Sotul meu nu se simte atras de mine

Buna ziua,
Am 31 de ani, 3 ani de casatorie si 12 ani de relatie. Problema mea e ca sotul meu nu se mai simte atras de mine, nu simte dorinta sa faca sex cu mine. Eu am fost prima femeie in viata lui si el a fost primul din viata mea. Nu am fost niciodata super activi sexual, dar relatia noasta a functionat normal in primii ani. Cu timpul viata noastra sexuala s-a inrautatit, ajungand in momentul in care a disparut de tot. Partea cealalta a casniciei noaste decurge normal, in aparenta suntem un cuplu perfect. Am incercat sa discutam si sa gasim o solutie, dar n-am ajuns la nici o concluzie. L-am intrebat daca isi doreste sa fie cu altcineva, daca se simte atras de altcineva si mi-a zis ca nu, ca nici nu s-a gandit la asa ceva. Nu stiu ce sa fac, daca mai pot salva ceva. Imi doresc foarte mult un copil, dar nu am cu cine sa-l fac. Nu stiu daca sunt eu de vina, pt ca nu-l atrag sau are el un blocaj. Mai pot sa fac ceva sa salvez relatia asta?

Multumesc pentru raspuns. Dar ar trebui sa apelez la un psiholog sau la un sexolog? Mi-ati putea recomanda pe cineva in Timisoara?

Multumesc frumos pentru raspunsuri. Dar mai e posibila o salvare a casniciei mele? Daca el refuza ajutorul unui specialist?

Ii e rusine si teama de penibil, sa merga la un specialist. Am incercat sa discutam, frumos si fara sa impun anumite chestii, dar nici el nu stie ce-si doreste. Eu fiind singura femeie din viata lui nu stie daca are el o problema sau pur si simplu nu ma mai doreste pe mine. E ciudat pt ca un barbat care nu are acasa parte de sex ar trebui sa caute in alta parte, mai ales dupa atata timp. Lucru pe care el nu l-a facut, si nici nu isi doreste. Noi ne-am separat acum 6 luni de zile pt ca credeam ca nu mai are rost sa continuam. Dar ne-a aucat dorul si am inceput sa ne apropiam din nou, dar nu sexual. In perioada asta nu a avut relatii cu alte femei si nu pt ca nu ar avea posibilitatea si ca pur si simplu nu simte nevoia, asa mi-a zis.

Multumesc mult pt ajutor. O sa incerc sa-l conving.

Si mai exista vreo sansa sa fie salvata relatia? sa reaprindem pasiunea?

Poate are o depresie.

Nu cred ca sufera de o depresie, are un job care ii place, nu avem probleme financiare, nu s-a intamplat nimic care sa-l afecteze. Doar ca munceste foarte mult si se afunda in job.

Poate e workaholic, zic si eu... Daca spui ca la inceput a fost bine atunci eu zic ca se mai poate face ceva. Daca exista afectiune in cuplu, e pacat sa se ajunga la adulter sau abstinenta. Banuiesc ca nu aveti si probleme de comunicare, din moment ce ai spus ca doar problemele sexuale sunt cele care va impiedica sa fiti un cuplu perfect. Daca nu aveti, eu te sfaruiesc sa vb deschis cu el, ca sa-l faci sa inteleaga anormalitatea dpdv sexual. Si dupa ce devine si el constient de problema, ar fi mai usor sa accepte psihoterapia. Succes.

Multumesc pentru sfaturi. Relatia dintre noi e foarte buna in rest, nu as avea ce sa-i reprosez. De aceea mi-as dori foarte mult sa ne salvam casnicia. Si el isi doreste lucrul acesta. Dar chiar nu stiu de unde sa apuc problema.

Pai daca amandoi va doriti nu cred ca asa de greu sa-l faci sa inteleaga ca are o problema si sa fie de acord sa mergeti la psihoterapeut. Bineinteles ca trebuie sa nu-l faci sa se simta anormal, vinovat pt ca te va respinge. Tu stii cum sa-l iei ca sa nu-l superi si sa obtii ce va doriti amandoi, pt ca trebuie sa va salvati relatia atata timp cat va iubiti si va respectati. Cand ne gandim ca sunt atat de rare cuplurile care sa se inteleaga, sa se respecte...de obicei functioneaza bine sexual dar nu sunt pe aceeasi lungime de unda, iar voi care sunteti, ar fi pacat sa nu va rezolvati problema.

De asta as dori sa-mi salvez casnicia. Nu am avut probleme pe care sa nu le rezolvam, ne intelegem, ne respectam, aveam planuri impreuna, faceam lucruri impreuna. Totul e bine intre noi, in afara de partea cu sexul care lipseste cu desavarsire. Pe o parte am crezut ca eu sunt de vina, ca nu-l mai atrag deloc, ca-l dezgust, ca nu ma mai iubeste, dar daca ar fi asta trebuia sa-si fi cautat pe altcineva si sa ma insele deja de mult pt ca are posibilitatea de a o face. Chiar nu stiu ce sa mai cred.

Nu esti tu de vina, daca el nu e interesat de sex cu nimeni. Eu cred ca ar trebui sa-si faca niste analize sa vada cum sta cu hormonii, iar daca totul e ok, ar trebui niste psihoterapie. Nu cred deloc ca problema voastra e de nerezolvat, chiar dimpotriva.

Sa mearga initial la un endocrinolog sa isi faca dozarile hormonale, sa vada daca sta bine cu hormonii.

Multumesc pt sfaturi. Am sa incerc.

Cumparati-i una sau doua pastile de Cialis din farmacie si adiministrati-i cate una sau jumatate conform indicatiilor de pe prospect ! In rest faceti investigatiile urologice sau andrologice necesare !

Buna ziua. Ma numesc Valentina si am 27 de ani. Cred ca sufar de depresie. Am un copil de 3 ani si traiesc in concubinaj de 4 ani cu un barbat de 22 de ani. Relatia noastra s-a destramat acum aproape 2 ani din cauza ca eu am pus punct, ferm convinsa ca nu simt nimic pt el. Asta dupa ce impreuna am luptat impotriva tuturor, am luptat sa ne facem un viitor impreuna si am luptat pt copilul nostru. El era cel romantic, el imi spunea tot timpul ca ma iubeste, el ma lua in brate in fiecare noapte.eu doar ii intorceam spatele si ii repetam ca nu il iubesc si ca e prea tanar sa isi piarda timpul cu mine si cu copilul si ca ar fii mai bine sa isi caute o fata mai tanara cu care sa se distreze. Acest comportament al meu a inceput sa se manifeste la cateva luni dupa nastere. Poate o dereglare hormonala, pt ca nu mai simteam nevoia sa intretin relatii intime cu el. Poate teama ca peste cativa ani ma va lasa pt una mai tanara...nu stiu care a fost adevaratul motiv pt care am inceput sa ma comport asa. Dupa cum spuneam, l am lasat. Locuiam amandoi in casa familiei mele. El m-a cautat foarte mult timp dupa despartire, ba chiar imi spunea ca nu conteaza daca nu il mai iubesc, el o sa stea cu mine si o sa fie bine cu timpul. Dar nu am acceptat. S-a intors la parintii lui, si-a gasit alt loc de munca, s-a reintors la vechii lui prieteni si la vechile obiceiuri, cluburi si femei. Umbla tot timpul beat. Mi se facea mila de el. Era fiecare cu relatia lui. Pana cand am realizat ca el e barbatul pe care il iubesc. (Eu am fost prima lui femeie). Dintr-o data am inceput sa nu il mai vad ca pe copilul de 18 ani care era cand l-am cunoscut. Devenise un barbat, unul care a fost al meu si caruia I-am dat cu piciorul. Il vroiam inapoi, dar el nu ma mai vroia pe mine, din ceea ce imi spunea el. Dupa 8 luni de despartire, ne-am impacat, mai mult la insistentele mele. Dupa impacare a urmat o perioada frumoasa. Locuim in casa parintilor lui. Dar perioada asta a fost foarte scurta. Dupa ce a dat examenul auto, s-a schimbat total. A inceput sa ma neglijeze, a incetat sa imi spuna ca ma iubeste, ca sunt frumoasa...relatia intima merge din ce in ce mai rau. El obisnuia sa ma trezeasca la orice ora, sa ma sarute in somn, si sa imi spuna cuvinte frumoase. Dar acum nimic din toate astea nu se mai intampla. Inainte de despartire ma ceruse in casatorie de n ori, acum eu sunt cea care insista iar el evita subiectul. Lucrul asta ma distruge. Petrece tot timpul cu telefonul in mana, nu sr mai joaca cu copilul iar de stat cu mine nici atat. Am incercat sa ii propun sa facem credit pt o casa, sa stam doar noi 3, dar spune tot timpul ca nu avem bani, in schimb de abia asteapta sa faca credit pt a-si lua masina. A facut in asa fel incat sa lucreze 7 zile din 7. Cand se intoare acasa, acele cateva ore le petrece cu telefonul. Eu nu stiu in ce directie sa o iau. Nu stiu daca este vina mea...nu stiu ce o sa se intample cu mine si copilul. Nu stiu daca diferenta de varsta se simte mai mult acum. am momente cand ma gandesc serios la sinucidere, dar dau inapoi cand ma uit la copilul meu. Am nevoie de ajutor. Imi este frica sa nu fac o greseala intr-un moment in care gandul de sinucidere nu ma apuca iar. Imi este frica sa nu ma trezesc ca vine acasa si imi spune ca are pe altcineva.

@Valentina89

Poate si el sufera un pic de depresie, din cauza a tot ceea ce a "indurat" pt a fi cu tine, poate nu e convins ca-l iubesti dupa ani in care i-ai dovedit contrariul dar si pt ca lucrurile nu sunt ok intre voi in momentul de fata. Cel mai bine ar fi sa aveti o discutie in doi in care sa-i zici tot ce simti. Probabil tu ai facut o depresie postpartum si asta te-a facut sa-l respingi sexual si sa fii mai negativista decat era cazul in privinta diferentei de varsta dintre voi. De asemenea detasarea aceea, decizia de a nu te implica emotional pt a evita suferinta unei eventuale despartiri tot depresiei pb ca s-a datorat. El trebuia sa fie la curent cu toate astea atunci dar daca nu s-a putut, macar acum ar trebui pus in tema. Spui ca petrece mult cu tel in mana, dar stii ce anume face pe el, sta pe retele de socializare, se joaca etc? Oricare ar fi raspunsul, el parca vrea sa "evadeze" si cauta ce nu gaseste acasa. Sa stii ca oamenii nu se schimba chiar atat de mult, daca inainte era romamtic, iti zicea ca te iubeste etc si acum e asa in fond, dar probabil exista un lucru (sau mai multe) care-l determina sa se comporte asa. Ideal ar fi sa aveti casa voastra in care voi sa comandati, voi sa fiti stapani. Certurile cu socrii doar iti adancesc starea de depresie iar acele momente in care te descarci pe el, il fac sa se indeparteze cu fiecare zi mai mult de tine. Totodata, tu trebuie sa ai grija de tine, sa fii cat poti de frumoasa pt ca asa ai incredere maxima in tine iar iubitul tau te va privi la fel. In niciun caz sa te neglijezi si sa-l respingi pt ca nu te placi nici tu, asta e cea mai mare greseala pe care o poti face. Daca banii sunt o problema incearca sa te angajezi, copilul e destul de marisor, daca vrei poti sa astepti pana face 4 ani sa-l duci la un camin, dar chiar cred ca ti-ar prinde bine un job din mai multe motive: pe banii tai poti sa te ingrijesti cat de bine vrei, nu mai trebuie sa fii "menajera" in casa socrilor si nici sa te stresezi cu ganduri de genul "oare ce-o sa se imtample cu mine si copilul daca iubitul nu ma ia in casatorie, isi gaseste alta" etc. Eu sper sa te gandesti serios la independenta ta financiara si deloc la sinucidere, pt ca viata ta e pretioasa, e data de Dumnezeu si nu merita sa renunti la ea si sa lasi un copil fara mama, pt nimic in lume!

Multumesc mult de sfat si de raspuns. Sotul meu nu sta pe retele de socializare, doar sta pe telefon. Cauta masina si alte lucruri. Nu ma simt o menajera, ma simt pe dinafara. Pt ca fac, dar degeaba, nu sunt apreciata. Nu caut nici sa mi se multumeasca, imi place sa fac ceea ce fac si imi place sa fiu mama, sotie etc. Dar imi e dor sa fim prieteni. De mult nu am mai ras impreuna asa cum o faceam. Si da, tot efortul pe care il depun ca sa ii multumesc pe socrii ma termina. Pt ca ei nu sunt si nu vor fi multumiti. Ei lucreaza tot timpul, mai putin la sfarsit de saptamana. Si au schimbari de stare, acum rad cu mine si stam la barfa, in secunda urmatoare tuna si fulgera. Eu nestiind motivul supararii, stau cu impresia ca poate am gresit cu ceva. Poate sunt eu diferita...daca ma cert cu cineva, si se intampla sa fie socrii prin preajma, stau cu zambetul pe buze fara sa dau impredia cuiva ca as avea ceva. Si tin in mine...tin pana explodez. Inainte sa ma mut aici si locuiam la mine cu sotul meu (doar noi si copilul fara alt membru al familiei nele), ne certam ne injuram si de multe ori chiar ne luam la bataie (mai mult in gluma), dar ne impacam in cele mai frumoase moduri si totul revenea la normal. Imi este dor. Ma neglijez pt ca am devenit obsedara de curatenie si de faptul ca vreau sa ii multumesc pe ei. Mai putin pe mine. Si se lauda, soacra mea. Ca are, si sa le spun asta si alor mei. Dar daca as putea, I as striga in fata ca in toata viata mea cat am trait in Italia, am avut parte de luxul la care ea nici nu viseaza. Eu nu vreau luxul asta pe care ea il vede si pretinde ca il are. Vreau o casuta mica si curata in care sa stau cu familia mea. NICI PE EL nu pot sa il mai conving sa plecam.l-a schimbat asa mult, l-a facut dependenta de ea. Si il face pe copilul meu sa devina dependent de hainele de firma, ca asa a avut si baiatul ei. "Baiatul meu nu iesea din casa daca nu avea tricou de la nu stiu ce firma". Dar nu ma intereseaza. Vreau un copil curat.

Adica, curat si educat. Si nu inteleg, si ei au avut aceeasi problema cu parintii socrului meu. Si si-au luat inima in dinti, au luat-o de la 0 si si-au construit casa. Ei de ce imi fac mie asta? Ca si ei sunt tineri. Au zis sa ne facem casa aici in curte. Ok... nu m-ar fi deranjat nici sa stau in casa asta. Dar daca eu vreau sa pin stelute fosforescente in camera ca sa fie pt copil, nu se poate. Dac vreau sa ii fac leagan nu avem unde ca e curtea lor. In fine, problema e intre mine si sotul meu. De abia il dadusem "pe brazda". Daca intrau hotii peste noi incuia usile ca ii era frica. Si l-am facut barbat. Nu l-am schimbat dupa bunul meu plac, nu I-am interzis sa iasa cu prietenii si am facut tot posibilul sa se simta bine si sa nu ii lipseasca nimic. Eu imi cumparam haine de 10 lei ca stateam acasa, iar lui ii luam de la 100 de lei in sus ca sa nu se simta inferior in casa mea. Iar eu? Acum folosesc crema mamei soacre, big-ul mamei soacre, samponul ei, peria ei etc. Eu ce am si e al meu? Ca de 4 ani nu mi-am mai luat nimic. Imi trimitea mama tot ce aveam nevoie. Si punea si pt el.sau mai mult pt el. Il vreau inapoi, asa cum era si ma vreau si pe mine. Ca mureau toate cand la 23 de ani mi se spunea "Doamne da la 16 ani esti maritata?". Si acum? Acum nici nu mai ies, ca de cateva luni de cand stau aici m-am transformat intr-o baba. Pai cum sa ma mai iubeasca el? Ca nu ma iubesc nici eu. Doar copilul imi zice "mami arati ca o printesa". :(((( pffff

Pai exact asta e problema: ca faci totul sa-i multumesti pe ei in timp ce pe tine te neglijezi. Tu zici ca iti place ceea ce faci dar eu nu cred. Pt ca daca ar fi asa, nu te-ar fi apucat depresia. Nimeni n-ar fi multumit cu statutul pe care il ai tu acum. Sa faci exact ce ar face si o menajera dar nici sa nu te plateasca nici sa nu ti se aprecieze eforturile. Eu inteleg perfect ca atunci cand muncesti mult nu mai ai timp si de curatenie, mancare si altele. Dar de aia s-au inventat menajerele si aparatele ultraperformante de curatenie - ca sa alegi ce ti se pare ca ajuta sa ai o casa curata fara pierderi mari de timp. Socrii tai n-au ales nici una din variantele astea ci au ales... nora - varianta buna pt ei, dar paguboasa pt tine. Zi-le ca iti iei copilul si pleci. Spune clar ca nu ai de ce sa fii menajera intr-o casa care nici macar nu-i a ta. Daca Doamne fereste, iubitul tau vine odata acasa si-ti spune sa pleci ca el are pe alta. Tu nu ramai cu nimic, doar cu anii de menajera la activ, cu depresie si regrete. Vorbeste clar si cu iubitul tau, spune-i ca ar trebui sa fie mai barbat nu asa fricos si dependent de confortul parintilor. Fii ferma, spune-i soacrei tale ca e usor sa ai lux cand ai cine sa il intretina gratis. Si ca tu nu mai esti dispusa in conditiile in care nu primesti apreciere materiala si sufleteasca nici din partea lor nici din partea iubitului tau. Si parerea mea, e ca si daca ai primi toate aprecierile din lume, cel mai bine e sa fii independenta financiar pt ca niciodata nu stii ce aduce ziua de maine...o eventuala despartire sau altceva te poate lasa de izbeliste, pe cand un venit fix ti-ar da siguranta. Iubitul tau nu-i matur deloc din pacate. Inainte era dependent de banii mamei tale, acum de confortul si casa mamei lui. Chiar daca lucreaza, nu pune interesele voastre pe primul loc (un credit pt o locuinta care sa fie a voastra) ci doar ale lui (credit pt masina). E de inteles ca e tanar si daca are confort acasa la mami si tati, de si-ar cheltui banii cand poate sa-si implineasca visul de a avea o masina? Doar ca asta denota imaturitate, centrare doar pe sine si ignorarea completa a nevoilor persoanei de langa el. I-ai explicat la subiect ca tu nu esti fericita in casa parintilor lui, ca nici macar multumita nu poti sa fii? Ca ai momente in care simti ca-ti vine sa-ti iei campii? Ca nu e un capriciu faptul ca iti doresti un loc al vostru ci o necesitate? Daca i-ai explicat si a inteles dar nu i-a pasat atunci inseamna ca nu mai e baiatul pe care l-ai cunoscut, care a fost in stare sa renunte la tot pt tine si care ti-a aratat in toate modurile posibile ca te iubeste. Acela pe care l-ai descris nici nu s-ar gandi inainte sa va mutati, sa fiti fericiti doar voi doi. Daca i-ai zice ca pleci cu copilul, ce crezi? Te-ar urma? S-ar razgandi cu privire la credit sau te-ar lasa in pace si ar fi multumit ca a scapat de tine? Spunei-o ca doar asa poti sa afli adevarul. Mie mi-a dat de gandit faptul ca spui ca acum nu mai vrea sa se casatoreasca cu tine cand inainte te-a cerut de n ori. Nu in sensul ca s-a schimbat atat de radical (desi teotetic e posibil si asta, cu niste parinti atat de superficiali) nici ca ar avea alta femeie doar ca poate pur si simplu nu te mai iubeste. Sau poate ca o iubeste pe fata care erai odata, nu pe menajera nefericita de azi. Poate daca redevii ce ai fost, recuperezi si dragostea iubitului. Dar pt ca asta sa se intample, nu trebuie sa lasi lucrurile asa, trebuie sa iei o hotarare si sa faci o schimbare.

Sincera sa fiu, comportamentul lui nu ma duce la nimic. I-am spus acum 2 seri "maine iau baiatul si plec" iar el spune "bine"... am iesit sa fumez, m-am intors si m-a luat in brate si mi-a zis ca nu a vrut. I-am spus tot ce aveam pe suflet. M-am descarcat. El a tacut di a oftat, apoi a zis"si unde sa ne ducem? Cu ce ?". Parca s-ar simti prins la jumate. In ce priveste independenta si locul de munca, aici unde stau acum e imposibil. Nu exista un after school si nici un loc de munca in apropiere.