depresie si anxietate
Buna tuturor!
M-am hotarat sa scriu si eu aici intr-un moment in care am simtit realmente ca nu mai pot si ca-mi voi pierde mintile daca nu fac ceva, astfel incat va rog sa ma scuzati daca nu sunt foarte coerenta. Nu stiu cum sa ies din starea asta, am nevoie de un sfat de la cineva care a trecut prin asta, trebuie sa merg la un psihiatru sau o sa reusesc si singura?
Nu stiu de unde sa incep, n-am avut o copilarie fericita, psihicul meu a fost destul de zdruncinat dintotdeauna de tot felul de probleme... dar cele de acum parca ma depasesc, chiar nu exista nimic bun in viata asta, numai chin? Totul s-a inrautatit de cand m-am casatorit, parca am facut ceva ce nu trebuia, doar n-aveam si eu dreptul la un pic de fericire... Cu 2 saptamani inainte, bunicul a facut accident vascular, medicii nu i-au dat deloc sanse de supravietuire, printr-o minune a supravietuit, dar e intr-o stare... va dati seama ce nunta am avut... din stresul asta, am inceput sa ma simt rau, greturi, ameteli, etc... dupa care soacra mea a fost diagnosticata cu cancer, stadiul 4... nimic de facut, acum asteptam sa se duca, dar modul in care se stinge este ingrozitor... totul a cazut pe umerii nostri, pentru ca nu mai are cine... Intre timp, am inceput sa ma simt si mai rau, tot felul de dureri, desi analizele imi ieseau bine, eu ma simteam ingrozitor, probabil ca pe fond nervos... singura noastra consolare in nebunia asta era ca o sa avem si noi un copil care o sa dea un sens vietii. Si ce credeti? Sotul si-a facut o spermograma pentru ca nu ne iesea nicicum, iar la mine totul pare bine, si ce credeti ca i-a iesit? Azoospermie... pentru cei care nu sunt trecuti prin asta, inseamna 0 spermatozoizi. Nu se cunosc cauzele, totul pare ok, si totusi este 0. Si astea le-a pus capac la toate. Adica ce rost mai au toate? Stiu ca s-ar putea incerca fertilizare in vitro, daca se gaseste macar 1, dar nu mai avem energie ca sa ne luptam pentru asta asa... Iar eu, care am fost la atatia medici si am luat atatea tratamente degeaba, vazand si boala soacrei mele, cred ca am devenit si ipohondra, pentru ca atunci cand nu ma doare ceva, ma doare altceva, am tendinta sa merg incontinuu la medic pentru ca sunt obsedata de orice durere, si probabil ca tot gandindu-ma la astea mi le si induc. Sunt foarte obsedata si de cei din jur, sa nu pateasca ceva, imi e frica in permanenta sa nu se mai imbolnaveasca cineva. Nu mai pot asa...
Nu stiu ce sa mai fac, am cazut intr-o depresie grozava, sunt foarte irascibila, nu mai am randament la lucru (eu eram o persoana foarte constiincioasa), nu-mi pot ajuta sotul asa cum ar trebui, strang in mine tot felul de frustrari si de resentimente pentru cei care ar trebui sa ne ajute si sunt prea egoisti si prea slabi s-o faca si pentru ca sunt probleme care n-ar trebui sa fie doar responsabilitatea noastra si totusi sunt... si nu pot sa vad nicicum luminita de la capatul tunelului, pentru ca daca toate au o rezolvare, eu nu mai am forta sa ajung acolo...
Cam astea sunt, am scris aici cele mai mari probleme pe care le avem, sigur ca mai sunt si altele, dar in comparatie cu astea, sunt neglijabile, desi contribuie la depresie si ele.
Va rog, stiu ca nu sunt singura care trece prin asa-ceva, daca este cineva care ma poate ajuta cu un sfat, daca merg la psihiatru o sa-mi fie mai bine? nu-mi imaginez cum as povesti tot ce-mi trece prin cap unui strain...
Va multumesc!
M-am hotarat sa scriu si eu aici intr-un moment in care am simtit realmente ca nu mai pot si ca-mi voi pierde mintile daca nu fac ceva, astfel incat va rog sa ma scuzati daca nu sunt foarte coerenta. Nu stiu cum sa ies din starea asta, am nevoie de un sfat de la cineva care a trecut prin asta, trebuie sa merg la un psihiatru sau o sa reusesc si singura?
Nu stiu de unde sa incep, n-am avut o copilarie fericita, psihicul meu a fost destul de zdruncinat dintotdeauna de tot felul de probleme... dar cele de acum parca ma depasesc, chiar nu exista nimic bun in viata asta, numai chin? Totul s-a inrautatit de cand m-am casatorit, parca am facut ceva ce nu trebuia, doar n-aveam si eu dreptul la un pic de fericire... Cu 2 saptamani inainte, bunicul a facut accident vascular, medicii nu i-au dat deloc sanse de supravietuire, printr-o minune a supravietuit, dar e intr-o stare... va dati seama ce nunta am avut... din stresul asta, am inceput sa ma simt rau, greturi, ameteli, etc... dupa care soacra mea a fost diagnosticata cu cancer, stadiul 4... nimic de facut, acum asteptam sa se duca, dar modul in care se stinge este ingrozitor... totul a cazut pe umerii nostri, pentru ca nu mai are cine... Intre timp, am inceput sa ma simt si mai rau, tot felul de dureri, desi analizele imi ieseau bine, eu ma simteam ingrozitor, probabil ca pe fond nervos... singura noastra consolare in nebunia asta era ca o sa avem si noi un copil care o sa dea un sens vietii. Si ce credeti? Sotul si-a facut o spermograma pentru ca nu ne iesea nicicum, iar la mine totul pare bine, si ce credeti ca i-a iesit? Azoospermie... pentru cei care nu sunt trecuti prin asta, inseamna 0 spermatozoizi. Nu se cunosc cauzele, totul pare ok, si totusi este 0. Si astea le-a pus capac la toate. Adica ce rost mai au toate? Stiu ca s-ar putea incerca fertilizare in vitro, daca se gaseste macar 1, dar nu mai avem energie ca sa ne luptam pentru asta asa... Iar eu, care am fost la atatia medici si am luat atatea tratamente degeaba, vazand si boala soacrei mele, cred ca am devenit si ipohondra, pentru ca atunci cand nu ma doare ceva, ma doare altceva, am tendinta sa merg incontinuu la medic pentru ca sunt obsedata de orice durere, si probabil ca tot gandindu-ma la astea mi le si induc. Sunt foarte obsedata si de cei din jur, sa nu pateasca ceva, imi e frica in permanenta sa nu se mai imbolnaveasca cineva. Nu mai pot asa...
Nu stiu ce sa mai fac, am cazut intr-o depresie grozava, sunt foarte irascibila, nu mai am randament la lucru (eu eram o persoana foarte constiincioasa), nu-mi pot ajuta sotul asa cum ar trebui, strang in mine tot felul de frustrari si de resentimente pentru cei care ar trebui sa ne ajute si sunt prea egoisti si prea slabi s-o faca si pentru ca sunt probleme care n-ar trebui sa fie doar responsabilitatea noastra si totusi sunt... si nu pot sa vad nicicum luminita de la capatul tunelului, pentru ca daca toate au o rezolvare, eu nu mai am forta sa ajung acolo...
Cam astea sunt, am scris aici cele mai mari probleme pe care le avem, sigur ca mai sunt si altele, dar in comparatie cu astea, sunt neglijabile, desi contribuie la depresie si ele.
Va rog, stiu ca nu sunt singura care trece prin asa-ceva, daca este cineva care ma poate ajuta cu un sfat, daca merg la psihiatru o sa-mi fie mai bine? nu-mi imaginez cum as povesti tot ce-mi trece prin cap unui strain...
Va multumesc!
7 comentarii
draga madalina, ai avut necazuri, de aia ti-ai subrezit putin nervii.
Nu intra in panica. ar fi bine sa vorbesti totusi cu un specialist care sa te ajute sa depasesti aceasta stare neplacuta. daca nu psihiatru, macar psiholog.
Totul este sa nu intri in panica, toate necazurile trec pana la urma, nimic nu e vesnic!
Si de la caldura iti este putin mai rau.
ai sa vezi ca ai sa iti revii, vorbeste totusi cu un specialist ca sa te ajute, nu de altceva.
sanatate, Doamne ajuta!
Nu intra in panica. ar fi bine sa vorbesti totusi cu un specialist care sa te ajute sa depasesti aceasta stare neplacuta. daca nu psihiatru, macar psiholog.
Totul este sa nu intri in panica, toate necazurile trec pana la urma, nimic nu e vesnic!
Si de la caldura iti este putin mai rau.
ai sa vezi ca ai sa iti revii, vorbeste totusi cu un specialist ca sa te ajute, nu de altceva.
sanatate, Doamne ajuta!
parerea mea este ca nu ai inca nevoie de un psihiatru ptr ca daca incepi un tratament de acest gen in general depinzi toata viata de el, insa poti incerca la un psiholog-unul bun bineinteles, desi cel mai bine ar fi sa incerci sa te linistesti-stiu ca este greu la problemele pe care le ai, dar totul trece pana la urma. incercati -tu si sotul tau- sa gasiti alinarea unul in celalalt, nu va dati batuti si mergeti la medic sa vedeti ce sanse sunt ptr a avea un copil chiar prin fertilizare in vitro, ptr ca multe cupluri au reusit in acest fel sa-si vada visul cu ochii. important e sa nu va pierdeti speranta si dorinta de a avea un copilas ptr ca intr-adevar este o minune care v-ar aduce multa bucurie!
o sa fie bine, Dumnezeu nu ne paraseste!
sanatate multa!
o sa fie bine, Dumnezeu nu ne paraseste!
sanatate multa!
Draga mea, parca toate s-au napustit peste tine.Te inteleg perfect.Si eu am trecut printr-o situatie asemanatoare, parca toate relele mi se intamplau numai mie. Poate ti-ar folosi daca ai avea posibilitatea sa pleci cateva zile.Sa te rupi putin de probleme, sa te reculegi si sa iti aduni puterile.Au fost prea multe intr-un timp scurt si exact cand incepeai o alta perioada din viata ta, perioada pe care o sperai fericita. Nu dispera! Orice om sensibil ar fi ajuns in aceeasi stare ca tine.Important este ca ai langa tine un om pe care il iubesti si te iubeste.Apropiati-va si mai mult, discutati amandoi, faceti planuri de viitor si incurajati-va reciproc.Copilul, daca o sa vrea D-zeu il veti avea! Fertilizarea in vitro a facut multe familii fericite. Lupta pentru asta ! Ideea cu psihologul nu este deloc rea ! Te ajuta sa privesti altfel lucrurile. Insa, doar daca ai sansa sa gasesti unul cu suflet si de care sa te poti apropia si sa ii povestesti cum ai povestit aici. E cea mai buna terapie. Si nu in ultimul rand mergi la biserica! Te va linisti si o sa poti gandi limpede. Cand mi-a fost greu acolo am gasit alinare, in linistea bisericii unde am plins si am spus tot ce ma durea.Plecam mai puternica de acolo si ma simteam ocrotita. O sa fie bine ! e doar o perioada grea cate te va intari! Trebuie sa fii puternica si sanatoasa pentru momentul minunat in care o sa aveti un copil, indiferent prin ce metode...copil care va avea nevoie de tine. Sanatate !
Madalina, incearca sa nu tii in tine toate aceste greutati prin care treci. Poate ca ar fi necesar sa mergi la un psiholog, nu neaparat la un psihiatru. Daca nu reusesti, macar vorbeste cu prietenii tai care te pot ajuta sa vezi acolo unde gandesti in mod gresit. Am vizionat si eu emisiunea despre care povestea Anastasia si doctoria psiholog de acolo povestea ca trebuie sa ne contracaram fiecare gand rau sau nepertinent care ne vine cu unul pozitiv. Altcineva spunea ca intr-o viata nu ni se intampla decat 1% din relele si temerile la care ne asteptam, restul sunt exagerari. Ai rabdare si ia-le pe toate pe rand si vei vedea ca vor trece. Nu te mai gandi la ele in ansamblu ca sa nu te copleseasca. Dar in primul rand incearca sa pui o temelie buna: credinta. Mergi la un duhovnic bun. Spovedeste-te si impartaseste-te si vei vedea ca asta te va intari. Iar daca ai momente in care te simti coplesita, roaga-l pe sotul tau sa mai preia din sarcini si sa te ajute. Dumnezeu sa te ocroteasca si sa vegheze asupra ta. Ai rabdare si vei vedea ca vor trece toate. E doar un moment pasager din viata ta.
Buna tuturor!
Multumesc pentru incurajari, am citit tot, din pacate nu am apucat sa raspund, inevitabilul s-a produs... a fost ingrozitor, o boala ca asta nu te lasa sa ai nici macar o moarte demna... ma rog in fiecare zi sa se descopere un leac, sa nu mai moara atatia oameni in halul asta! Despre mine, ce sa va mai zic, toate astea m-au deprimat mai tare decat eram (se pare ca mai era loc), ma simt in continuare rau, mi-am impus sa merg la psiholog si sa mai incerc o data la un medic, poate voi avea mai mult noroc si cineva isi va da seama de unde vin toate. Am momente cand imi vine sa nu mai fac nimic, daca ar fi sa fiu singura pe lume, as zice ca mi-a ajuns, dar nu pot s-o fac pentru ca sunt atatia care depind de mine. Nu stiu cum am ajuns sa gandesc asa la varsta mea... va multumesc ca existati si in felul asta pot sa ma mai descarc si eu fara sa-i sperii pe ai mei cu asa ganduri.
Multumesc pentru incurajari, am citit tot, din pacate nu am apucat sa raspund, inevitabilul s-a produs... a fost ingrozitor, o boala ca asta nu te lasa sa ai nici macar o moarte demna... ma rog in fiecare zi sa se descopere un leac, sa nu mai moara atatia oameni in halul asta! Despre mine, ce sa va mai zic, toate astea m-au deprimat mai tare decat eram (se pare ca mai era loc), ma simt in continuare rau, mi-am impus sa merg la psiholog si sa mai incerc o data la un medic, poate voi avea mai mult noroc si cineva isi va da seama de unde vin toate. Am momente cand imi vine sa nu mai fac nimic, daca ar fi sa fiu singura pe lume, as zice ca mi-a ajuns, dar nu pot s-o fac pentru ca sunt atatia care depind de mine. Nu stiu cum am ajuns sa gandesc asa la varsta mea... va multumesc ca existati si in felul asta pot sa ma mai descarc si eu fara sa-i sperii pe ai mei cu asa ganduri.
buna! am si eu o mica sper, problema, si anume.sunt studenta si sunt la 300 km distanta de casa, de parinti, problema mea este ca atunci cand se apropie timpul sa plec in vacanta de vara, si sesiunea imi bate la usa ma apuca o stare de agitatie dar in special plang foarte mult.eu sunt foarte legata de parinti mei si imi este foarte greu sa stau departe.cu toate ca iubitul meu este cu mine nu reusesc sa scap de starea asta.mentionez ca alaturi de starea asta am si dureri de cap ingrozitoare...va rog ajutati-ma!
Manuella,
Poate ar fi bine sa consulti un medic psihiatru care sa iti dea ceva cu care sa depasesti aceste stari.
Poate ar fi bine sa consulti un medic psihiatru care sa iti dea ceva cu care sa depasesti aceste stari.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 7viata mi se pare chinuitoare!
- 5O fi anxietate?
- 5Cand rad ma ia ameteala rau
- 10depresie recurenta
- 3poate implica anxietatea probleme in viata sexuala?
- 24Anxietate!? probleme din copilărie, tatăl-... absent.
- 4sunt foarte trista fara vreun motiv anume, ma autocritic, am stari de somnolenta excesiva
- 1Magneziu in stari depresive
- 4copil -anxios
- 5este util tratamentul cu rispolept in depresie majora?
- 7sufar de anxietate
- 3Atac de panica sau Anxietatea
- 5Dupa 3 ani de chin totul a luat sfarsit. Atacuri de panica, anxietate si extrasistole
- 6Anxietate sau ceva mai grav ?
- 10Tentaculele depresiei...
- 4Anxietate sau ?
- 4De ce nu mai scap de depresie?
- 34Anxietate de boala
- 8Simptome ciudate: dureri abdominale și de stomac, borborisme, râgâieli
Mai multe informații despre: Anxietatea Depresia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Depresia postpartum (postnatală)
- Anxietatea
- Tulburarea de anxietate generalizata
- Tulburarea anxioasa datorata unei afectiuni medicale
- Atacurile de panica
- Depresia
- Ciclotimia - tulburarea ciclotimică
- Anxietatea de sănătate
- Atacul de panică în sarcină
- Sindromul depresiv major - schimbările patologice de la nivel cerebral
- Anxietatea și alimentația
- Anxietate
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: