iubitul meu se drogheaza si eu nu stiu cum sa il ajut.

Buna Simona,
din pacate sau din fericire, nimeni nu-ti poate spune daca e bine sau nu cum ai procedat in problema pe care o enunti. Tu esti singura care va afla la un moment dat, daca nu cumva ai facut-o deja si doar doreai o confirmare din afara.
Orice punct de vedere din afara persoanei tale va fi subiectiv, chiar daca va veni din partea unui specialist. Asta se intampla deoarece fiecare trece informatia prin filtrele proprii, calculeaza si pune in balanta in functie de propriile interese si asteptari. Concret: eu ca psiholog consider ca ai procedat bine, deoarece pe viitor ti-ai fi asumat o pozitie de co-dependenta fata de dependenta iubitului si viitorul tau putea lua o turnura negativa, atat pt tine, cat si pt copil (mai ales), din punct de vedere al climatului in care ai fi trait, al comportamentelor pe care ai fi fost cumva constransa a le adopta, etc. Insa ar putea fi doar parerea mea si nimeni nu-mi poate garanta ca ar fi fost asa - de aici si subiectivismul opiniei mele. La fel, daca ar fi venit un raspuns din partea unei persoane care a trait ca si co-dependent alaturi de o persoana dependenta (de ceva, orice), tot subiectiv ar fi fost, deoarece persoana x nu avea cum sa traiasca exact aceleasi experiente alaturi de partenerul ei, comparativ cu ale voastre (ale tale si ale iubitului tau).
Asadar, fa-ti o analiza cost-beneficiu si scrie-o pe hartie, sa vezi in scris ce ai castigat si ce ai pierdut alegand sa nu mai ramai in relatie. Acele raspunsuri care se evidentiaza pot constitui raspunsuri pt tine, la intrebarea ta de mai devreme.
O recomandare as vrea sa-ti fac: chiar daca s-ar intampla sa gasesti si minusuri ale alegerilor tale, fii indulgenta cu tine si spune-ti ca asa ai considerat necesar sa faci in acel moment si ca nu ai de unde sa stii cum ar fi fost daca nu ai fi ales astfel. Si cel mai important: invata din toate experientele pe care le ai, ca actiunea pe care ai avut-o nu a functionat atunci, dar ca pe viitor poate functiona, sau nu, vei vedea asta. Pana la urma, putem invata si din greseli si din realizari, faptul ca nu pot fi 2 situatii identice, dupa cum nu pot fi 2 reactii identice. Analiza aceasta te ajuta sa renunti la a te invinovati in vreun fel, daca ai facut cumva asta.
A cauta cauzele comportamentelor celorlalti nu ne ajuta nici pe noi si nici pe ei. Fiecare om are tot ceea ce este necesar pt a-si asuma responsabilitatea actelor sale, iar cand nu o face, ramane doar problema lui. Cata vreme nu se lasa ajutat, tu si nimeni altcineva nu il poate ajuta.
Iti doresc succes in tot ce alegi sa faci! Coopereaza cu familia, cere-le sprijinul si probabil ca ei iti vor fi alaturi (inteleg ca deja se intampla acest lucru), mai ales acum, cand ai nevoie sa iti orientezi atentia asupra ta si a viitorului bebe.
Toate cele bune!
Psih. Cristina Stoian

cu drag Simona!

Te-ai cam grabit cu sarcina; trebuia sa tii cont si de el. de faptul ca nu s-a lasat definitiv de drog, nici organismul lui nu era complet dezintoxicat, curatat, ai decis repede fara sa te gandesti daca sunteti amandoi, ca parinti gata pentru a va incarca cu responsabilitati in situatia de fata. Parerea mea este ca trebuia sa mai stai cu el. sa-l ajuti zi de zi, sa apelezi impreuna cu el la medici, are nevoie de cineva, are nevoie de tratament si perfuzii, acum se va droga si mai adanc ca inainte, mai ales ca nu-i raspunzi la telefon, o va face mai des sau va apela la droguri mai tari.E inca imatur, nu e pregatit pentru o familie mai numeroasa, el nu e in stare sa se controleze pe el, nu are inca vointa sa spuna NU sau DA atunci cand e cazul.Daca il iubesti trebuia sa aduci in jurul lui toata familia, si a ta si a lui, sa nu-l slabiti deloc din ochi.Copilul e bine, ai fost la ginecolog? medicul de familie stie de tine?

dna dr Balcan, cu tot respectul, dar vorbiti cu o persoana insarcinata, care este mult mai predispusa in aceste momente, la o instabilitate emotionala, putand dezvolta chiar depresie. Ori pe fondul unei sarcini, tocmai asta ii lipseste. Probabil ca s-a invinovatit ea destul pt a o mai face si altii 'te-ai cam grabit cu sarcina', etc. Stiti cu siguranta ca viata alaturi de un dependent nu e deloc usoara, ba as putea spune ca poate fi mai grea decat a celui in cauza, care se refugiaza in actul adictiv, ce il mai linisteste, cel putin o vreme. Co-dependentului ii ramane alergatura, noptile nedormite din cauza grijilor (oare unde o fi, sau ce suma mai cheltuie de data asta, ce ne mai vinde din casa, etc?), lupta pt a-i aduce alaturi pe toti cei care s-ar putea implica in a-l sprijini pe dependent (familie, medici, prieteni, etc), lupta cu dependentul insusi, pt a-l convinge ca toate actiunile lui nu vor avea o finalitate buna (de multe ori uitand, sau chiar nestiind ca dependenta nu inseamna control constient, ci tocmai o lipsa a controlului impulsurilor, ce duce si la o judecata afectata, dar mai ales, ca NU se datoreaza imaturitatii! - cel mult, poate fi doar unul din factorii etiologici ai dependentei), plus multe alte 'activitati' de acest gen.
Nu mai conteaza acum ce trebuia sa faca sau ce a facut, ci conteaza cel mai mult ce va face azi si in viitor. Oricum trecutul nu poate fi schimbat. Cata vreme a cerut si aici ajutorul, e cel mai probabil ca ii pasa, dar si ca l-a cautat(ajutorul) si in alta parte. Si mai e posibil ca sotul ei sa nu contientizeze boala si sa nu accepte niciun fel de ajutor.
Ceea ce ar urma pt el (iubit), ati descris dvs foarte bine, insa vorbim aici doar de efecte probabile, pe care nimeni nu ni le poate garanta, dar care totusi pot reprezenta urmatoarele faze prin care ar putea trece acesta.
Insa, este realist sa-i cerem acestei femei sa ramana alaturi de un om bolnav care nu constientizeaza boala si nu doreste sa fie ajutat, practic sa ramana intr-o relatie toxica pt toti cei 3 membri (parteneri, copil), pe termen scurt si lung? Doar pt a respecta niste asteptari de ordin 'moral', pe care multi oameni le au? Cu siguranta nu ii putem cere nici asta si nici sa ii intoarca de tot spatele, ci sa continue sa-l sprijine, chiar si de la distanta, pastrand legatura cu apropiatii acestuia, dar intr-un mod care sa nu o afecteze nici pe ea prea mult.
Consider ca ambii parteneri au nevoie de ajutor, exista solutii pt amandoi, doar ca unul singur a solicitat sprijin in afara relatiei. In aceste conditii, consider ca doar(probabil) o internare fortata l-ar mai putea opri pe dependent din traseul sau catre autodistrugere, dar numai internarea nu-i va garanta vindecarea. E nevoie de o intreaga echipa multidisciplinara si asa cum ti s-a mai spus, Simona, cere ajutor specializat pt a sti ca ai facut tot ce ai putut pt a-l sprijini. Dar cel mai important lucru: explica-i si lui ca in aceste momente, ai nevoie sa stai mai departe, pt a te proteja pe tine si copilul vostru, iar el sa se poata trata. Astfel ii arati ca iti pasa de el si nu l-ai respins, 'abandonat', pt ca dependentilor tocmai de un abandon imaginar le e teama.

Simona nu e predispusa la instabilitate emotionala sau depresie, ea sufera -deci regreta si-si pune intrebari...Cel care cu adevarat are nevoie de atentie si ajutor este iubitul ei.E usor sa fugi, sa intorci spatele ;stiai, Simona, de problema lui sau ai aflat ca se droga dupa ce ai ramas insarcinata? nu internarea fortata ( eu nu am auzit ca se mai practica asa ceva )il va vindeca, ci doar IUBIREA adevarata, prezenta si suportul zilnic al familiei si al tau, Simona, , sfaturile si tratamentul specialistilor vor reusi sa+l salveze...

Simona, ai suficiente date pt ca tu sa iei o hotarare, insa as vrea doar sa iti subliniez un aspect: din astfel de "iubiri adevarate", adica din sacrificii inutile, s-au tot nascut copii si umplu spitalele Romaniei, pt ca parintii lor au ales sa "se iubeasca adevarat", traind de fapt intr-o stare dependenta si co-dependenta, cu o fericire iluzorie produsa de substante (alcool, droguri, etc). Copiii erau "ceva" care le cam incurcau planurile, asa ca au ales sa isi planga pe umar, au ramas "impreuna". Sau daca vorbim de alte cazuri: nu s-au despartit "pentru binele copiilor!" :), acestia(copiii, NU parintii!) ajungand mai tarziu in postura de a se intreba daca le-a folosit la ceva si eventual, cum de repeta greselile parintilor?!
Deci, in acest moment iti esti datoare cu o hotarare doar tie si copilului tau!

Intrebi simona andreea cum ai putea sa-l ajuti.
Ai putea sa-l indemni ca initial sa discute cu un psihoterapeut ce ar putea sa-l ajute pe el sa ia unele decizii legate de viitorul lui...si daca isi doreste, al vostru. Iar tu in primul rand e important sa te gandesti la binele copilului si la propriul tau viitor (cu sau fara el). Nu stiu care sunt drogurile utilizate insa atitudinea difera si in functie de asta.

Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala