Blefarospasm - zbaterea pleoapei superioare stângi, otită și limfangită
Bună ziua, mă confrunt cu o problemă de aproximativ 10 zile. A început totul cu o zabtere a peloapei superioare stângi, de câteva ori pe zi (3-5 ori), câteva secunde 10-15. Am fost la oftalmologie și am primit diagnosticul de blefarospasm, picături Betabioptal și suplimente de calciu, magneziu și B-uri. Ulterior mi-a apărut o pată pe gât, roșie, tot pe partea stângă, la care apoi am obsevat o dungă roșie care se ridica până în spatele urechii, în zona ganglionilor limfatici care se află pe zona dură, osoasă, din spatele urechii (tot partea stângă). Ulterior s-au umflat și acești ganglioni. Am primit diagnosticul de otită, care a generat și o limfangită pe partea stângă (de aici dunga roșie și pata) și am primit antibiotic, Cefaclor, Nurofen și Otis-T picături pentru ureche. O dată cu antibioticul ganglionii au început să scadă în mărime și să nu mai fie așa dureroși la atingere, iar dunga și pata au început să scadă. Blefarospasmul apare acum doar dacă frec pleoapa cu degetul, o ating sau strănut. Simt uneori înțepături între pleoapă și arcadă iar uneori aceste înțepături ușoare apar și mai jos, și spre zona laterală a nării, în jos spre buză și durere în zona zigomaticului, înspre ureche, dacă mă apăs cu degetul. Întrebarea mea este: credeți că sunt legate între ele aceste simptome (toate apărute pe partea stângă)? Credeți că otita a generat și celelalte reacții de pe partea stânga a feței, sau sunt reacții ce au surse diferite? Urechea mai mă doare uneori în interior și la înghițit. Eu nu consum alcool, cafea, țigări, nu am vicii, în ultimul timp nu mă odihnesc foarte bine, mă simt și încordat, stresat și în general dimineața mă simt moale și fără vlagă, însă înspre seară îmi revin. Analizele complete, de anii trecuți, mi-au ieșit mereu bine, urmează să fac unele noi în această săptămână.
Aștept un răspuns sau sfaturi, un ajutor... vă mulțumesc foarte mult, numai bine.
Aștept un răspuns sau sfaturi, un ajutor... vă mulțumesc foarte mult, numai bine.
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 33ptoza palpebrala
- 1plaga taiata la pleoapa
- 5a fost diagnosticata cu blefarospasm, acum cateva luni
- 3pleoape rosii fetita 4 ani
- 5lacrimare, pleoape grele, ameteli
- 1pete rosii pe pleoape
- 7chist la ochi
- 5Umflatura la ochi, mai exact pe pleoapa superioara de trei saptamani
- 0pleoapa umflata
- 3carcinom cu celule Merkel, la pleoapa superioara
- 3Mancarimi pleoape inferioare
- 2Ochi sensibil la lumin si ploapa putin umflata
- 0Pleoape umflate, ce se poate face?
- 0ochi incercanati la fetita de 3 ani
- 1pleoape umflate
- 9mancarimi pleoape
- 3Pleoapă ruptă
- 0Fisura pe pleoapa inferioara
Mai multe informații despre: Blefarospasmul Pleoapele Blefarospasm
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: