„Crize” de tahicardie
Salut. :) Din copilărie am tot avut „crize” de tahicardie. Am încercat să mă informez de pe internet despre ele, însă nu îmi dau seama ce ar putea fi. Apar deodată, în momentul când fac o mișcare bruscă (de ex., mă așez pe scaun sau mă ridic de pe scaun brusc ori dacă mă aplec foarte repede să iau ceva de pe jos; de câteva ori s-a întâmplat în timp ce mergeam pe stradă). Durează între 10 minute și 45 de minute. În perioada asta nu pot să fac altceva decât să stau în pat, pe spate și să mă panichez rău, să nu cumva să fac un atac de cord. Nu reușesc în timpul crizei să îmi număr bătăile inimii, însă cred că ajung la 200, poate mai mult(?) Apar transpirații reci, senzația că nu pot inspira suficient aer, palpitații, ritm neregulat și stare de leșin. În timpul crizei îmi simt inima bătând pe jumătatea stângă, de la umăr, până în abdomen și în gât. Ce mă neliniștește mult e faptul că bătăile inimii în acele momente se simt foarte ciudat. Nu e ca tahicardia obișnuită pe care o ai când ai emoții, anxietate etc. Într-adevăr, bătăile sunt foarte rapide, însă le simt total diferit, sunt mult mai puternice și le simt cel mai tare mai degrabă în ultimele coaste din partea stângă decât în piept. Poate apărea câte o criză la două săptămâni sau la 6-8 săptămâni. În ultimele dăți am luat Aspacardin și crizele au fost mai puțin rele decât de obicei (în sensul că bătăile nu mi s-au părut că ajung până la 200/min.) și au trecut mai repede. Dacă are importanță, menționez că am făcut în urmă cu câțiva ani un EKG cu altă ocazie (înainte de apendicectomie) și a fost în regulă. Îmi aduc aminte că prima oară/printre primele dăți când mi s-a întâmplat asta aveam vreo 8-9 ani și am sărit peste mai multe trepte deodată. În momentul când am sărit, am simțit că inima parcă mi-a ieșit din piept, iar, când am revenit cu picioarele pe pământ, mă cuprinsese o stare de leșin odată cu tahicardia și am urcat sus, în casă, pentru a mă așeza în pat, să îmi treacă starea aia. Dispare la fel de brusc cum apare. Cred că pot spune că un „semn prevestitor” ar fi palpitațiile și extrasistolele și o neliniște interioară care apar cu o zi sau o săptămână înainte. Ce ar putea fi? Mulțumesc anticipat! (Am 18 ani.)
3 comentarii
Somatizari de Anxietate.
Trebuie facut intai un control amanuntit la Cardiologie ca sa excludeti partea fizica.
Trebuie facut intai un control amanuntit la Cardiologie ca sa excludeti partea fizica.
Nu prea îmi vine să cred că simptomele astea sunt din cauza anxietății. Sunt parcă mult prea puternice pentru a fi doar anxietate. Cardiologul cred că e cea mai bună variantă.
Daca inima e buna, pot fi atacuri de panica. Mergeti intai la Cardiologie sa faceti testele pentru inima.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4la virsta de 5 ani am avut primul episod de tpsv...
- 3Tahicardie pe fond de stres si oboseala cronica
- 5tahicardie cand mananc sau cand fac efort
- 4tahicardia si sportul-cum se impaca?
- 2cred ca este tahicardie
- 4tahicardie... help
- 1tahicardie+hipertrofie+insuficienta
- 5Panica sau probleme reala la inima?
- 9Am avut o cadere de calciu si am ajuns in spital cu tahicardie
- 10tahicardie paroxistica nocturna
- 22Ce cauze poate avea greata (fara varsaturi)?
- 9aritmie extrasistolica ventriculara
- 1Tahicardie sinusala data de pastile
- 0tahicardie
- 1Ameteala, scaun ciudat, sete excesiva, balonare, tahicardie.
- 1Stare proasta - tremur, tahicardie
- 2Tahicardie Atacuri de panica
- 1Posibil sindrom tahicardie ortostatica
- 0Sindrom Tahi-bradi
- 3Tahicardie și anxietate
Mai multe informații despre: Tahicardia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: