Pensie - În schizofrenie se poate lua cu însoțitor?

În schizofrenie se poate lua cu însoțitor? menționez ca acum am accentuat dar as vrea sa îmi schimb gradu
2 comentarii

Doar daca ai 40 de internari si multe pile...

Bună întrebare! Doar teoretic se poate. Dacă ești un pericol pt tine sau pt ceilalți, dacă nu mai judeci corect, nu te mai speli etc, și poți demonstra că nu lenea este cauza, ci boala, poţi obține. Știu câțiva care primesc și nu sunt bătrâni, dimpotrivă, o vecină are 22 de ani și primește bine mersi.
La gradul 1 cu însoțitor se dă cam 3600 (pensia + indemnizația + însoțitor), iar asta e o problemă pentru statul român, care e prea sărăcit de furturi politice (și nu numai), de pensii speciale, ș.a. ca să poată să-și permită să dea la toți. Așa că din păcate, primesc doar cei cu pile și desigur ceilalți care sunt pe pat, cancer cu metastaze și alte boli grave, la care nu au cum să le nege acest drept.
O altă problemă, și aici chiar e nasoală treaba, reprezintă faptul că însoțitorul e condiționat de un IQ scăzut pt cei care sunt să spunem pe picioarele lor. Ori asta e aberant! Dacă ai probleme grave, nu trebuie să fii retardat. Un exemplu perfect în acest caz sunt cei cu epilepsie. Sunt genii care au epilepsie, dar dacă ii apucă criza pe la vreun tren, metrou etc, sunt șanse să moară. Obiectiv vorbind, au dreptul la însoțitor iar în multe ţări primesc. La noi, statul bagă bețe în roate ca să nu beneficieze oamenii de dreptul lor.

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2schizofrenie sau nu?
- 2schizofrenie.nu stiu ce se intampla
- 3schizofrenie - exista sanse de vindecare?
- 12Sunt totusi destul de trista!
- 3Schizofrenie nediferentiata
- 11cum putem sa-i ajutam pe cei din familie cu probleme psihice
- 54Dieta fara cazeina si gluten in schizofrenie si autism
- 2schizofrenie sau nu?
- 7Schizofrenic?
- 10Ce legatura este intre a-ti face dreptate si schizofrenie?
- 3Cu schizofrenie ce pot lucra?
- 2Problema la urinare
- 7As dori o informație despre schizofrenie
- 1In cautare de prieteni - sufar de schizofrenie
- 5Schizofrenie. Aud voci. Sunt de acord cu ele. Ajutor.
- 6Xeplion! am ajuns la 105 kg
- 0Schizo
- 2E utila psihoterapia in schizofrenie?
- 2S-a inceput sa se lucreze la o injecție pt schizofrenie facuta o dată pe an sau la 3 ani
Mai multe informații despre: Schizofrenia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: