sindrom de surmenaj sau ceva mai grav?

buna ziua, va sciu pentru ca o buna prietena de a mea are un comportamen foarte ciudat, nu mai vrea sa vorbeasca cu nimeni, nu mai vrea sa auda de nimeni; spune ca se deconsidera foarte mult, ca vede ca oricat de mult efort ar depune(efort intelectual) nu o s-o ajute cu nimic, suntem studente si stiu ca a invatat enorm anul asta, sa fie oare un simplu sindrom de surmenaj intelectual? ce e mai grav e ca a spus ca se considera nebuna si ca s-a saturat sa traiasca printre oameni normali, (ca vrea sa se duca la un sanatoriu) pe care ii chinuie prin comportamentul ei...va spun, este extrem de irascibila si refuza orice contact cu cineva... cum o pot ajuta? va multumesc anticipat

buna, in primul rand vreau sa iti spun ca ma confrunt cu aceeasi problema cu fetita mea.Pentru a putea sa iti ajuti prietena e foarte important ca ea sa accepte sa fie ajutata.Singurul lucru pe care il poti face pt ea este sa incerci sa o convingi sa accepte ajutorul unui psiholog si de asemenea importanti in aceasta perioada sunt si prietenii care sa ii reda increderea in ea.Eu am luptat cu aceste sentimente ale fetitei mele un an cu ajutorul unui psiholog si acum mi-am "recapatat"copilul vesel inapoi.
Multa bafta

Din simptomele descrise reiese ca prietena ta are o stare depresiva. E mai mult ca sigur ca din cauza efortului, daca urmeaza vacanta se va mai odihni si asta e bine. S-er putea sa aiba nevoie de ajutorul unui psiholog sau chiar psihiatru ( insa unii buni ca daca sunt slabi mai bine lipsa).
Trebuie ajutata ca nu poate iesi singura din starea asta. Uneori depresia dureaa si doi ani.
E frumos ca vrei sa o ajuti. Eu zic ca asta e solutia si scaparea ei:odihna si psihoterapia. Daca medicul considera sa ii dea si ceva pastile, poate nu ar fi rau. Nu stiu.
Numai bine, bafta la facultate si sanatate tuturor!

Va multumesc din suflet pentru raspunsul prompt! O sa va urmez sfaturile, pentru ca ce e chiar surprinzator e ca prietena mea are o fire foarte vesela si deschisa si un astfel de comportament e chiar foarte surprinzator pentru cei care o cunosc...dar o sa-si revina cu siguranta...va multumesc inca o data:)

Salut, acum 3-4 ani su eu am avut o perioada la fel, ma simteam atat de obosit, fara chef, epuizat incat nu vorbeam cu nimeni, stateam pur si simplu si doar ma uitam, abea mancam...nu mai faceam niic altceva cand ma intreba cine ceva, raspundeam eventual cu un dat din cap, dormeam f multe ore ziua/noapte, parerea mea este ca e obosita si are nevoie de ceva o bucurie sufleteasca, eventual cineva care sa o faca fericita, un baiat, un catel, un cadou orice, scoate-o undeva distractiv :), o sa treaca si eu ma confrunt cu aceeiasi chestie in momentul de fata.

multumesc dog4life4, ce ciudat, acum ma uit si imi dau seama ca am trimis acest mesaj in urma cu un an, si mi-am amintit toata perioada aceea. cred ca cheia este sa ai incredere ca aceasta angoasa va trece intr-un final, ca nu dureaza toata viata si cred ca trebuie sa o lasi sa se duca, sa te lasi in voia ei, pana la urma. cred ca a incerca sa te distrezi nu prea merge pentru ca nu prea ai forta de asa ceva si mai mult te enervezi ca nu te poti bucura de lucrurile ce odata ti se pareau frumoase...iti urez mult bine si sa treci cu bine peste astfel de momente...cu bine...