Problema de sanatate, dar fara diagnostic concret (scaderea auzului)

12-12-2018
MihaelaCOZMA
Nu este medic/terapeut
MihaelaCOZMA
Buna ziua! Acest mesaj este adresa tuturor celor care ma pot ajuta cu o informatie, un sfat, etc. Am 28 de ani si problema mea (scaderea auzului la urechea stanga in prima faza) a inceput in iunie 2016 (atunci am fost la primul consult ORL, probabil scaderea a fost in urma cu ceva timp dar nu mi-am dat seama, adica la facultate stateam in intr-o aula extrem de mare, in ultimele randuri aproape si auzeam profesorul care era in fata, nu as crede ca a inceput in urma cu f mult timp). La primul consult domnul doctor a spus de multe ori urmatoarele, dupa studierea audiogramei: ''domnisoara nu te vad bine'', (era cat pe ce sa ii recomand un consult oftalmologic :)) ). In septembrie 2016 dupa o raceala urata, am avut vreo 2 zile urechea stanga infundata parca si au inceput tiuiturile, iar de atunci nu s-au mai oprit. (oarecum m-am obisnuit). Am primit ceva tratament pentru circulatia periferica, vitamine si cam atat, urmand sa mai repet audiograma dupa ceva timp. Au urmat alte controale, alte audiograme, timpanograme, iar fara diagnostic precis ( o suspiciune de otita seroasa bilaterala) mi s-a efectuat in 2017 miringotomie bilaterala, dar nici o schimbare in mai bine. In februarie 2018 am fost la un consult in Szeged, unde doamna doctor mi-a spus ca nu stie exact ce este, dar ca ar fi cazul sa imi fac aparat auditiv, si e posibil sa fie un inceput de otoscleroza, asta avand in vedere ca si urechea dreapta are o pierdere de auz pe care am sesizat-o cam dupa 10 luni de la primul consult ( iunie-2016), mai exact in februarie 2017 cand au inceput acele ''tiuituri'' in urechea dreapta. Ajungand in noiembrie anul acesta, am facut un CT de ureche interna, unde concluzia medicului radiolog a fost urmatoarea: '' Ureche medie şi internă aspect normal bilateral. '', iar dupa ce doamna doctor care m-a trimis sa fac examinarea, a primit imaginile, am vorbit la telefon cu ea si am intrebat, daca rezultatul CT e ok, atunci ce e? Ce trebuie sa fac in continuare? A zis ca da, e ok rezultatul pentru ca acele oscioare sunt ''calcifiate'', dar, in cazul meu nu prea crede ca se poate opera pentru ca am o hipoacuzie de perceptie.dar o sa vorbeasca cu un chirurg si sa vada ce spune. Adevarul e ca da, eu aud ce vorbeste sotul meu in cealalta camera, dar nu il inteleg, la fel si la locul de munca, aud ca cineva vorbeste, chiar si cand sopteste, dar nu inteleg ce spune, dar in situatia in care sunt pe strada, sau in mijloace de transport aud mai bine si inteleg, acolo unde zgomotul e mai mare.
Ce ma sfatuiti sa fac in continuare? Unde sa merg? La ce medic sa apelez care sa se ''ocupe'' de caz? Sau unde sa trimit rezultatele in cazul in care nu pot sa merg la o consultatie normala in cabinet, avand in vedere ca locuiesc in vestul tarii si la locul de munca e greu cu plecatul, ca sunt singura anagajata si nu am inlocuitor...
In speranta ca nu v-am plictisit cu povestea mea si ca ma veti putea ajuta, va multumesc din suflet.
1 comentarii
0
12-12-2018, ora 14:48
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
dupa ce o sa citesti aici
----------*
o sa intelegi ca otospongioza este de 2 feluri...
1 când este sudata doar scarita... si nervul auditiv ramane bun, pe audiograma apar 2 linii departate una de alta ( se poate opera )
2 când acele depuneri de calciu..s.a/// se extind si in urechea interna si o distrug si pe ea... ( in acest caz nu se poate opera )
din cele descrise la tine este tim2 si nu se poate opera...deci ramane doar aparatul auditiv ca rezolvare

PS. calitatea sângelui, limfei si alichidelor din urechea interna.depind de starea tractului digestiv si de stilul alimentar
analizeaza poate acolo e cauza care a declansat aceasta problema.

(*modificat de admin)
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.