Casatorit, 2 copii. Sotia ma respinge.

Cred ca ar trebui sa ignoram comentariile lui mister stevens, ori e dus cu capul ori isi bate joc de oameni.
Steve, sa nu faci never ever copii ca va fi vai si amar de viata lor.

Am avut o discutie destul de lunga cu sotia din care reies clar cateva aspecte:
- are o nevoie ACUTA de apreciere. 'Aventura' ei emotionala este strans legata de faptul ca s-a simtit neglijata, ignorata si neapreciata. S-a ajuns la un moment dat in discutie ca si daca era o persoana de sex feminin care sa-i fi dat acele impulsuri de valorizare, tot aici se ajungea. Ba mai mult, a apelat la un momenta dat la psihiatru care i-a pus cateva intrebari cheie de genul: de ce nu te gandesti si la tine? cine te obliga sa stai in casnicie? de ce i-ai permis sa te faca sa te simti asa? etc. Deci sotiei mele i s-a 'descoperit' orgoliul si faptul ca nu trebuie sa accepte un trai ce nu o face fericita.

- ar vrea sa se desparta pentru ca este satula de reprosuri si a tot incercat sa fie bine si tot nu a fost bine. Nu am fost multumit.

- nu vrea sa se desparta pentru ca sunt la mijloc 2 copii.

- nu vrea sa se desparta pentru ca stie ca din punct de vedere religios chiar daca divortezi tot este pacat sa te recasatoresti. Este pacat sa stai si intr-o casnicie nefericita, sa te mintesti.

- revenind la primul punct. APRECIEREA i-a lipsit cel mai mult.

- peste tot unde a fost a afirmat ca sunt un om bun. Dincolo de probleme si rautati, zice ca sunt un om bun.

- ii este frica ca dupa impacare ajungem la aceleasi sicanari. I-am zis ca din aceasta trista experienta si eu am invatat dar are retineri.

- ar vrea sa fie libera pentru ca este bine sa nu se mai simta vinovata pentru tot ce-i rau intre noi. Este bine sa nu mai puna la suflet, sa fie indiferenta.

- este constienta ca ea nu este persoana care este astazi. Nu o caracterizeaza aceasta indiferenta. A zis ca si aceasta perioada in care arata ca nu-i pasa este de fapt o aparare pentru ca ea sa nu mai sufere.

- a repetat in cateva randuri ca 'Daca ne impacam'... si ca se gandeste si la varianta asta dar nu stie cum ar fi. Nu stie practic ce inseamna sa ne impacam, evident cu subinteles sa nu sarim direct in pat. Are nevoie sa stie ca impacarea nu inseamna automat sex.

- i-am zis ca nu vrea sa fortez, pentru ca sentimentul de iubire nu se cere la comanda. Inteleg ca nu ma iubeste, de fapt momentan nu, pentru ca ea este confuza si daca trecem de acest moment greu sunt sigur ca ma iubeste. Am trecut prin multe impreuna si chiar daca am facut-o sa sufere, chiar daca am fost amandoi mai putin impliniti, nu ne-am casatorit in 'conjuncturi' suspecte (cum zice barbatul stevens), ci ne-am casatorit din iubire, fara interese.

- i-am propus sa incercam o apropiere timida pentru inceput. Stiu eu... o imbratisare. Deci treptat. Am sa-i recastig increderea treptat si am invatat ca increderea se poate pierde destul de repede chiar daca ai N ani de casnicie si nu trebuie neaparat sa inseli.

- am vorbit si despre separare si avantajele ce apar si am zis ca dincolo de libertate si poate 'ca-i mai bine asa', am insistat ca este o decizie grea cu repercursiuni severe pentru noi ca adulti, pentru copii. Incerc, in tot ceea ce zic sa constientizam si nu sa santajez emotional cu copii. Nu ezit sa-i spun cat de mult ii iubesc si cat de greu mi-ar fi fara ei.

- incercam sa discutam despre momentele in care am apreciat-o. Ca un reminder... Ma intreaba, ii raspund. Ma intreaba cand am fost fericit cu ea si ii raspund prompt, primul gand ce-mi vine in cap, chiar daca poate corecteaza sau neaga.

- incerc sa fiu cat se poate de sincer si cand a avut de facut o paranteza mai mare, am ascultat cu atentie si am recunoscut cand am gresit si am raspuns negativ cand nu am fost de acord.
NU POT SA FIU DE ACORD cu tot ce zice si nu vreau sa aprob totul doar pentru a obtine reconcilierea pe baza de minciune si manipulare de moment.

As vrea sa ii arat ca ce am gresit recunosc, gandind la actiunile mele ca la o persoana din exterior (de ex. fratele meu - ce ar face el? sau cumnata - ce parere are ea?)

- ma gandesc tot timpul, ca o sursa de respect pentru sotia mea, ca este fiica socrilor mei si as vrea, candva ca bunul Dumnezeu sa ofere un om cu capacitatea de efort, de a se face PRESH (domnul stevens) pentru fiica mea, asa cum ma fac eu pentru sotia mea, DINCOLO DE FAPTUL CA AM FOST DOBITOC IN MULTE ASPECTE.

- Am copii, am ajuns la o gandire unde sunt convins ca merita sa faci orice sacrificiu pentru binele familiei.

Sunt mandru de sotia mea, pentru ca dincolo de incompatibilitatea noastra sexuala, este o femeie extraordinara care merita respectul tuturor, nu doar al meu. Ma doare cand stevens baga texte de om frustrat si ne ataca cum poate el (sperand la o polemica).

Ceea ce-mi este greu sa accept este aventura emotionala, chiar si intr-un grad redus, nevinovat:

- sunt o persoana posesiva, geloasa, care am dat impresia ca sunt foarte mandru si sigur pe mine si uite ca sunt intr-o situatie delicata datorita atitudinii mele gresite.
- am controlat, am crezut ca totul mi se cuvine, am fost mandru ca fac bani (desi, nici acum nu pot sa-mi spun ca-mi este 'rusine' de ce am realizat)
- am abuzat si eu emotional, santajat emotional...

Dar, fara sa iau toata vina asupra mea, sunt defecte de zi cu zi, mai mari sau mai mici, fara sa am patima bauturii sau alte vicii. Viciul meu este sexul. Da, aici ma recunosc din nou vinovat nu pentru ca sunt 'normal' ci pentru ca sunt cu o doza de pervesiune in mine, perversiune manifestat liber in relatiile anterioare si m-am trezit respins in majoritatea 'initiativelor'.
Ca sa va dau un exemplu de 'pervesiune': sex intr-o alta pozitie decat cea a misionarului. Sau sex pe masa. Sau, placerea de a oferi sex oral. Asta este, asta sunt. Stiu ca in relatiile anterioare eram privit altfel. Eram privit ca si o 'partida buna', eram capabil sa ofer placere si ma simteam bine in pielea mea cu femeile. Eram dezinvolt si asta a atras si mai multa apreciere din partea femeilor din jur.

Acum sunt cu moralul la pamant, nesigur pe mine si dezamagit.

(hai stevens, scoate din tine talentul si mai fa un comentariu acid, sau mai bine ti-ai gasi altceva mai bun de facut decat sa-ti satisfaci sadismul pe acest topic).

Inca ceva. Multumesc celor ce-mi raspund MIE, textelor mele, NU ideilor lui stevens. Nu mai trebuie sa demonstreze nimeni ce idei deplasate are dumnealui.
Mai are el asa "sclipiri" de om inteligent "neprofesional" dar in general este rau intentionat. Ideea cu copii a demonstrat definitiv ce fel de om este.

Eu nu astept sfaturi sau comentarii care sa ma "perieze" pe mine, sa-mi ridice fals moralul, dar nu am nevoie nici de comentarii gen stevens.

Katy, lasa draga oamenii sa intrebe asa mai invata si ei cate ceva !

Cu scuze Mr. Rares ! Aceasta a fost o gluma ! :)

Clarificarile de motive intre soti si cele de rol in familie aduc beneficii pt toata lumea, mai ales pt copii ! Insa noi traind intr-o societate MATRIARHALA e normal ca sugestiile mele par deplasate !
Oricum preotul i-a zis sa mearga pe burta si sa astepte !Se va obtine o 'rezolvare' pasiva a timpului si uzurii psihice !

P.S. Ups, am postat cam in acelasi timp ! Felicitari man ca ati avut o discutie deschisa ! Doar la acest lucru am vrut sa te provoc si nimic mai mult !:) BAFTA la comunicat !

Risk, se pare ca "aprecierea" este punctul ei slab, deci ai putea incepe sa "ataci" acolo. Gen azi o floare, uite ca este frumoasa ca tine, o complimentezi pentru cum se imbraca, cum se machiaza, ii mai oferi o bijuterie ceva, adica sa incerci sa ii faci curte.
Ia-o de la capat. Pune punct vechii poveste si luati-o de la capat. Ca si cand azi ai fi cunoscut-o.
Intelegi ce zic? Crezi ca ar sensibiliza-o un astfel de comportament?

Cand i-am dus acu' cateva zile floarea, spre seara a avut acel moment de sensibilitate si i-au dat lacrimile cand zicea ca se simte captiva, ca s-ar duce departe etc. Dar totul este impregnat cu suferinta. Plange si zice ca-i pare rau de ea, ca a fost fraiera.

Pe de alta parte cred ca ascunde suferinta pentru distanta dintre noi. Nici ei nu-i este bine.

Daca ii duceam floarea si se manifesta 'flexata' si sa nu para ca o atinge nimic, ar fi mai clar ca nu sunt sanse.

Poate atunci cand este mai sensibila, se infurie si-si aduce aminte de ce nu-i convine ei ca nu cumva sa cedeze reconcilierii.

Refuza gesturile de apropiere pentru ca nu vrea sa de-a apa la moara impacarii. Ar vrea ea, dar momentan ii clar ca-i confuza si prefera sa zica PAS.

Cred ca trebuie rabdare pana cand este pregatita sa primeasca aceste gesturi, pentru ca momentan depresia nu o lasa. Nu vrea sa cedeze ca apoi stie ca ne impacam. Asa am impresia cateodata.

Dupa discutia de ieri, astazi m-a sunat sa vada cum sunt. Din nou sperante. Apoi iarasi acasa o gasesc 'inghetata'. Azi dimineata chiar am conversat binisor.

Sunt momente de astea in care sunt convins ca mergem spre bine, dar apoi parca le inabuse ea, intentionat.
Nu cred ca cineva din exterior ii schimba dispozitia, este doar acea depresie care ii destul de severa. Si daca vrea impacare, se gandeste la ceva rau si o apuca nervii pe mine.

Ieri am pomenit de consiliere si nu a fost asa vehementa ca NU ca si alta data. De fapt nu s-a pronuntat deloc. Poate poate va lasa incet garda jos.

A fost si cand mi-a zis ca cum sa-si refaca ea viata acum cand are aproape 40 de ani? (fara sa pomeneasca de copii, despre care zice ca acum sunt mari, ei sunt ok). Cumva, indirect stie ca daca ne impacam va trebui sa facem eforturi pana 'la adanci batraneti' pentru ca eu sunt ceea ce va avea...

Am zis ca sunt pentru impacare!

Mr. Rares, acela a fost doar un sfat personal dat in afara duhovniciei propriu-zise, din experienta sau intuitia preotului ! Duhovnicia propriu-zisa presupune o legatura stransa cu biserica si preotul pt administrarea Sfintelor Taine (spovedania si impartasania in principal) prin care se primeste acel duh sfant (energie necreata) si care ajuta oamenii sa-si rezolve problemele in cel mai optim mod !

Felicitari Risk inca o data pt canalul de comunicare deschis cu sotia ta, insa ea nu pare a fi deloc bine ! Pana la impacare trebuie sa ii dai intai TIMP sa-si vindece anumite rani pe care le-a suferit din naivitate si prea putina cunoastere de sine ! Neaparat sa mergi cu ea la o evaluare la un psihiatru, poate e nevoie de tratament pt depresia in care este si acolo va primi si recomandare pt psihoterapie ! Pare a avea nevoie de ambele terapii !

Uitati-va si la filmuletele cu aceasta tanti, referitor la relatiile sanatoase vs bolnaviciose si despre problemele si comunicarea in cuplu :

https://www.youtube.com/watch?v=R_T8WKGc3pI

https://www.youtube.com/watch?v=JtlklXVkfhU - mai multe parti

Primul clip nu se aplica situatiei mele. Da, puteam discuta in acesti termeni pe vremea cand nu eram casatoriti. Dar cum pe atunci nu eram realizati material, nici unul dintre noi, cand ne cautam "dependenta" fara sa stim exact ce ne rezerva viitorul, am buctat in felul nostru.

Dar cand suntem casatoriti de atatia ani si avem copii, "viziunea doamnei", pentru ca specifica ca este viziunea ei despre RELATIE, nu FAMILIE (copii), nu prea merge...

Asculta-ma stevens. Sunt, in multe feluri, exact cum zice tipa din clip. Realizat profesional pe cont propriu, fara griji financiare, m-as descurca lejer in viata si as avea femei si prin simplu fapt ca am bani (fara falsa modestie). Eu am facut chestiile materiale ale noastre, a familiei. Sotia a facut insa ceva mult mai important - copii si ne-a tinut uniti spiritual si a crescut copii cum a putut mai bine. Amandoi suntem persoane INTREGI si independenti in felul nostru, dar nu-mi spuna mie doamna ca in casnicie nu exista dependenta si ar fi foarte frumos sa ne imbinam precum degetele dansei. Pentru mine este o aberatie acel clip. Daca as fi acum tanar si neinsurat as avea mai multe mofturi ca o vedeta de cinema. Numa si daca nu ar fi catusi de putin buna la pat i-as da eject in secunda doi. Ce dependenta? Ce rugaminti? Este foarte simplu sa fi tare pe felie cand nu ai 2 suflete nevinovate ce se uita la tine cu ochii lor dragalasi si te iubesc si se BAZEAZA pe tine! Asta este dependenta NORMALA in familie. Asta vreau eu sa salvez.

Acuma pot eu plange dupa femeile ce ziceau ca sperma face bine la ten... pentru ca-mi tau jos organul si iau bromura ca sa salvez casnicia, pe langa ca ma fac pres. Capisci?

Hai ca m-am aprins putin. Sotia mea am luat-o cu buna stiinta. O femei cu care am facut casa. Doar ca, am gresit crezand ca o modelez eu in pat dupa nevoile mele, cum am facut de altfel si cu alte ocazii, doar ca uite... nu am fost suficient de bun exact unde avea sotia nevoie - orgasme sentimentale mai intai, iar apoi sa nu insist la a face ce nu-i confortabil pt. ea.

Eh, omul invata cat traieste. Ma adaptez din mers. Nu ti se pare ca dincolo de slabiciuni, puterea sta si in a NU renunta la greu? Nu-mi place sa pierd, cu atat mai putin un lucru asa important ca si familia cu copii. Daca ar fi sa pot alege, as alege sa ma duc pe apa sambetei numai sa stiu ca sunt ei fericiti si se descurca mai bine in viata. Renunt la tot pentru ei. As vrea nici gelozia sa nu o mai simt.

Nu stiu daca cineva poate intelege ce indrug eu aici.

Am uitat... merci de apreciere. Clar ca nu este bine (sotia) si da, are nevoie si de timp. Vreau sa-i dau tot timpul din lume doar sa stiu ca nu moare tot ce este intre noi. Deci timp in care facem progrese marunte dar sa facem.

Si inca ceva... Imi place sa cred ca as proceda la fel si daca nu am avea copii. Pentru sotia, femeia si omul care este ea. Simplu.
Orgoliul si rabdarea imi joaca feste... respingerea doare ca dracu dar o parte din vina sigur o am asa ca "ciocu mic si joc de glezna" - imi zic in gand ca o merit si ca va fi bine. Ca nu o sa devin sotul ideal is convins. Is om cu problemele mele...

Acuma ca poate interpretarea ar fi ca-s dependent de ea, ca asta nu-i iubire, ca nu stiu ce... ce sa zic? Is bolnav si eu, ca am trait o viata cu ea... ce sa zic? sa trantesc usa si game over ca deh, am de toate si pot alege alta? Asta nu-i alegerea mea. Uite asa sunt eu. Slab...

Si din nou... inca ceva :)
Daca sotia ma vede nevoias, nimic atractiv in ceea ce fac, slab... este problema ei, nu a mea. Daca duce la capat separarea o sa-i lipseasca incercarea mea. Atunci am sa fiu impacat cu mine si nu am sa regret ca-mi dau frau liber. Datoria mea este sa nu ma joc cu manipulari ci sa fiu sincer. Daca nu-i convine, din nou, problema ei.

Sa fereasca Dumnezeu sa ma schimb, sa nu-mi mai pese. Nici nu are sens sa scriu fraze de astea "amenintatoare".

Cred ca se "simte" ce nervi am in mine, nu-i asa? Dar rasuflu usurat dupa ce am scris atatea comentarii succesive (sa-mi fie scuzat). Parca am iesit de la psiholog.

Mai bine ma parchez, ca maine ii de mers cu treburi.

:))
Tare Risk!
E bine ca mai ai si simtul umorului, asta te face sa te tii pozitiv :P.
Steve a zis bine ca starile ei oscileaza, iar asta se datoreaza depresiei.
Acum iti da sperante, acum iti intoarce spatele, ar fi bine sa nu te bucuri pentru orice gest marunt pe care ea il face ca mai apoi sa suferi o adevarata dezamagire.
Partea proasta e ca din apropiatii ei nimeni nu ar putea-o convinge sa faca o vizita la psihiatru, asa ai mai fi avut un aliat.
Ar trebui sa te gandesti bine cum sa o convingi ca are nevoie de ajutor specializat, in caz contrar o va tine leandra cu acele stari.

Partea proasta este ca a fost nu stiu cand la psihiatru si cica nu are nevoie de tratament! Cel putin asa zice ea.
Daca psihiatrul a ajuns la concluzia ca nu are nevoie de tratament, eu cum as mai putea sa o lamuresc? Daca cumva nu este in depresie si de fapt doar vrea sa iasa din casnicie? Naiba stie... Eu nu sunt psihiatru si vad, prin prisma celor spuse de ea, ca oscileaza si spune unele lucruri ce nici ea nu le crede!
Poate a zis psihiatrul: "vezi cum te simti o vreme si daca e, hai sa-ti scriu ceva tratament", deci poate i-a lasat mana libera sa aleaga daca face sa nu tratament medicamentos.
Toate sunt "speculatii".

Sunt constient ca nu trebuie sa ma bucur pentru orice gest marunt.

Poate psihiatrul nu e bun.

Am inteles ca i s-a prescris tratament, are reteta dar nu vrea sa le ia. De ce nu vrea? Raspunsul a fost ca vrea sa se distruga.
Am o retinere ca este adevarat dar mi-a zis si ca-mi arata reteta daca vreau. Am zis sa-mi arate, dupa care a dat in retragere si nu a aratat nimic.
Ori este adevarat ce zice, ori ia tratament si nu cred ca o ajuta ori... a mintit si totusi este o minciuna ciudata. Cred ca de fapt nu a vrut sa-mi zica asta dar fiind prinsi in discutie a scapat.
Daca minte, tot este o forma de depresie...

Va rog sa va exprimati parerea.

Este foarte posibil sa aiba tratament si sa nu vrea sa il ia. Sunt multi care considera tratamentul ca inutil pe motiv ca ei nu au nimic, ca nu au nevoie de el.
Ea nu isi recunoaste boala, iar faptul ca a zis ca vrea sa se autodistruga arata clar ca are o "boala".
Si cum nimic nu o poate obliga sa urmeze un tratament, totul nu poate merge decat din rau, in mai rau.
Spune-mi, risk, daca ar fi sa poti intoarce timpul inapoi, ai mai alege-o de nevasta?Sincer!

Da.
Desigur ca nu sunt 100% convins, dar m-am gandit inainte sa dau raspunsul. As face unele lucruri diferit si tind mult mai mult spre "da" decat spre "nu".

Suntem din nou intr-un moment greu. La limita.

Nu stiu ce sa mai zic, e grav, ea nu isi ia tratamentul, tu nu ai cum sa o convingi, si asa va fi mereu, daca ai nervii tari o sa poti duce povara asta zilnic in spate, dar daca nu-i ai, o sa cedezi si tu psihic.

Momentan, singura solutie pe care o vad, si pe care tare as vrea sa o pot duce la capat, este sa-i dau pace, cu riscul de a pierde definitiv (pentru ca timpul nu este in favoarea noastra).
Ce as vrea sa simta (ea) este ca-i "dau drumu'", adica nu o mai tin fortat. In primul rand trebuie sa scape ea de acest sentiment. Sa nu mai simta ca trag de ea.

Nu stiu ce altceva as putea face. Deja ma simt ca un idiot ca fac aceleasi incercari din nou si din nou si nu obtin niciun rezultat, decat ca o indepartez.

Este suficient ca de o vreme incoace simt furie si resentimente. Am o furie greu de stapanit fata de ea. Cateodata imi imaginez cum o scot in suturi din casa. Apoi cand plange simt compasiune pentru ea si furie pentru mine si imi este draga.

Deja m-am plictisit eu de mine si problemele mele, d'armite voi...

Noi suntem plictisiti de ale noastre de asta mai citim si ce fac altii :)).
Tu simti ceea ce simti si din cauza frustrarii sexuale, esti intors pe dos practic iar pe ea o vezi vinovata de starea in care esti tu, de asta simti acea furie.

Cred ca cel mai tare ma doare pericolul de a pierde copii si familia.
Apoi ma doare ca pot pierde copii (REPET).

Dupa care respingerea emotionala, faptul ca nu mai vrea sa fie sotia mea.

Ca nu mi-e bine sexual, foarte adevarat dar ii undeva pe locul... Ba mai mult, in momentul de fata nu as accepta nici eu sa fac sex cu ea stiind ce resentimente are. Deci si daca, prin absurd, ar trece peste suparare si ar veni ca sa facem sex, as refuza. As ignora faptul ca doar ideea (sa o aud pe ea) mi-ar provoca un impuls puternic, pentru ca duc dorul de sex cu o femeie care SIMTE, nu una care nu doar ca are frigiditate fata de mine, ba are si resentimente. La naiba cu sexul...

Daca nu ar fi copii, m-as separa de ea stiind ca ne putem regasi. Chiar si casatoriti fiind, i-as da timp si spatiu. Am trece peste resentimente si daca ar ramane o iubire, ne-am reuni mai bine si am avea poate o altfel de relatie.

Legat de sex, mi-am imaginat cum m-as simti dupa ce tocmai o facusem cu altcineva, insurat fiind cu copii. Devin trist. Stiu ca daca ar fi asa, nu mai este nicio sansa. Mi-as insela copii. Ei cred in mine si stiu ca nu ar vrea sa renunt chiar daca avem greutati mari. Stiu ca ei sunt nevinovati si eu nu pot face pasul spre separare. Ma simt captiv si eu in aceasta situatie.

Exact, asta vroiam sa zic, esti prins ca intr-o plasa de paianjen..

Dar cu copiii cum se poarta?

In general bine. Atat ca are 'toleranta' mai scazuta. Adica striga la ei mai repede. Are momente de alea cand tocmai ii cocoloseste si in clipa urmatoare o aud ca striga la ei daca au o atitudine pisaloaga (de ex. cere ceva cu insistenta sau o striga de multe ori). Dar asta era si inainte cand erau mai mici si evident stresul le provoaca.

Denota ca si atunci cand ii dragosteste si pare vesela, in ea tot fierbe, iesindu-si din fire.

Nu-mi fac probleme ca ar avea ceva cu copii sau ca se simte si din cauza asta prinsa in casnicie. Chiar nu ii cazul.

E un lucru bun ca se poarta bine cu copiii, toleranta scazuta o are de la depresie.
E pacat ca daca ar lua tratament ar fi cu totul alt om..

Cred ca dupa atatea incercari pot trage linie - NU functioneaza sa o conving!
Si vorba aia "cand esti in groapa, opreste-te din sapat!".

Trebuie sa ma schimb. Daca nu am puterea, am sa pierd.
Nu vreau chiar metoda stevens, dar este clar ca strategia "presul" nu ajuta :)