Inima? durere ]n piept când alerg

10-09-2023
Miro68
Nu este medic/terapeut
Miro68
Salutare.
Am o problemă care mă deranjezã mai de mult dar acum de ceva vreme tot mai mult mă Macină.
Când alerg cu o viteză potrivită după 10-15 minute apare in partea stângă la capătul pieptului puțin de-a lungul să spun așa o durere ca și cum mă strânge incet încet până ce mă face sau mă opresc de tot pentru că cu cât continui cu atât simt că mă strânge mai tare. In același moment de multe ori când inspir profund aer mă doare in zona respectivă.Locul pot să îl arăt cu degetul și niciodată nu își schimbă poziția durerea pe care o simt in momentul respectiv.Cand ridic greutăți (haltere) nu am observat să am problema asta doar la alergat sau cardio să spun așa.Eu in trecut după o perioadă mai rea din viața mea și după câteva crize de panică pe care le-am avut am rămas cu anixetate care nu este zi să nu-și facă apariția.
De când a început povestea cu crizele de panică m inceput să am o frică sau mai exact o fobie in legătură cu inima și cu decesul.Credeam că tot ce mi se întâmplă e de la inimă că sunt bolnav și Fie care amețeală, oboseală și alte simptome le asociam cu o posibilă problemă a inimii, eram convins că am ceva.
Când a trebuit am facut analize etc și totul era ok după supusele doctorilor, Acum simt și cred că ce-a mai mare frică a mea s-ar putea să fie reală.De asta îmi este și frică să merg la un cardiolog...dar trebuie.
Pentru că am 183 înălțime 94kg mă gândeam că ar fi posibil să fie de la mușchii pieptului. Pieptul meu e mai dezvoltat si mare și când alerg sau sar coarda se mișcă jos sus ca mașina de cusut și mă gândeam că poate ceva se întâmplă acolo dar a-și spune că e cam imposibil in cazul meu.
Lăsați mi o părere cineva care cunoaște.
Mulțumesc.
5 comentarii
0
10-09-2023, ora 17:00
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Buna. Daca analizele la inima sunt bune, poate fi un junghi sau o somatizare de anxietate.
0
12-09-2023, ora 20:29
musaraf1
Nu este medic/terapeut
musaraf1
Bună ziua,

Durerile de piept au două cauze principale - pot fi de la inimă sau de la peretele toracic (mușchi, coaste, articulații etc.).
Problema se clarifică dacă faceți un test de efort - fugiți pe o bandă rulantă până apare durerea. În timp ce fugiți se înregistrează continuu ECG.
Cardiologul vă poate spune dacă trebuie sau nu testul de efort (și eco de cord).

Dacă se găsesc probleme la testul de efort (în mare, dacă ECG-ul arată că o arteră de la inimă este parțial înfundată cu colesterol), se face coronarografie și se poate pune un stent care ține artera deschisă. Artera trebuie să fie înfundată cam 70 la sută ca să dea ceva durere (adică doar 30% deschisă), stentul o ține deschisă aproape complet..
Probabil știți că se face doar o înțepătură lângă pumn și pe acolo se introduce stentul. Este doar cu anestezie locală la mână, NU doare.

Este desigur posibil ca durerile să NU fie de la inimă, ci de la peretele toracelui. Dacă acesta este cazul, pentru durerea de perete toracic - medicină sportivă / reumatologie etc.
Vorbiți cu un medic, problema se poate rezolva.

Desigur, aceste sunt doar sugestii, diagnosticul se poate pune doar în persoană.

Multă sănătate!
Cu stimă,
Haplea Ioan Ștefan.
0
13-09-2023, ora 21:19
ILostmySoul
Nu este medic/terapeut
ILostmySoul
Problema este că eu nu pot să merg la doctor.Imi este greu
Fac atac de panică înainte de a merge la doctor și dacă totuși ajung sunt foarte agitat îmi bate inima repede crește tensiunea și tot așa.
Nu știu cum să fac să merg la cardiolog și să fiu calm și relaxat pentru un diagnostic clar.
0
13-09-2023, ora 22:01
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Ia ceva de anxietate de la plafar inainte.
0
17-09-2023, ora 18:03
musaraf1
Nu este medic/terapeut
musaraf1
Mergeți undeva în privat, dacă puteți.
Nu vă faceți probleme, anxietatea face doar inima să bată mai repede, dar ECG tot se poate face.
Ce v-am scris mai sus despre boli sunt doar lucruri posibile, mai ales la oameni trecuți de o vârstă / care fumează / au colesterol mare etc.
NU înseamnă că aveți problemele acelea !

Nu vă fie frică de doctori, și ei au probleme și îi mai doare câte ceva din când în când.
Dacă vreți să mergeți la consult, luați pe cineva din familie sau un prieten cu dumneavoastră, să vă însoțească.
O să vedeți că va fi bine !
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
06-06-2023, ora 10:15
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Senzație de greutate și durere în picioare? Din anul 1997 suntem în România și tratăm varice fără operație și fără internare. La Varicoline, beneficiați de servicii medicale la cele mai înalte standarde, efectuate de profesioniști cu o rată de succes între 93-97%! Detalii aici
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Alergarea cu picior plat (platfus)
  • Dureri de burtă sau sub coaste în timpul alergării
  • Cele mai frecvente accidentări la alergatori (și cum să le eviți)
  • Alergarea și durerea de spate
  • Durerea cardiacă - de ce, când și cum apare?
  • Afecțiuni ce dau dureri în piept
  • Cum recunoști angina pectorală și de ce apare această durere
  • De ce apar durerile în piept în angină?
  • Durerile în piept - sunt dureri de inimă sau nu? (cum faci diferența)
  •