Cati ani iau din viata?

O intrebare care poate sa apara in mintea unui om suferind psihic poate sa fie si cea in care se intreaba cum il vor afecta medicamentele pe care trebuie sa le ia de-a lungul vietii.Intr-adevar medicamentele psihiatrice prelungesc viata, dar haideti sa vedem ce tribut isi iau ele, ce se intampla cu organismele prin care se scurg ani si ani alternative chimice, pentru ca trebuie sa privim si partea intunecata a lucrurilor, stiu ca, cu totii speram, si intr-adevar sunt sanse, psihiatria are si un viitor, cine stie ce va fi, dar bolnavul psihic prin faptul ca ia tratamentele actuale cu cat isi reduce viata fata de un om normal?Auzeam la o emisiune o medie de 10 ani, ca diferenta intre speranta de viata a unui bolnav psihic si a unui om sanatos, dar nu prea multe alte aspecte in acest sens, e un subiect evitat cu siguranta, omul trebuie sa traiasca in optimism dar si in adevar!

Eu sufar de tulburari emotionale de peste 25 de ani. Am fost ani in sir atat de agorafobica incat nu puteam iesi din casaa. Au fost perioade in care nu trecea o zi fara cateva atacuri de panica iar tulburarea compulsiv obsesiva imi limiteaza destul de mult viata. Daca as vrea sa fiu melodramatica uneori mi-as vedea viata ca pe un calvar.

Dar am ales sa nu fac asta si incerc in fiecare zi sa vad partea plina a paharului. Daca nu as reusi sa depasesc altfel starile pe care le am as prefera o viata implinita (cu medicamente) chiar daca ar fi mai scurta cu 10 ani. Hmmm, de parca iti poate spune o statistica cat anume vei trai. Mai poti trai 50 ani sau doar 5 minute. Conteaza insa cum. In nemultumire si resentimente vis-a-vis de soarta potrivnica sau cu acceptare si recunostinta dar si cu dorinta de a schimba in bine ceea ce ai.

Da intradevar cum spuneam in ce am scris medicamentele prelungesc viata, si in multe cazuri o fac sa existe, dar intrebarea e cat de mult perturba organismul dincolo de beneficile extraordinare.Niste analize serioase pot sa exprime exact ce se intampla in organism, cat de mult afecteaza sau nu, oricum nu cred ca situatia interna e prea fericita.Corpul e sanatos, mintea e bolnava, ca sa ajutam mintea trebuie sa afectam si corpul, deocamdata atat poate stiinta, si cu siguranta din viitor se va privi in trecut cu mila, pentru ca am convingerea ca se va ajunge la un nivel in care efectele secundare vor fi aproape nule, candva.Deocamdata se pare ca nu putem face prea multe mofturi, platim ziua de maine cu un pret, si gustam o realitate chimizata.Ce importanta e sanatatea, tot ce in jurul nostru nu mai conteaza, creierul face lumea sa existe, lagatura noastra cu ea, intelegerea, ce e o floare, defapt ce-i aia floare, ca sa intelegi ce complexitate trebuie sa fie acolo.Nu mai are importanta daca afara e frumos, e un peisaj frumos de toamna sub razele mangaiate de vantul trecator, daca nu ai cu ce sa-l descifrezi.Muntii, dealurile, pomii, tot ce e in jurul nostru suntde creier, de faptul ca vedem si le intelegem, si asupra tuturor acestora cade un val de intuneric, de umbra neagra cand functionalitatea mintii noastre nu mai e buna.Ce rost are sa fi intr-un loc de basm cand nu poti sa-l intelegi, mai bine prin ploi si noroi dar sa intelegi ca e asa, ai vedea frumusetea faptului ca te simti bine, functionezi normal.Nu stiu oamenii sanatosi ce LUX le e oferit si multi ii vezi ca dau cu piciorul, dar nu stiu la ce, daca ar gusta din amarul bolii ar intelege, si ajung sa inteleaga cand e prea tarziu, cand sunt bolnavi.Unii oameni au parte de atata suferinta, altii traiesc o viata linistita, frumoasa pana la sfaristul ei.Viata e inegala, si mult prea nedreapta, de ce e asa, nu stiu cine poate sa raspunda.Aici unul rade, dincolo altul plange, nu radem si plangem in acelasi timp.

Si eu mi-am pus intrebarea astea de sute de ori, ami ales ca iau tratament de ani de zile.Insa, am invatat pe propria-mi piele ca trebuie sa-mi vad partea plina a paharului si sa ma bucur de viata pe care mi-a dat-o Dumnezeu.
Si sa-i multumesc ca acum exista terapii care pot alina suferinta.
Cu ce pret?..numai El stie