Ovulatie doar pe o parte?
Buna ziua, va scriu in numele soției mele.
Soția mea a rămas însărcinată cu suspiciunea de sarcina extrauterina, deoarece nu sarcina nu putea fi localizata prin ecografie vaginal. Doctorul ne-a zis sa mai asteptam cel puțin 14 zile pana la un nou control pentru ca e posibil și ca sarcina sa fie prea mica și din acel motiv sa nu se vadă. La 12 zile după acest control, soția mea a avut dureri puternice și a ajuns la spital de urgentă unde i s-a descoperit sarcina in trompa stanga plus sânge. A fost operata imediat, însă trompa nu a mai putut fi salvata. Recuperarea merge bine, și la sfatul medicului vom face mai multe investigații vis a vis de trompa rămasă și ovarul de pe acea parte.
Soția mea spune ca ea niciodată in timpul menstruației / ovulației nu a avut dureri pe partea dreapta (unde este trompa rămasă), deci presupune ca acel ovar este prea lenes pentru a ovula. Este oare posibil așa ceva, sau e posibil ca sa nu poată distinge din ce parte vine durerea? Și dacă este așa, credeți ca acum, după aceasta intervenție, s-ar putea schimba lucrurile, sa se activeze și ovarului leneș?
Așa cum spuneam, o sa facem mai multe investigații după perioada de recuperare și perioada de repaus recomandata pana la a începe sa concepem un bebelus, însă ma frământa acest lucru vis a vis de ovulatia permanenta doar pe o parte (care din păcate coincide cu trompa eliminată in urma extrauterine).

2 comentarii
Probabilitatea ovulatiei pe o singura parte este foarte mica si se poate exclude prin monitorizare ecografica chiar din perioada aceasta de recuperare. Daca nu ovuleaza spontan ovarul drept poate fi stimulat si ovulatia sa se produca si pe partea cu trompa ramasa (daca ea este permeabila).
Mulțumesc frumos pentru răspunsul rapid oferit. Ca și verificare a permeabilități trompei, doctorul ne-a sugerat HSG, însă soția mea a citit pe internet ca este o procedura un pic dureroasa și nu prea e incantata de ideea de a o face. In plus am citit și eu mai multe articole conform cărora HSG se intampla sa dea rezultate greșite, iar in locul acestei proceduri se recomanda laparoscopia, care ar putea fi folosită inclusiv pentru tratarea in momentul depistării unor probleme. (Având in vedere ca aceasta procedura este sub anestezie, soția mea ar fi mai incantata). Oricum doctorul ne-a recomandat ca abia la 6 luni de la sarcina extrauterina sa încep 'demersurile' pentru conceperea unui bebelus, ceea ce ar însemna ca mai este timp pana sa luam o decizie.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3cat traiesc spermatozoizii?
- 2temperatura corpului la ovulatie.
- 2Perioada fertila? ultima zi de menstruatie?
- 2perioada ovulatiei???
- 8mi-a intarziat menstruatia, testul de sarcina negativ! Se poate sa se fi inselat testul?
- 3monitorizarea ecografica a ovulatiei
- 6Ovulatie de 2 ori intr-o luna.este posibil?
- 3ovulatie
- 1perioada fertila
- 2perioada fertila
- 0Teste de ovulatie
- 8Cand putem sa o facem neprotejati?
- 2Perioada de fertilitate
- 2Prostinor si ovulatia. Sunt sanse sa fi ramas insarcinata?
- 2Perioada Fertila VA ROG SFATUL UNUI DOCTOR !!
- 2Sângerări la mijlocul menstruației
- 0Cand are loc ovulatia?
- 0Ovulatie
- 13Sangerari la ovulatie
- 2Risc de sarcina ?
Mai multe informații despre: ovulatia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: