Ajutati-ma sa imi salvez fiica din bratele depresiei !!!

Buna ziua,

Va scriu ca sa ver ajutorul in legatura cu fiica mea, care de curand a implinit 17 ani.
A fost mereu o fire mai melancolica si mai introvertita, destul de timida in relatiile cu oamenii pe care ii cunostea pentru prima data.

Anul trecut, in urma unei tentative de suicid prin ingerarea de medicamente, am aflat ca ascundea in sufletul ei o depresie severa, de mai multi ani... A urmat o saptamana de internare in sectia de psihiatrie si un tratament care continua si astazi, cu antidepresive si psihoterapie. Si discutii luuuuungi, lungi, mai ales cu mine, in care am stat la povesti si ne-am spus una alteia foarte multe lucruri, cu blandete, cu dragoste, cu multa multa rabdare si intelegere.

In prezent, avem o relatie foarte apropiata, ne spunem foarte mult lucruri, inclusiv nimicuri de la scoala sau de la serviciu, mici barfe ca intre fete, dar si lucruri serioase precum cum se mai simte si ce simte.

Mergem constant la doctorul psihiatru care, desi nu e cea mai blanda persoana si are o atitudine vehementa impotriva faptului ca fiica mea este vegetariana, ne-a sprijinit mereu.

Ideea este ca in ultimul an, de cand ia acest tratament, a luat in greutate circa 15 kg si acest lucru o afecteaza foarte mult, am ajuns chiar si la medicul nutritionist care i-a prescris o dieta pe care o sustin si eu simultan cu ea, ca sa fie incurajata sa ii reziste. Adesea, insa, ajunge sa o incalce, pofta de dulciuri si de chestii bune dar nesanatoase e greu de tinut in frau si atunci ajungem iar la donuterie sau la kfc, mc donalds...acum cateva zile am auzit-o vomitand in baie, am intrebat-o ce s-a intamplat si m-a spus ca ceva din ceea ce mancase (fasole verde sote, condimentata cu putin usturoi) nu ii picase bine...ma temeam in sufletul meu, insa, ca a incercatt sa isi provoace singura voma...

In ciuda faptului ca acum imi spune ca este bine, o vad totusi ca este tot mai insingurata. Saptamana trecuta a ramas acasa pentru ca acuza niste dureri in zona abdomenului si medicul de familie ne-a sfatuit sa luam cateva zile de repaus. In toate zilele acestea cat a fost acasa, insa, nu am vazut-o interesata de nimic...a petrecut ore in sir in pat, stand cu pisicile, facand...nimic...ascultand muzica...si citind horoscopul sau ascultand citiri in tarot...

Aici a fost semnalul meu de alarma...pentru ca, desi ma asigura ca totul este bine acum cu ea si ca nu o mai macina gandurile negre, am simtit-o si am vazut-o trista, dezinteresata de tot...de scoala, chiar si de pasiunile ei, nu mai citeste, nu mai deseneaza...lucruri care ii placeau enorm si pe care le facea cu mare bucurie...

Ieri, am gasit-o scriind in jurnal si desi stie ca poate avea totala incredere in mine, ingrijorata fiind de toata starea ei care imi arata cu totul opusul a ceea ce imi spune, m-am simtit obligata sa caut sa inteleg ce simte cu adevarat... astazi, in timp ce era la scoala, i-am gasit jurnalul si m-am ingrozit citindu-l...era exact cum banuiam...ea isi doreste sa moara, se simte inutila si fara viitor, insa deja nu mai vrea sa vorbeasca cu nimeni despre asta... pentru ca simte ca i-ar plictisi pe ceilalti (prieteni, parinti, psihiatru) povestindu-le iar si iar prin ce trece si care sunt gandurile ei...mai ales dupa un tratament antidepresiv care dureaza d eun an de zile...

Nu mai stiu ce sa fac...stiu ca nu ii pot spune ca am citit jurnalul, simt insa ca nu mai e deloc sincera cu mine in ce priveste starea ei reala, iar gandurile ei sumbre din jurnal mi-au sfasiat sufletul. Vreau sa o salvez !!! Vreau din tot sufletul ! Dar nu mai stiu cum...

Ce ma sfatuiti ?
Multumesc.

Medicul psihiatru trebuie sa ii schimbe antidepresivul daca nu se simte bine cu cel pe care il ia. Sunt peste 20 de antidepresive. Trebuie sa aiba rabdare si sa insiste pana gaseste pe cel care i se potriveste. La multe persoane nu se potriveste antidepresivul din prima.

Doamna, psihoterapie in Romania este o pierdere de timp si de bani!!!Sant putini adevarati profesionisti.eu am facut 2 ani si m-am ales cu nimica ba mai mult iti dezvoliti noi fobii la fica dumneavostra este totul chimical adica o dereglare chimicala in creiere cum am spus si clara este inaceptabil sa faca tratament cu antidepresive si ea sa fie inca in depresie trebuie umblat or la doze or schimbat tratamentul. Are anxietate, insomnie.atacuri de panica etc...?

Imi cer scuze ca raspund abia acum, nu am vazut alertele ca sunt mesaje noi si intre timp s-au intamplat o multime de lucruri.

Duminica seara am avut o discutie cu ea, i-am reprosat lipsa totala de interes fata de scoala si fata de tot ce o inconjoara, camera ei care e un haos continuu, si am insistat sa imi spuna ce i se intampla, prin ce trece, pentru ca, desi ma asigurase de zeci de ori ca e bine, am vazut si am simtit ca nu e deloc asa. Asa a ajuns sa-mi spuna cum se simte cu adevarat, ca are acelasi sentiment de inutilitate, de gol, de devalorizare (ca nu e buna la scoala, ca nu mai poate face nimic bun etc) si ca s-a gandit adesea la moarte, ca solutie pentru toate aceste probleme. Mi-a spus printre altele ca a ascuns toate astea pentru ca s-a simtit vinovata, dupa peste un an de tratament, fata de psihoterapeut, care se bucurase acum cateva saptamani ca e mai bine si ca avusese un scor mult mai mic la testul de depresie si fata de psihiatru (care i-a reprosat sistematic regimul vegetarian pe care ea il tine de circa trei ani) si, mai ales, mi-a ascuns mie pentru ca stia ca imi doream enorm sa o stiu mai bine.
Luni dimineata am discutat cu psihoterapeutul si i-am relatat pe scurt cum stateau lucrurile, apoi am fost la cabinet impreuna cu fata si am vorbit in detaliu. Am fost de acord sa cautam o solutie la un alt medic psihiatru, ne-a recomandat pe cineva din Iasi si marti deja eram acolo, pregatite chiar de internare, lucru care s-a si intamplat.
De marti, copilul meu este, asadar, internat la Iasi. Acolo i-au schimbat tratamentul (pana la internare lua Paroxetin 1 cp/zi, Rispen de 1 mg, 1 cp/zi, si Romparkin 1 cp/zi). Inteleg ca in spital i-au reintrodus Sertralina (pe care o luase intr-o doza destul de micuta pana in octombrie, cand s-a plans ca nu e prea bine si i-a fost schimbata cu Paroxetin).
La spital face psihoterapie cu dr psihiatru si mai face ceva terapie senzoriala, care nu o atrage extraordinar.
Vorbind cu medicul, mi-a spus chiar astazi ca aspectul de depresie e mai putin evident decat de cel de tulburare de personalitate, ca are foarte multe obișnuințe patologice, de la alimentație până la fumat, pe care le intretine si cu sprijinul nostru, ca s-a inchistat in anumite idei pe care le intretine si fata de care are o mare rezistenta. Ca are niste dezechilibre in corp evidentiate si de analizele care nu au iesit bine, ca nu-si controleaza impulsurile, se taie ori de cate ori ajunge la o anumita stare si noi, ca parinti, ar trebui sa reflectam mai mult inainte de a fi atat de complezenti cu ea si de a fi de acord cu ceea ce vrea un adolescent. Ca aceste lucruri s-au realizat in fond in familie si ca noi, ca parinti, ar trebui sa ne schimbam discursul fata de ea si sa trecem mai mult prin filtrul unei judecati rationale ceea ce adolescentul ne spune ca a citit, auzit, etc. Bine, nu ne-a recomandat in niciun caz sa o bruscam prin anumite reguli, dar sa fim mai putin complezenti.

Ei, si aici intervin intrebarile: cum sa facem asta ? Cum sa o fortez sa manance carne daca ea nu va dori asta si va prefera sa se infometeze? Fumatul nu e o problema asa mare, sunt convinsa ca se poate remedia, cu siguranta o putem convinge, dar cu renuntarea la regimul vegetarian nu avem nici cea mai mica sansa.
Si, da, recunosc: am fost mereu parintii care nu au impus limite stricte, am preferat sa lasam copilul si apoi adolescentul sa exploreze si sa incerce tot ce si-a dorit (in limita, desigur, a comportamentelor in mod evident daunatoare: consum de droguri, etc.). Am primit la schimb o comunicare foarte buna cu copiii nostri, ne-au tinut la curent cu aproape orice, in afara episodului din ultima vreme pe care v-am spus din ce motive nu ni l-a povestit, iar acum descoperim ca am gresit...si nu stiu cum sa remediem... cum sa procedam altfel...cum sa o determinam la modul cel mai concret sa nu-si mai faca rau.cu regimul asta vegetarian...

Si, inca ceva: fata mi-a spus azi la telefon ca dr. pshiatru i-a spus ca are o grava tulburare comportamentala de tip borderline si ca a pomenit ceva si de schizofrenie...acum citesc tot ce pot despre astea si in continuare ma intreb ce e de facut, cum sa procedam noi, ca familie.

Am scris mult si imi cer scuze, dar sper ca am explicat destul de lamuritor, iar daca nu, pot reveni.

Multumesc si sanatate multa tuturor !

Regimul vegetarian n-are nimic este foarte bun deoarece include consumul de lactate oua si uneori peste, regimul vegan - adica exclusiv vegetal - este cel care poate produce diverse carente daca nu este foarte diversificat !

La multi ani tuturor doamnelor !

Nu are legatura faptul ca e vegetariana cu boala ei. Sa isi urmeze tratamentul si sa faca psihoterapie, asta e tot ce puteti sa faceti. Credinta mai ajuta mult in astfel de boli.

Din pacate, cei doi psihiatri pe care i-am consultat pana acum sunt de aceeasi parere, adica total impotriva acestui regim. Ei sustin ca la varsta ei (17 ani) nu e cazul sa se priveze de ceea ce i-ar aduce consumul de carne...Nici rezultatul la analize nu ne ajuta prea mult, au iesit niste carente serioase de vitamina D, imunoglobuline proaste, proteine serice scazute...

Ati mers anterior la un psihiatru care in atata timp nu si-a dat seama ca fiica dvs. are tulburare de personalitate borderline, ati dus-o la un medic nutritionist care probabil nu i-a facut analize in prealabil si nici pe parcurs si in urma dietei recomandate de el, fiica dvs. are analizele proaste. Trageti concluziile.
Acum e internata in Iasi, probabil e pe maini bune. In spital e ca in spital, mancare normala, carne zilnic. Dumneavoastra cand va duceti la ea ii duceti o bucata de peste gatita si branza suficienta cat sa suplineasca bucata aia de carne zilnica pe care nu o mananca? Si iaurturi cat mai multe ca, chiar daca primesc zilnic, primesc unul mic, iar fiica dvs are nevoie acum de mai multe proteine. Steve are dreptate, carnea nu ar fi necesara daca, in schimb, mananca destule oua (unul zilnic), lactate, peste si leguminoase, legume cat mai diverse. Cred ca la ce necazuri are fiica dvs. acum, numai sa fie fortata sa mai manance si carne, daca nu vrea, i-ar mai lipsi.

Cititi despre borderline si cautati cele mai bune solutii -asta e problema principala, analizele se repara cu o alimentatie echilibrata, chiar si fara carne.

Buna ziua, fiul meu de 15 ani se afla in aceeasi situatie, cu un diagnostic similar. Ce l-a ajutat a fost intradevar sa continue medicatia prescrisa de doctor si sa primeasca chiar si haloperidol pe langa tratament. Este internat de ceva vreme la un spital insa dupa fiecare internare se simte mai bine, se duce voluntar sa se interneze cand este "foarte obosit"

Care a fost schema initiala a tratamentului ficei dvs. si care este diagnosticul principal ?

De cel putin 6 luni urmaresc foarte atent ceea ce mananca si am facut tot posibilul sa nu se priveze de nimic: legume, fructe, oua, fibre (seminte de in, tarate de ovaz, proteina de canepa), nuci de toate felurile (de-ale noastre obisnuite, de Macadamia, de Brazilia, caju), salate, lactate (branzeturi, iaurturi, lapte), fructe de mare, un peste de o calitate mai buna (somon proaspat, salau, ton proaspat, facut la gratar sau cuptor).
Nu a mancat de doua ori in aceeasi zi aceeasi mancare, am gatit cat nu am gatit in ani de zile, am avut grija sa se hidrateze bine, sa manance totul cat mai proaspat si mai putin preparat termic, sa aiba cat mai putine alimente procesate (am facut paine integrala de casa, i-am facut salate cu avocado, peste, morcov, salata, seminte de in si susan, smoothieuri cu seminte, cu proteine de canepa, fructe de padure...etc...)

Cat despre dieta de la nutritionist, aici nu am explicat eu suficient, dar a fost data cu rezultatul la analize in fata...dar, desi nutritionistul fusese recomandat chiar de primul psihiatru, dupa ce a vazut in ce consta dieta, psihiatrul ne-a zis ca e una de infometare si ca a fost o decizie proasta sa ne trimita la el...

Legat de ceea ce ii duc acum la spital, da, i-am dus salata de ton, oua, spanac, iaurt si, mea culpa, si cate ceva de rontait dulce.apropo de asta, medicul psihiatru mi-a zis sa nu ii mai duc mancare ovo-lacto - vegetariana...dar ea nu mananca nimic altfel.deci nu pot respecta aceasta cerinta a medicului.a incercat sa manance din mancarea de la spital si nu a putut inghiti acel orez, cum sa o stiu sub tratament si fara sa se alimenteze corespunzator ?

Sa stiti, de asemeni ca este foarte important ce medicamente a folosit la tentativa de sinucidere, prin tipul lor comunica mai exact tuturor o anumita ingrijorare a ei asupra motivului de sinucidere, ce medicamente erau ??

Raspund la intrebarea cu tratamentul si diagnosticul initial :

La externarea din 31 ianuarie 2018 avea diagnosticul de "episod depresiv sever, cu ideatie autolitica".

Tratamentul: Sertralina 50 mg 1/2 cp zilnic, Risperidona 1 mg 1 cp zilnic, Romparkin 1 cp zilnic.

Pe 16 februarie am revenit la recomandarea psihoterapeutului si psihiatrul i-a schimbat putin tratamentul cu:

Sertralina 50 mg 1 cp/zilnic, Risperidona 2 mg 1 cp zilnic si Romparkin neschimbat, 1 cp pe zi.

Dupa o alta vizita la doctor din mai, la diagnostic a fost asa:

1. Anorexie nervoasa
2. Episod depresiv sever

Iar tratamentul a ramas neschimbat pana in octombrie, cand ei i-au revenit gandurile negre...

Am inteles, in octombrie a incercat sa se sinucida prin ingerarea medicamentelor acelea iar apoi i-a fost prescris alt tratament

Nuuuuu...tentativa de suicid a fost in 24 ianuarie 2018...dupa tentativa a urmat tot acel tratament, care un timp a mers, dar apoi, in octombrie, a avut o recadere, gandurile negre i-au revenit si atunci psihiatrul a schimbat Setralina cu Paroxetin.

La tentativa de suicid a folosit Rovamicin si Paracetamol. Erau medicamente pe care le lua cand era racita, caci facea de cand era mica destul de frecvent faringo amigdalita.

Am aflat ulterior ca a strans pastilele luni de zile si ca planuia de mai mult timp acest gest.

Am revenit cu noutati. Ieri a facut o electroencefalograma ale carei rezultate au iesit ingrijoratoare, sunt ceva lucruri anormale la lobul temporal, drept pentru care vom face saptamana viitoare o tomografie computerizata. A primit deja medicamente anticonvulsive (medicul a explicat ca i le-a dat preventiv), dar noi ne intrebam ce ar putea sa fie, pentru ca nicio clipa nu a fost vreun semn de epilepsie...

Nu stim la ce sa ne asteptam de la acest tomograf, ma tem ingrozitor de ce e mai rau.

Ce nemultumiri, neimpliniri spune fata ca are ? O supara cineva din colectiv ? Eu am avut probleme cu fratele meu dar am eliminat lucrurile care ii dadeau aceea stare.L-am ajutat cu treburile pe care nu mai avea chef sa le faca, l-am alimentat, uneori l-am certat, apoi l-am alinat, am dormit cu el noapte si l-am imbratisat desi uneori cedam nervos.Bineinteles si cu tratament astazi e bine.

Bună ziua, numele meu este Irina și vă cer permisiunea de a fi contactat de reprezentantul companiei producătoare a medicamentului Romparkin, Terapia. Compania are obligația de a colecta date legate de siguranța tuturor produselor comercializate, în interesul pacienților care le utilizează. În cazul în care sunteți de acord, vă rugăm să transmiteți aici sau pe adresa ------* datele dumneavoastră de contact (adresa de email). Acestea vor rămâne confidențiale și nu vor fi folosite decât în scopul declarat mai sus.

(*modificat de admin)

Cum se simte fata dumneavoastra?

Cum s-a ajuns sa i se faca electroencefalograma? Au existat ceva semne, simptome care au condus la asta? Pentru ca, de obicei, cand ajungi la un psihiatru, dupa consultatie ti se da un tratament fara nicio analiza prealabila, nici macar cele obisnuite, de sange, necum alte investigatii.

Trebuie facut prima data analizele de glanda FT3 FT4 TSH dupa accea un dopler transcraniana si cervical poate si un rmn si EEG dupa accea se trece pe medicamente numai la noi in tara un numar mare de medici sant praf eu mi-am facut si analize endocrine anti TPO cortizol si de urina feocromocitom(hormonale ii o tumoare endocrina) dupa accea se trece la antidepresive din prima medicul meu mi-a cerut toate aceste analize sa eliminam alte cauze si le-am facut toate pe gratis prin CAS a durat 2 luni.
Sant pe un ad vechi amitriptilina era gata sa renunt la el il i-au de 6 saptamani de cateva zile am scapat de anxietate si dorm fara somnifere!. Sper sa lucreze si pe depresie pe toate prospectele scrie 2-4 saptamani e gresit unele ajung la nivel maxim(plasmatic) intre 6-8 saptamani.

Lucrurile in prezent stau cam asa:
Vineri se externeaza si dupa aceea urmeaza sa facem o tomografie computerizata la neurochirurg. Faptul ca este asimptomatica, dar are o electroencefalograma patologica (acestea au fost exact cuvintele psihiatrului) ne determina sa mergem cu investigatiile mai departe, insa intelegem ca nu este o urgenta medicala, neavand semne de tulburari de motricitate, vedere, vorbire, sau convulsii.
Electroencefalograma este un examen de rutina care se face in mod normal pentru pacientii internati la psihiatrie, insa pentru tomografie trebuie sa apelam la un alt spital, deoarece nu se face la persoane sub 18 ani in Spitalul de Psihiatrie, nici macar contracost (fiind vorba de acea substanta de contrast necesara evaluarii imagistice, este necesara si prezenta unui medic ATI, in cazul vreunei reactii alergice).
Altfel, fiica mea are zilnic sedinte de psihoterapie cu medicul psihiatru (si de 1 ora si jumatate, imi povesteste fiica mea), cu psihologul si mai participa la sedinte de terapie senzoriala cu un psiholog voluntar.
Ca tonus, este vioaie, comunica si relationeaza bine cu ceilalti, s-a atasat chiar de cateva persoane pe care le-a si luat cumva in grija ei, discuta cu ele, e protectiva, isi imparte cu ele mancarea, petrece mult timp cu ele, insa are inca extrem de bine fixate ideile legate de propria greutate care o nemultumeste total, se invinovateste cand crede ca a mancat prea mult. Nu se infometeaza efectiv, dar sta pana o razbeste foamea si atunci mananca te miri ce. In schimb, daca are ceva ce ii place mult, mananca tot si apoi se invinovateste (i-am dus o salata de fructe si a mancat-o pe toata cu colega ei de camera, devoreaza efectiv mancarea care ii place si apoi se culpabilizeaza ca a mancat prea mult).
Desi are o stima de sine foarte scazuta (crede ca nu va avea niciodata o familie, ca nu se va descurca la scoala, mai ales acum cand a lipsit atat de mult si va avea mult de recuperat), totusi crede despre ea ca este o persoana inteligenta si e selectiva in relatiile pe care le dezvolta.
Medicul psihiatru de la Iasi imi spune ca nu sunt semne de depresie, ci mai degraba o criza juvenila dusa la extreme, bazata pe niste idei fixate si dezvoltate de-a lungul timpului legate de propria persoana.
@Murariu, in spital a facut ceva analize de sange, dar uzuale, care au evidentiat o carenta de calciu si o anemie, lucruri care nu se evidentiasera insa la analizele din ianuarie.
Speranta mea este ca neurochirurgul ii va face si un rmn, nu doar un tomograf, iar, daca nu, le vom face noi pe cont propriu, impreuna cu acele analize de tiroida care am inteles ca pot oferi si ele niste raspunsuri concludente.

Multumesc mult celor care mi-au scris, pe forum sau in privat. De vineri, am venit acasa cu fiica mea, cu diagnosticul de sindrom depresiv atipic, anorexie nervoasa atipica, dezvoltare dizarmonica a personalitatii in etapa adolesecentri cu trasaturi de limita, EEG patologic.

Maine mergem la neurochirurgie infantila (Iasi, Spitalul Sf. Maria) pentru o programare la computer tomograf. Am fost de vineri, dar nu aveam toate documentele la noi, asa ca ne reintoarcem maine, luni.

Are tratament Neurotop retard 300 mg 1 cp/zi, Serlift 5 mg 1 cp/zi (dimineata), Olanzapina 5 mg 1 cp/zi, Neuromultivit 1 cp/zi.

Ca stare generala, pare putin mai optimista, dar in continuare nu prea reusesc sa o implic in mai nimic. A iesit de doua ori cu prietenii ei, dar in rest e inca absorbita de telefon si atunci eu sunt cea care vine sa o provoace la o discutie sau la diferite treburi prin care sa o mai rup din lancezeala asta care ma ingrozeste efectiv. Mai rau este ca eu, personal, am ramas cu o teama groaznica de ceea ce ar putea face...vin noaptea la ea sa vad daca respira, stau cu frica in san de cate ori iese din casa si ma ingrozeste gandul ca nu se va mai intoarce, ascult cand merge la toaleta sa vad daca vomita...

In alte cuvinte ati adus-o tot asa sau mai rau din spital c-am asta se intampla de obicei cu internarile. Olanzapina este medicamentul ce o ingrasa.Nu stiu de ce nu i-a dat depakine, seroquel, sau carbazepina dar noah medici stiu mai bine.

Cum se simte acum?

Bine v-am regasit dupa o lunga perioada de tacere.

Au trecut deja trei ani de cand am deschis acest subiect si, pentru toti cei care sunt in cautare de ajutor intr-o problema similara, cred ca ajuta sa afle si cum s-au derulat lucrurile mai departe.
Ideea este ca in circa 6 luni dupa ce fiica mea a revenit de la spital, i-au fost scoase treptat toate medicamentele. Tomografia cerebrala facuta chiar la externare nu a evidentiat nimic ingrijorator si nici un semn de epilepsie, asa ca ne-am concentrat eforturile pe starea ei de bine psihic.
Asa cum spuneam, lucrurile dupa externare nu pareau deloc ameliorate. O vedeam in continuare trista si insingurata, lipsita de atractie pentru orice, iar lucrurile au evoluat frustrant de greu.
Cumva, insa, timpul, revenirea la viata normala, la scoala, la prietenii ei, si tratamentul pe care l-a luat cateva luni dupa externare au dus insa la o schimbare. Incetul cu incetul, au inceput sa apara semne de ameliorare, preocupari mai profunde pentru viitorul ei, si o preocupare mai mare pentru socializare si interactiunile cu oamenii dragii ei.
Am vizitat constant medicul psihiatru care monitoriza lunar evolutia ei si in luna august 2019 a inceput sa ii reduca tratamentul in vederea eliminarii lui complete. Undeva prin octombrie, medicul psihiatru a dat verdictul final de ameliorare completa si aceea a si fost ultima luna de tratament.
In cateva luni, si-a revenit complet si in ceea ce priveste greutatea ei, ceea ce ne-a indreptatit sa credem ca toata cresterea in greutate avusese legatura si cu medicamentele pe care le lua.
O alta parte pozitiva este ca in tot acest timp, s-a atasat foarte mult de medicul ei psihiatru si, din pacientul problematic care isi dispretuia visceral medicul, a devenit recunoscatoare pentru tot sprijinul pe care i l-a acordat in tot acest timp, realizand ca de fapt toata interventia acestuia a fost cu adevarat salvatoare.
In februarie 2020, inainte sa implineasca varsta majoratului, am vizitat pentru ultima oara medicul psihiatru, doar pentru motivul ca si-a dorit sa ii multumeasca si sa ii transmita personal recunostinta ei. Schimbarea ei era vizibila si inclusiv medicul a apreciat asta: chipul ei devenise luminos, zambea, era deschisa si comunicativa. Nu mai spun ca slabise toate kilogramele in plus, si asta fara nicio modificare restrictiva in regimul ei alimentar care era si este in continuare vegetarian.
A fost, sincer, un moment emotionant, inclusiv pentru mine, care pentru prima oara ieseam pe poarta spitalului usurata si optimista.
Cand a venit starea de urgenta, prima mea grija a fost ca starea ei sa nu revina la cea de odinioara. Lipsa socializarii fata in fata cu colegii sau prietenii, scoala online, toata panica generata de pandemia COVID 19 erau tot atatea motive de ingrijorare pentru mine in ceea ce o privea. Un timp a lancezit ca noi toti in casa, iar apoi, cand nu a mai rabdat, a inceput sa iasa singura si sa parcurga kilometri intregi prin oras, din nevoia de miscare.
Aproape fara sa ne dam seama, a inceput si ultimul an de liceu si preocuparile ei s-au orientat in mod firesc catre examenul de bacalaureat si spre facultate. Indrumata si incurajata de profesorul de fizica sosit recent in liceul ei, a descoperit si si-a dezvoltat pasiunea pentru fizica, astfel ca, usor- usor gandul ei s-a indreptat spre o viitoare cariera in domeniu.
Asa se face ca astazi, cand va scriu, este deja studenta in anul I. Locuieste in caminul de studenti si, in ciuda tuturor rezervelor ei initiale, este multumita de viata de camin, si-a facut noi prieteni alaturi de care gusta din plin toate ”ingredientele” vietii de student: de la ce inseamna sa te gospodaresti singur in camera de camin, la a-ti gati la comun, a-ti administra singur banii de acasa, petrecerile de camin, povesti ale studentiei pe care cu siguranta si le va aminti toata viata.
O simt increzatoare, optimista, matura, constienta de valoarea ei.
Daca va intrebati daca eu, ca mama, mai pastrez inca vreo ingrijorare cu privire la starea ei psihica, da, indiscutabil, probabil gandul acesta nu ma va parasi niciodata, dar o vad acum mai mult ca pe o preocupare fireasca a unei mame care stie prin ce episoade a trecut copilul ei si care isi doreste ca nicio emotie sa nu mai fie vreodata atat de mare pentru ea incat sa o destabilizeze din nou.
Vorbim acum despre perioada aceea, analizam impreuna lucrurile intamplate si putem intelege altfel deciziile de atunci si starile prin care a trecut. Nu avem nici cea mai mica indoiala ca perioada petrecuta la spital si sprijinul specializat primit din partea medicului psihiatru si a celorlalti specialisti au fost decisive pentru vindecarea ei. Iar, daca ar fi sa vorbesc de vreun regret legat de aceasta perioada, acesta ar fi ca nu am luat decizia de a consulta acesti specialisti de la inceput, cand au aparut primele semne de tulburare si ca am lasat sa treaca timpul, negand in sinea mea ca lucrurile sunt atat de serioase si punand totul in seama unei crize juvenile.

Va doresc tuturor sanatate si va multumesc pentru tot suportul acestui forum ! Recunoscatoare tuturor pentru acest final fericit !

Sunteti o mama buna care se implica! Fiica dv. trebuie sa fie tare fericita ca va are!