Oare cat sa mai pot rezista?
Buna.
Nu stiu de unde as putea incepe...am atat de multe pe suflet ca nu stiu ce sa mai fac ca sa trec mai usor peste probleme.Sper sa nu va plictisesc dar simt nevoia enorma de a povesti cuiva de specialitate problemele ce ma apasa.
Parinti mei s-au despartit pe cand aveam doar 2 ani eu ramanand la tatal meu in grija bunici din partea lui.Stiu ca mai am 2 surori ce au ramas la mama mea.Atat pe mama mea cat si pe surorile mele nu le-am vazut decat o data.Acum am 31 de ani.Cat am fost copil nu am simtit lipsa niciuneia avand-ul pe tatal meu si pe bunica langa mine insa, pe cand aveam doar 15 ani D-zeu a hotarat sa-l ia si pe tatal meu de langa mine.La inmormantarea lui mi-am vazut prima oara surorile si mama pentru aproximativ o ora dupa care au plecat.Ma durut tare mult decesul tatalui meu dar nu am lasat sa se vada asta niciodata.Nu-mi place sa se vada suferinta mea.Am ramas in continuare in grija bunicii locuind si in prezent cu ea.La un an de zile dupa terminarea liceului m-am angajat.La 22 de ani m-am casatorit, dupa un an rezultand si un copil din aceasta casatorie.In urma cu 5 ani am divortat si am ramas cu fetita si bunica mea.De aproximativ 4 ani am o relatie dar nu stam impreuna.Merg la el foarte des.El este casatorit legitim, are si el o fetita dar relatia cu sotia lui sa destramat de mult timp.El locuieste intr-o localitate, sotia in alta.La inceput nu am fost de acord cu aceasta relatie insa dupa 4 luni de intalnirii zilnice, cunoscand-ul mai bine, am acceptat sa incercam o relatie.Poate ma consideratii a fi de moda veche privind faptul ca abia dupa 4 luni am avut prima relatie sexuala cu acesta dar asa am considerat eu ca e bine.Eram foarte atrasa de el insa nu puteam niciodata sa nu ma gandesc si la cealalta femeie din viata lui.Poate credeam ce-mi spunea despre casnicia lui dar exista si intrebarea:de ce mai sta cu ea daca nu-i mai convine?Cu toate astea am acceptat.Stiu ca am gresit mult si: sa ma ierte D-zeu! Toate bune si frumoase la inceput.Pe parcurs a aflat si sotia lui de relatia noastra dar nu sa intamplat nimic.De o perioada de timp(aprox.1 an) mi se pare foarte schimbat.Nu tot timpul.Are momentele lui cand se poarta normal si cand se poarta foarte urat.Poate o sa spuneti ca e normal sa avem si bune si rele, de acord dar trebuie sa ai si motiv nu?Nu pot vorbi niciodata deschis despre ce ma deranjeaja la el ca se supara.Tot ceea ce face sau spune el este normal si corect insa ce fac ceilalti nu mai este corect.Interpreteaza orice vorba si tot ce se intampla numai asa cum vrea el.De fiecare data am trecut cu vederea spunandu-mi ca poate are si el problemele lui si ii mai sare pe mine asa din senin.In ultima perioada am simtit ca nu mai pot sa-i tolerez aceste iesiri si i-am spus de fiecare data cand ma deranjat ceva dar degeaba.Daca ma supar eu si nu il mai sun sa vb se supara si el ca nu l-am sunat.De ce nu suna el?L-am inteles de fiecare data.Poate aici am gresit iar.Dar oare eu nu as avea nevoie de intelegere din partea lui?De aproape 2 luni am intrat in somaj.Nu ma deranjat pe moment.Ma simteam tare obosita si chiar mi-am zis ca v-oi profita de o perioada de timp pentru a ma mai odihni si a sta mai mult cu fetita mea.Plecam dimineata si mai ajungeam seara la 10 acasa.Dupa intrarea in preaviz am inceput sa intampin numai probleme cu firma pentru drepturile salariale.Cred ca acum a fost prima data cand aveam mai multa nevoie de sprijinul lui insa el tot el a ramas.Iubirea si sprijinul de care am dus lipsa in copilarie am sperat ca o voi gasi la el dar nu este asa.V-am spus mai sus ca nu am simtit lipsa mamei sau a surorilor mele in copilarie insa acum mi-ar fi de mare ajutor prezenta lor.Mi-e dor de ele chiar daca practic nu le cunosc.De tatal meu ce sa va mai spun ca ii simt lipsa tot mai des.Mi-e tare dor de el.Ma simt tare singura pe aceasta lume.O am pe bunica dar cu toate ca ea ma crescut, nu am fost prea apropiate.Este o persoana mai dura ca fire.Poate e si varsta dar tot nu vad normala duritatea si raceala ei.Daca te vede ca suferi de ceva mai vine si ea sa puna ceva paie pe foc ca parca nu e de ajuns.Ma simt mult mai sensibila de o perioada incoace.Nu mai pot fi eu persoana tare care eram.Nu ma pot abtine sa nu plang la o jignire cat de mica, la un necaz minor iar daca mai ma gandesc si la tatal meu plang de nu mai pot.Daca m-ar vedea bunica plangand parca vad cum m-ar lua peste picior cu cate o vorba de-a ei.Daca traia tatal meu sigur imi era mult mai bine.Aveam un sprijin.
Sa nu va suparatii daca v-am plictisit cu poveste vieti mele dar v-am spus putin mai multe in speranta ca-mi veti putea spune daca gresesc eu undeva in gandirea mea si daca am nevoie de un consult la ce fel de medic sa merg?
va multumesc inca o data
Nu stiu de unde as putea incepe...am atat de multe pe suflet ca nu stiu ce sa mai fac ca sa trec mai usor peste probleme.Sper sa nu va plictisesc dar simt nevoia enorma de a povesti cuiva de specialitate problemele ce ma apasa.
Parinti mei s-au despartit pe cand aveam doar 2 ani eu ramanand la tatal meu in grija bunici din partea lui.Stiu ca mai am 2 surori ce au ramas la mama mea.Atat pe mama mea cat si pe surorile mele nu le-am vazut decat o data.Acum am 31 de ani.Cat am fost copil nu am simtit lipsa niciuneia avand-ul pe tatal meu si pe bunica langa mine insa, pe cand aveam doar 15 ani D-zeu a hotarat sa-l ia si pe tatal meu de langa mine.La inmormantarea lui mi-am vazut prima oara surorile si mama pentru aproximativ o ora dupa care au plecat.Ma durut tare mult decesul tatalui meu dar nu am lasat sa se vada asta niciodata.Nu-mi place sa se vada suferinta mea.Am ramas in continuare in grija bunicii locuind si in prezent cu ea.La un an de zile dupa terminarea liceului m-am angajat.La 22 de ani m-am casatorit, dupa un an rezultand si un copil din aceasta casatorie.In urma cu 5 ani am divortat si am ramas cu fetita si bunica mea.De aproximativ 4 ani am o relatie dar nu stam impreuna.Merg la el foarte des.El este casatorit legitim, are si el o fetita dar relatia cu sotia lui sa destramat de mult timp.El locuieste intr-o localitate, sotia in alta.La inceput nu am fost de acord cu aceasta relatie insa dupa 4 luni de intalnirii zilnice, cunoscand-ul mai bine, am acceptat sa incercam o relatie.Poate ma consideratii a fi de moda veche privind faptul ca abia dupa 4 luni am avut prima relatie sexuala cu acesta dar asa am considerat eu ca e bine.Eram foarte atrasa de el insa nu puteam niciodata sa nu ma gandesc si la cealalta femeie din viata lui.Poate credeam ce-mi spunea despre casnicia lui dar exista si intrebarea:de ce mai sta cu ea daca nu-i mai convine?Cu toate astea am acceptat.Stiu ca am gresit mult si: sa ma ierte D-zeu! Toate bune si frumoase la inceput.Pe parcurs a aflat si sotia lui de relatia noastra dar nu sa intamplat nimic.De o perioada de timp(aprox.1 an) mi se pare foarte schimbat.Nu tot timpul.Are momentele lui cand se poarta normal si cand se poarta foarte urat.Poate o sa spuneti ca e normal sa avem si bune si rele, de acord dar trebuie sa ai si motiv nu?Nu pot vorbi niciodata deschis despre ce ma deranjeaja la el ca se supara.Tot ceea ce face sau spune el este normal si corect insa ce fac ceilalti nu mai este corect.Interpreteaza orice vorba si tot ce se intampla numai asa cum vrea el.De fiecare data am trecut cu vederea spunandu-mi ca poate are si el problemele lui si ii mai sare pe mine asa din senin.In ultima perioada am simtit ca nu mai pot sa-i tolerez aceste iesiri si i-am spus de fiecare data cand ma deranjat ceva dar degeaba.Daca ma supar eu si nu il mai sun sa vb se supara si el ca nu l-am sunat.De ce nu suna el?L-am inteles de fiecare data.Poate aici am gresit iar.Dar oare eu nu as avea nevoie de intelegere din partea lui?De aproape 2 luni am intrat in somaj.Nu ma deranjat pe moment.Ma simteam tare obosita si chiar mi-am zis ca v-oi profita de o perioada de timp pentru a ma mai odihni si a sta mai mult cu fetita mea.Plecam dimineata si mai ajungeam seara la 10 acasa.Dupa intrarea in preaviz am inceput sa intampin numai probleme cu firma pentru drepturile salariale.Cred ca acum a fost prima data cand aveam mai multa nevoie de sprijinul lui insa el tot el a ramas.Iubirea si sprijinul de care am dus lipsa in copilarie am sperat ca o voi gasi la el dar nu este asa.V-am spus mai sus ca nu am simtit lipsa mamei sau a surorilor mele in copilarie insa acum mi-ar fi de mare ajutor prezenta lor.Mi-e dor de ele chiar daca practic nu le cunosc.De tatal meu ce sa va mai spun ca ii simt lipsa tot mai des.Mi-e tare dor de el.Ma simt tare singura pe aceasta lume.O am pe bunica dar cu toate ca ea ma crescut, nu am fost prea apropiate.Este o persoana mai dura ca fire.Poate e si varsta dar tot nu vad normala duritatea si raceala ei.Daca te vede ca suferi de ceva mai vine si ea sa puna ceva paie pe foc ca parca nu e de ajuns.Ma simt mult mai sensibila de o perioada incoace.Nu mai pot fi eu persoana tare care eram.Nu ma pot abtine sa nu plang la o jignire cat de mica, la un necaz minor iar daca mai ma gandesc si la tatal meu plang de nu mai pot.Daca m-ar vedea bunica plangand parca vad cum m-ar lua peste picior cu cate o vorba de-a ei.Daca traia tatal meu sigur imi era mult mai bine.Aveam un sprijin.
Sa nu va suparatii daca v-am plictisit cu poveste vieti mele dar v-am spus putin mai multe in speranta ca-mi veti putea spune daca gresesc eu undeva in gandirea mea si daca am nevoie de un consult la ce fel de medic sa merg?
va multumesc inca o data
4 comentarii
Draga Bibitza,
nu ne-ai plictisit deloc cu povestea vietii tale. S-au adunat prea multeprobleme in viata ta si
fara nici un ajutor este greu. Dar chiar singura nu esti...
Uite, exista mai multe modalitati de a face ceva.
1. consulti un medic homeopat la tine in oras (unde locuiesti)
2. il consulti pe Dzeu si te lasi vindecata de El.
Pentru aceasta poti apela la rugaciunea si ajutorul nostru, al celor credinciosi de aici (Nick, Jaq si altii), care ne putem ruga impreuna cu tine la o anumita data si ora pe care o stabilim impreuna si daca ai destula credinta Dzeu te va ajuta in acest fel simplu. Ce zici ?
3. faci atat punctul 1 cat si 2.
nu ne-ai plictisit deloc cu povestea vietii tale. S-au adunat prea multeprobleme in viata ta si
fara nici un ajutor este greu. Dar chiar singura nu esti...
Uite, exista mai multe modalitati de a face ceva.
1. consulti un medic homeopat la tine in oras (unde locuiesti)
2. il consulti pe Dzeu si te lasi vindecata de El.
Pentru aceasta poti apela la rugaciunea si ajutorul nostru, al celor credinciosi de aici (Nick, Jaq si altii), care ne putem ruga impreuna cu tine la o anumita data si ora pe care o stabilim impreuna si daca ai destula credinta Dzeu te va ajuta in acest fel simplu. Ce zici ?
3. faci atat punctul 1 cat si 2.
Buna bibita_01,
Desi intr-adevar s-au adunat multe in viata ta, cred ca nu toate te tin acum blocata intr-o stare de neajutorare.
Unele aspecte sunt mai importante decat altele.
In primul rand, ar trebui rezolvate problemele vizavi de tatal tau. Cred ca in momentul cand reusesti sa ramai cu amintirea tatalui si totusi sa te eliberezi de trauma pierderii lui brusc capeti forta de a-ti negocia viata altfel decat pana acum. Ai acumulat o serie de sensibilitati si a venit poate timpul sa mai scapi de ele. Plangand e dificil de inaintat prin viata. Cu atat mai mult cu cat deocamdata nu ai relatii de calitate in viata ta.
Eu cred ca ai putea sta de vorba cu un terapeut (bun) de la tine din oras. Ca sa elimini plansul, si sa poti lua legatura inclusiv cu surorile tale, si cu mama ta. Insa pentru asta, ai nevoie de o minima putere de a lua legatura in mod decent cu ele. In mod sigur nu cu lacrimi in ochi, cersind ajutorul. Ci cu fruntea sus, pentru ca legatura dintre voi este de cand te-ai nascut si asta nu este ceva negociabil.
Nu am inteles care este atitudinea declarata a celor trei fata de tine. In special a mamei tale.
O parte din problemele tale se pot indrepta construind relatii de calitate, si pentru asta trebuie sa incepi cu cei pe care ii cunosti, cei din jurul tau. Chiar daca foarte putin, este totusi mama ta, si surorile tale.
Nu in ultimul rand, o buna relatie poti construi si cu un psihoterapeut, ca sa capeti putere si sprijin.
Daca nu ai acces la un terapeut (bun) la tine in oras, ai putea apela si la un psihiatru, ca sa te ajute sa te mai intremezi. Sau la un medic homeopat, cum spune si scarface.
Nu cred ca este important acum, in starea ta, daca sau unde anume gresesti (poate si daca ai primi pareri si sfaturi, e posibil sa nu le poti pune in aplicare), ci cum poti reveni cel mai bine la un echilibru interior care sa iti permita sa faci ceva cu adevarat puternic pentru tine si in final cum vei putea deveni si un sprijin solid pentru fetita ta care acum probabil este in clasa a II-a.
Toate cele bune,
Andrei Dumitrescu
Desi intr-adevar s-au adunat multe in viata ta, cred ca nu toate te tin acum blocata intr-o stare de neajutorare.
Unele aspecte sunt mai importante decat altele.
In primul rand, ar trebui rezolvate problemele vizavi de tatal tau. Cred ca in momentul cand reusesti sa ramai cu amintirea tatalui si totusi sa te eliberezi de trauma pierderii lui brusc capeti forta de a-ti negocia viata altfel decat pana acum. Ai acumulat o serie de sensibilitati si a venit poate timpul sa mai scapi de ele. Plangand e dificil de inaintat prin viata. Cu atat mai mult cu cat deocamdata nu ai relatii de calitate in viata ta.
Eu cred ca ai putea sta de vorba cu un terapeut (bun) de la tine din oras. Ca sa elimini plansul, si sa poti lua legatura inclusiv cu surorile tale, si cu mama ta. Insa pentru asta, ai nevoie de o minima putere de a lua legatura in mod decent cu ele. In mod sigur nu cu lacrimi in ochi, cersind ajutorul. Ci cu fruntea sus, pentru ca legatura dintre voi este de cand te-ai nascut si asta nu este ceva negociabil.
Nu am inteles care este atitudinea declarata a celor trei fata de tine. In special a mamei tale.
O parte din problemele tale se pot indrepta construind relatii de calitate, si pentru asta trebuie sa incepi cu cei pe care ii cunosti, cei din jurul tau. Chiar daca foarte putin, este totusi mama ta, si surorile tale.
Nu in ultimul rand, o buna relatie poti construi si cu un psihoterapeut, ca sa capeti putere si sprijin.
Daca nu ai acces la un terapeut (bun) la tine in oras, ai putea apela si la un psihiatru, ca sa te ajute sa te mai intremezi. Sau la un medic homeopat, cum spune si scarface.
Nu cred ca este important acum, in starea ta, daca sau unde anume gresesti (poate si daca ai primi pareri si sfaturi, e posibil sa nu le poti pune in aplicare), ci cum poti reveni cel mai bine la un echilibru interior care sa iti permita sa faci ceva cu adevarat puternic pentru tine si in final cum vei putea deveni si un sprijin solid pentru fetita ta care acum probabil este in clasa a II-a.
Toate cele bune,
Andrei Dumitrescu
Buna seara.
Va multumesc pentru ascultare si sfaturii.
Pentru o consultatie la un terapeut este mai greu de ajuns.In orasul meu nu exista asa ceva dar daca voi simti ca nu mai pot trece singura prin toate sigur voi ajunge si la un terapeut.Nu stiu cat de rau este sa plangi.Eu sunt de fel, si nu spun numai eu asta, o fire mai rezistenta.Daca ajung sa plang, o fac numai atunci cand simt ca am ajuns cumva la capatul puteriilor si ma simt mai usurata dupa aceea.Parca ma mai eliberez putin.De obicei ma rog la D-zeu, stiu ca exista si ca tot ce ni se inampla este numai cu voia Lui, atat rele cat si bune, insa cand ma aflu intr-o perioada foarte proasta ajung plangand sa vorbesc de una singura, cu voce mai tare crezand ca asa sunt mai bine auzita de D-zeu.Este oare un lucru rau daca asa ma simt mai aproape de El?Exista atata rautate pe Pamant incat ii multumesc lui D-zeu ca ne mai tine.De mama si surorile mele nu stiu nimic dar stiu ca nu m-au uitat.Nu poti uita vreodata ca undeva ai un copil sau o sora chiar daca l-ai vazut o singura data.Nu am plans niciodata sa ma vada cineva, nu am putut, si sigur nu v-oi plange nici daca le voi intalni vreodata.De tatal meu mi-a fost dor intotdeauna si l-am avut in suflet mereu dar nu mi-a placut niciodata sa se vada suferinta din sufletul meu, oricat de greu mi-a fost.Ii simt lipsa tare mult atunci cand mi-e tare tare greu.Daca il aveam pe el aveam un aparator aici cum il avem pe D-zeu in Ceruri.Imi place sa-i ascult pe ceilalti si fac tot posibilul sa-i ajut, de multe ori simt cum sufar alaturi de ei, parca ma vad pe mine, insa nu mi-am putut deschide niciodata sufletul in totalitate in fata celorlalti.Sa nu ma intelegeti gresit.Sunt foarte sincera si deschisa cu toata lumea doar ca atunci cand am o suferinta o tin pentru mine.Ce rost ar avea sa mai sufere si ei?Sau pot sa rada spunand ca ma consum degeaba.Fiecare vedem lucrurile in felul nostru.Nu pot condamna pe nimenii pentru asta.
Din sfaturile dumneavoastra inteleg ca trebuie sa revin la un echilibru puternic in interior.Poate acest lucru va fi posibil numai atunci cand voi reusi sa nu ma mai gandesc atat de mult la cei de pe langa mine.Stiu ca cel mai mult ar trebui sa ma gandesc la mine si copilul meu dar nu stiu da voi reusi asta vreodata.Mai tot timpul m-am pus pe ultimul plan.Problemele lor au fost mai importante, poate si de asta ma simt atat de obosita si extenuata cumva.
Va multumesc inca o data.
Multa sanatate si toate cele bune.
bibita_01
Va multumesc pentru ascultare si sfaturii.
Pentru o consultatie la un terapeut este mai greu de ajuns.In orasul meu nu exista asa ceva dar daca voi simti ca nu mai pot trece singura prin toate sigur voi ajunge si la un terapeut.Nu stiu cat de rau este sa plangi.Eu sunt de fel, si nu spun numai eu asta, o fire mai rezistenta.Daca ajung sa plang, o fac numai atunci cand simt ca am ajuns cumva la capatul puteriilor si ma simt mai usurata dupa aceea.Parca ma mai eliberez putin.De obicei ma rog la D-zeu, stiu ca exista si ca tot ce ni se inampla este numai cu voia Lui, atat rele cat si bune, insa cand ma aflu intr-o perioada foarte proasta ajung plangand sa vorbesc de una singura, cu voce mai tare crezand ca asa sunt mai bine auzita de D-zeu.Este oare un lucru rau daca asa ma simt mai aproape de El?Exista atata rautate pe Pamant incat ii multumesc lui D-zeu ca ne mai tine.De mama si surorile mele nu stiu nimic dar stiu ca nu m-au uitat.Nu poti uita vreodata ca undeva ai un copil sau o sora chiar daca l-ai vazut o singura data.Nu am plans niciodata sa ma vada cineva, nu am putut, si sigur nu v-oi plange nici daca le voi intalni vreodata.De tatal meu mi-a fost dor intotdeauna si l-am avut in suflet mereu dar nu mi-a placut niciodata sa se vada suferinta din sufletul meu, oricat de greu mi-a fost.Ii simt lipsa tare mult atunci cand mi-e tare tare greu.Daca il aveam pe el aveam un aparator aici cum il avem pe D-zeu in Ceruri.Imi place sa-i ascult pe ceilalti si fac tot posibilul sa-i ajut, de multe ori simt cum sufar alaturi de ei, parca ma vad pe mine, insa nu mi-am putut deschide niciodata sufletul in totalitate in fata celorlalti.Sa nu ma intelegeti gresit.Sunt foarte sincera si deschisa cu toata lumea doar ca atunci cand am o suferinta o tin pentru mine.Ce rost ar avea sa mai sufere si ei?Sau pot sa rada spunand ca ma consum degeaba.Fiecare vedem lucrurile in felul nostru.Nu pot condamna pe nimenii pentru asta.
Din sfaturile dumneavoastra inteleg ca trebuie sa revin la un echilibru puternic in interior.Poate acest lucru va fi posibil numai atunci cand voi reusi sa nu ma mai gandesc atat de mult la cei de pe langa mine.Stiu ca cel mai mult ar trebui sa ma gandesc la mine si copilul meu dar nu stiu da voi reusi asta vreodata.Mai tot timpul m-am pus pe ultimul plan.Problemele lor au fost mai importante, poate si de asta ma simt atat de obosita si extenuata cumva.
Va multumesc inca o data.
Multa sanatate si toate cele bune.
bibita_01
Bibita, v-am scris un mesaj privat, dati un click pe "modificati mesajul dvoastra."
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 8Ajutati-ma sa inteleg ce se intampla cu sotul meu
- 6Psihopatie?
- 3cat costa o sedinta de psihoterapie?
- 402comunicare cu prietenii mei
- 844Buna Dimineata va invit la o cafea
- 5Ajutor online pentru persoanele cu un consum abuziv de alcool
- 46Exista un handicap al varstei de 40 de ani?
- 8cum conving un prieten sa mearga la psiholog?
- 9Cum pot sa stiu care psihoterapie mi se potriveste cel mai bine
- 1Psihoterapia miraculoasa
- 8Cum facem SOCOTEALA in viata? Iubirea este GRATUITA sau nu este iubire!
- 2Ce rost are psihoterapia?
- 7Recomandare un pshihoterapeut specializat in problemele cuplului
- 10Psihoterapie: nu castigi nimic cu asprimea, ci cu bunatatea
- 4Psihoterapie: niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva
- 18Daca un psihoteraput este online
- 231Sunt confuza... in ultimii 5 ani am tot avut depresii
- 2Caut psihoterapeut bun in ploiesti
Mai multe informații despre: psihoterapia
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: