cum iti ajuti mama depresiva?

Buna ziua! Mama mea(73 de ani) sufera de o depresie aparuta dupa pensionare si in urma unor neintelegeri cu tatal meu.Sufera de aceasta boala, pe care o recunoaste dar nu o intelege, de 13 ani.Fiecare episod, debuteaza cu lipsa poftei de mancare si o greutate in capul pieptului, se izoleaza si nu mai comunica cu nimeni, in afara de mine de la care asteapta "minuni".Nu mai reuseste sa faca ce facea altadata si asta o enerveaza dar nici nu incearca sa se mobilizeze, sa accepte faptul si sa faca strictul necesar(mancare, curatenie, etc...).Tratamentul a fost variat de la haloperidol si amitriptilina la fevarina, serlift, dormicum, doxepin.Nu toate in acelasi timp dar le-a incercat pe toate.Momentan este internata intr-o clinica de specialitate Spitalul Voila Prahova, de unde in ultima vreme nu mai vine nici macar ameliorata.Eu sunt intr-un fel "dusmanul"ei pentruca nu o las sa lancezeasca si ma port poate mai dur cu ea cand vad ca urmeaza sa "pice" si incerc sa o fac sa se ridice sa-si faca de lucru si sa nu mai se mai certe cu tata, dar nu reusesc si ajunge tot la spital.Acolo se simte in siguranta.Ce ma sfatuiti sa fac si cum sa ma comport cu ea? Va multumesc!

Trebuie sa incerci sa o menajezi, adica sa nu fi prea dura, dar nici prea blanda, trebuie sa intelegi ca e mult mai sensibila ca tine, dar nu o lasa sa se complaca in suferinta.Deci armonia e prima optiune, fara certuri si discutii contradictorii, apoi ebine sa aiba preocupare, sa faca ceva, cat poate, sa fie prinsa in activitati, apoi ebine sa mergi cu ea la plimbare, conteaza foarte mult iesitul, tot ce vezi, tot ce se intampla afara i-ti implica gandirea, si reconforteaza mult.E foarte bine sa nu o lasi sa lancezeasca, dar nu exagera cu severitatea, trebuie sa fii undeva la mijloc.E important sa intelegi ca ea nu se simte ca si tine, pentru ca multi raporteaza starea celorlalti la starea lor, ori ea e bolnava si depune un efort mult mai mare sa se mobilizeze, dar asta nu inseamna ca nu poate.In rest sa-si ia tratamentul care o ajuta foarte mult, ce ia fost prescris de medic, si da, era sa uit, sa manance bine, e foarte importanta si alimentatia, si nu e bine sa rabde foame.Va doresc toate cele bune.

Multumesc mult! Am sa incerc sa ma port mai bland cu ea si sa evit discutiile in contradictoriu. Cu mancarea e mai rau pentru ca atunci cand are sa zicem o "criza" nu mai are pofta de mancare. De fel ea aste o scarandiva la mancare adica nu mananca orice si de aici problemele.Si mai vrea sa tina si post! Dar nu-i plac nici cartofii nici fasolea, legumele in general si atunci ce sa manance? nimic rabda de foame.In rest va doresc toate cele bune.

Trebuie sa manance neaparat, mancarea conteaza foarte mult, chiar daca nu-i este foame sa incerce sa manance fortat, ca organismul i-si face treaba, ma refer aici daca nu a mancat, nu sa mananci pana nu mai poti, e sanatos sa te ridici de la masa cu o usoara senzatie de foame.Depresivii simt mancarea foarte mult, adica mult mai mult decat un om normal, carbohidratii fiind cei mai importanti in starea de bine, dar sa nu uitam proteinele, grasimile, vitaminele si mineralele, deci o nutritie completa e recomandata fiecaruia, minimum de un gram de proteina pe kilogram/korp, adica 1g pentru fiecare kg corporal pe zi, carbohidratii si grasimile pot fi mai mult sau mai putini, dar proteina sa se incadreze in acest minim.Deci trebuie sa manance chiar daca nu ii este foame.Multa sanatate!

Mersi BLUE83! Si eu cred ca mancarea este f importanta doar ca atunci cand are un nou episod de"cadere"cum zic eu nu mai are deloc pofta de mancare si cum este si scarandiva la mancare nu mai mananca nimic.Am suplimentat cu vitamine, chiar si perfuzii i-am facut(bineinteles recomandate de medic).Multumesc de sfaturi. Toate cele bune!