un stimul. Fobia se manifestă în prezenţa stimulului, fiind însoțită de manifestări neurovegetative, afectează comportamentul persoanei, care face orice pentru a evita stimulul respectiv, pe termen lung existând posibilitatea inadaptării pe plan social, profesional, interpersonal, întrucât cu fiecare comportament de evitare, fobia se întărește. Deşi persoana ce suferă de fobie conştientizează natura iraţională a acesteia, nu își poate controla reacţiile, confruntându-se cu uimirea celor din jur şi cu propria ruşine la gândurile acestora, care nu pot întelege cum te poţi teme de ceva inofensiv.

Fobiile se manifestă prin 3 categorii de simptome:

• Simptome fiziologice: tahicardie, transpiraţie abundentă, tremor, senzaţie de sufocare, de gol în stomac, paloarea sau înroșirea feţei, dureri, disconfort în piept, ameţeală, senzaţie de vomă, micţiune frecventă, diaree, tensiune sau slăbirea tonusului muscular, în unele cazuri apărând leşinul sau atacul de panică.  
• Simptome psihologice, mintale: gânduri şi trăiri aferente fricii: jenă, nevoia de fugă, de evitare, tendinţa de a se ascunde, nevoia de a fi însoțit sau de a se afla într-un mediu securizat, gândul morţii iminente.  
• Simptome comportamentale: conduite ale individului în plan intim, relaţional, profesional.  

După Enăchescu C., personalităţile fobice prezintă comportamente particulare, ce iau mai multe forme:

• a. conduite de evitare, persoana încercând pe cât posibil să evite confruntarea cu stimulul ce declanşează teama, organizându-şi viaţa în aşa fel în cât să evite situaţiile legate de acesta.  
• b. conduite de asigurare, persoana căutând prezenţa unei persoane apropiate, unui animal sau obiect contrafobic în cazul apariţiei unei situaţii ce le provoacă fobia.  
• c. conduite de fugă, cu hiperactivitate, în care persoana adoptă comportamente de bravură sau sfidare a situaţiei fobogene. [2] 

Ce este fobia socială?

Există mai multe feluri de fobii:

• agorafobia (teama de spații deschise, aglomerate)
• fobia socială
• fobia specifică sau simplă (teama de o situație, un animal, obiect anume).  

Fobia socială se manifestă prin teama excesivă de a fi umilit sau jena în situaţii sociale precum vorbitul în public, la telefon, urinatul în toaletele publice („vezica ruşinoasă"), mersul la o întâlnire, mâncatul în locurile publice. Atunci când fobia se extinde la nivelul oricărei situaţii de a fi observat de ceilalţi, ea devine generalizată, afectând într-o măsură foarte mare funcţionalitatea persoanei.

Persoanele ce suferă de fobie socială evită să realizeze anumite gesturi în public, întrucât se tem de propriile lor reacţii, spre exemplu că le vor tremura mâinile când vor mânca sau vor scrie, prin urmare, evită aceste activităţi în restaurante, la ghişee etc. De asemenea, evită contactul vizual cu interlocutorul şi păstrează faţă de acesta o distanţă corporală semnificativă. De obicei, preferă să nu spună multe lucruri într-o discuţie. Deoarece se simt stânjeniţi în prezenţa necunoscuţilor, refuză invitaţiile la petrecerile cu multe persoane, mai ales dacă cunosc foarte puţină lume. Uneori, atunci când văd o persoană cunoscută pe stradă preferă să treacă pe partea cealaltă pentru a nu o saluta.

În mod paradoxal, deşi ei fac tot posibilul pentru a trece neobservaţi, tocmai prin aceste strategii de evitare atrag atenţia asupra lor; la unele persoane afectate de fobie socială, comportamentul lor evitant este dublat de mascarea manifestărilor fizice prin ochelari fumurii, pălări, şepci, gulere lungi, machiaj excesiv. În trecut, femeile foloseau evantaie pentru a-şi ascunde înrosirea feţei.

Fobia socială se asociază cu simptome somatice precum cefalee, dureri de umeri, înțepături în piept, gol în stomac, senzaţia persistentă de a urina. Ca într-un cerc vicios, prezenţa acestor simptome induce sentimente de incertitudine, neajutorare, cu efecte asupra imaginii de sine şi a încrederii în sine. Pentru a atenua gândurile negative şi simptomele fiziologice, unele persoane recurg la alcool, droguri, medicamente, care pe moment le ajută să depăşească situaţiile fobice, dar care pe termen lung împing la dependenţă sau alte efecte nedorite. „Fobia socială este bulgărele de zăpadă de la începutul unei avalanşe (dependenţă de substanţe, depresie)”. [3]

Fobia socială ia mai multe forme de manifestare, în funcţie de specificul fiecărei persoane afectate, ce diferă prin amploarea reacţiilor, prin modul în care este raportată frica (diferenţe cantitative), prin modul în care fobia se manifestă: la unele persoane prin paloare, tremor, la altele prin roşeaţă, etc. (diferenţe calitative).

Studiile au arătat că fobia socială apare de obicei în copilărie sau în adolescenţă, mai ales între 15 si 32 ani, însă în unele cazuri se poate declanşa la orice vârstă, ca urmare a unui eveniment traumatizant. Totodată, conform statisticilor, femeile sunt afectate mai mult decât bărbaţii, din cauza factorilor de natură hormonală şi a presiunii de a îndeplini anumite aşteptări; altă ipoteză ar fi aceea că bărbaţii recunosc mai rar că ar avea nevoie de ajutor, prin urmare multe cazuri de bărbaţi cu fobie socială nu ar fi înregistrate.

Tudose F. susţine că apariţia fobiei sociale se realizează după modelul răspunsului condiţionat: un stimul neplăcut (remarca răutăcioasă a altei persoane) este asociată cu o situaţie neutră (aflarea într-un anumit cadru social) . [5]

Fobia socială este considerată cea mai spectaculoasă şi invalidantă dintre formele de anxietate socială. Cercetătorii au relevat nouă situaţii penibile pentru un fobic social: să fie prezentat unei noi cunoştinţe, să întâlnească o persoană de care e impresionat, să utilizeze telefonul pentru a răspunde sau a suna, să primească vizitatori acasă, să fie observat în execuţia unei sarcini, să ia masa acasă cu cineva apropiat, să scrie sub privirile altuia, să vorbească în public. [1]

Multe persoane ce suferă de fobie socială afişează o imagine diferită de adevărata personalitate, pentru a-şi masca problema. Aşadar, mulţi par reci, distanţi, snobi, antipatici, păstrând distanţa faţă de ceilalţi pentru a nu li se observa vulnerabilitatea. Alţii afişează o impresie de duritate, preferând să se comporte agresiv decât să-şi dezvăluie slăbiciunea.

Conform DSM IV (Manualul de diagnostic si statistică al tulburărilor mintale), o persoană suferă de fobie socială dacă întrunește criteriile:

• A. Frică marcantă şi persistentă de una sau mai multe situaţii sociale în care persoana este expusă contactului cu străinii sau este posibil să fie privită de aceştia şi teama că se va comporta într-un mod umilitor.  
• B. Expunerea la situaţiile sociale de care îi este frică îi provoacă anxietate (pot fi incluse şi atacuri de panică asociate) .
• C. Persoana îsi recunoaşte frica ca fiind excesivă şi iraţională 
• D. Situaţiile stresogene sunt evitate şi îndurate cu anxietate/distres intens.  
• E. Comportamentul evitant, anxietatea anticipatorie sau distresul interferă semnificativ cu funcţionalitatea socială sau ocupaţională.  
• F. Pentru cei sub 18 ani, durata tulburării este mai mare de 6 luni.  
• G. Frica sau evitarea nu sunt secundare unei substanţe sau boli nonpsihiatrice.  
• H. Dacă coexistă cu o altă boală psihică sau somatică, frica nu este în legătură cu acea boală. [5] 

Criteriile pentru fobie socială conform ICD 10 sunt:

• A. Fie (I) frică marcată sau (II) evitare marcată de a fi în centrul atenţiei sau de a se comporta într-un mod jenant sau umilitor în situaţiile sociale.  
• B. Cel puţin două simptome de anxietate şi un simptom dintre: roşeşte/tremură, frica de a vomita, senzaţie de micţiune/defecaţie imperioasă în situaţiile de care îi este teamă.  
• C. Existenţa unui disconfort semnificativ cauzat de simptome sau de comportamentul de evitare pe care individul le recunoaşte ca fiind iraţionale şi exagerate.  
• D. Simptomele sunt restrânse sau predominante în situaţiile fobice sau în aşteptarea lor.  
• E. Simptomele nu sunt secundare unei alte boli psihice şi nu sunt adecvate culturii în care trăieşte individul. [5] 

Ce este de făcut?

Specialiştii sunt de părere că în cazul unui pacient diagnosticat cu fobie socială, metodele adecvate de tratare sunt: prescrierea dozelor mici de anxiolitice şi/sau antidepresive la începutul terapiei, pentru a reduce din anxietate, şi ulterior psihoterapie. Mulţi consideră terapia cognitiv-comportamentală cel mai eficient tip de psihoterapie în fobii. Astfel, sunt folosite tehnici precum expunerea (în imaginar, apoi într-o situaţie reală), aprecierea de către pacient a nivelului de anxietate în mai multe situaţii sociale pe o scală.

Cum ne purtăm cu o persoană ce suferă de fobie socială?

Din fericire, tehnicile psihoterapeutice pot fi implementate şi în afara cabinetului, fiind recomandat să avem răbdare, să lăudăm orice progres, oricât de mic al persoanei, să nu încurajăm comportamentul de evitare. Foarte important este şi să insistăm să urmeze tratamentul prescris.

Așa DA:

• să exprimăm prin cuvinte, gesturi şi atitudine admiraţia şi preţuirea pentru situaţiile în care persoana îsi învinge temerile; 
• s-o încurajăm să-și exprime emoțiile și părerile;
• s-o încurajăm să înceapă frazele cu „eu”, „mie îmi”;
• s-o criticăm doar în mod constructiv şi pe ocolite (ex: „Poate ar mai fi fost şi alte căi de a face asta”, „Ce contează ce cred alţii, eu cred în tine şi te susţin mereu”) [3]

Aşa NU:

• „Ce-i porcăria asta? Ruşinosule! Vezi că te-ai înroșit! Uite cum se uită toţi la tine! Vezi că mă faci de ruşine!” [3]