Am calcat stramb - glezna umflata
Buna. In urma cu o saptamana am calcat stramb cu piciorul drept si s-a umflat putin partea de langa ousorul piciorului. Am facut o zi de repaus total masând zona umflata cu crema de arnica, am pus gheata si am infasurat piciorul cu pansament dar nici un efect. A trecut o saptmana de la incident si s-a umflat intreaga glezna avand ceva durerii. Credeti ca ar trebui sa consult un medic specialist?
19 comentarii
Buna ziua!
Este mai mult decat evident ca trebuie sa consultati un specialist.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Este mai mult decat evident ca trebuie sa consultati un specialist.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Buna ziua!Acum 3 săptămâni și ceva am calcat strâmb la fotbal am simțit o trosnitură cat de cat tare, am fost tot în acea zi pa spital, cei de acolo mi-au pus un ghips apoi am revenit peste 2 săptămâni cum mi-au cerut.Au dat ghips-ul jos mi-au făcut radiografie iar laba piciorului era foarte umflata, mi-au pus piciorul iar în ghips și au spus că am o fractura la post posterior pe tibia dreapta, nu știu exact ce înseamnă asta, acum sunt iar în ghips pentru inca 2 săptămâni dar piciorul este tot umflat, și îmi este foarte frica pentru că nu știu dece este așa, mă puteți ajuta cu niste răspunsuri cu niste sfaturi sau ceva pentru că nu mai rezist că imi vad piciorul în halul acesta, apropo am 17 ani, 67 de kg și 1, 89 înălțime.
Buna ziua,
Orice sfat se obtine doar prin examinare clinica locala si studierea tuturor imaginilor radiografice, evident.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Orice sfat se obtine doar prin examinare clinica locala si studierea tuturor imaginilor radiografice, evident.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Nu prea înțeleg ce vreți să spuneți prin examinare clinica locală, peste radiografii nu mai avem ce să vedem, doctori au spus că am post posterior tibial dreapta fracturat, acuma eu nu știu ce înseamnă fracturat adică dacă este rupt de tot sau doar fisurat puțin, eu m-am interesat de ce este umflat piciorul iar peste tot sa spus numai asta:că piciorul se umfla din cauză că este în a 3 etapa și ultima spre vindecare piciorului și că se umfla din cauză edemului care consta in acumularea unor lichide în țesuturile moi ale corpului, nu prea înțeleg ce înseamnă dar suna spre bine, dar nu mai suport sa stau doar într-un loc și gândindumă din ce cauza este umflat, daca îmi va trece, cat va dura vindecare totala, și ce acesta caut răspunsuri încontinu pentru că vreau sa fiu sigur că nu este așa de rău, din experiența dumneavoastră ce ați zice că am la picior daca este umflat, oare o fi adevărat că este faza de vindecare, și dacă ar fi adevărat cat timp ar dura, daca exista șanse de operatie ferească Dumnezeu, va rog eu mult de tot spuneți ceva să mă liniștesc
Va rog sa ma scuzati, dar nu inteleg ce inseamna ""post posterior tibial dreapta fracturat""
Asa dupa cum va precizam, raspunsul depinde de examinarea clinica si de studierea imaginilor radiografice.
Din pacate, nu avem capacitatea de a diagnostica la distanta, in absenta celor mai elementare date necesare.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Asa dupa cum va precizam, raspunsul depinde de examinarea clinica si de studierea imaginilor radiografice.
Din pacate, nu avem capacitatea de a diagnostica la distanta, in absenta celor mai elementare date necesare.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Mă scuzați am greșit eu, defapt am fractura la pilon posterior tibial, și sunt în a 4 săptămâna cu gips și mai am inca 1 săptămâna și ceva, eu vreau să știu dacă îmi puteți spune cât durează până de recuperează adică până dispare fractura, daca este doar o fractura adică nu este rupt este puțin fisurat ar trebui sa treacă în astea 5 săptămâni și 4 zile, dar cand am fost la control pe 06 iunie adica acum 4 zile, piciorul nu tot decât laba piciorului era umflata dar nu aveam dureri decât la glezna când mă apasa doctorul, dar vreau să știu din ce cauza este umflat si cat durează umflatura asta si daca ar trebui să mă îngrijorez, mulțumesc frumos!
Nu exista in medicina (in ortopedie) notiunea de "fisura": osul este fie fracturat, fie integru.
Fractura pilonului tibial este o fractura grava, ce necesita o reducere perfecta (obtinuta in 99% din cazuri doar prin interventie chirurgicala).
Consolidarea unei asemenea fracturi dureaza 3-4 luni, timp in care glezna ramane umflata, evident.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Fractura pilonului tibial este o fractura grava, ce necesita o reducere perfecta (obtinuta in 99% din cazuri doar prin interventie chirurgicala).
Consolidarea unei asemenea fracturi dureaza 3-4 luni, timp in care glezna ramane umflata, evident.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Pai și eu nu înțeleg ceva, doctori mi-au spus că nu este rupt este fracturat adică foarte puțin crăpat, daca era rupt nu puteam merge in picior de loc pentru că eu dupa ce am fost accidentat am mers in picior și nu am avut nimic cea ce înseamnă că nu era rupt de tot ci doar o fracturica mica, acum eu vreau să știu din ce cauza este umflata laba piciorului că nu este doar glezna, este și laba piciorului și puțin din degete sa zic așa nu sunt sigur, dar prin ce ați spus dumneavoastră că este nevoie de intervenție chirurgicală 99% asta înseamnă punerea ghips-ului nu?Și daca ar fi fracturat de tot pilonul tibial dece doctori mi-ar pune decât ghips și nu mi-au spus de ceva mai grav, adica la cum au spus-o ei parcă ar fi ceva ușor și ar dura vindecare doar 1 luna, că pe 20 iunie fac 1 luna cu ghips.
Va rog sa ma scuzati, dar nu inteleg de ce nu cititi ce am scris in postarile precedente.
Am scris extrem de clar, fara nici un echivoc, pe intelesul oricui.
Va rog sa ma scuzati.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Am scris extrem de clar, fara nici un echivoc, pe intelesul oricui.
Va rog sa ma scuzati.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Eu am citit foarte clar ce ați scris dumneavoastră dar cred că dumneavoastră nu citit ce scriu eu, dumneavoastră credeți că este o ruptură de pilon tibial dar nu este, este o fractura, daca era rupt nu mai puteam calca in picior.Acum eu v-am întrebat cu frumosul dacă mă puteți ajuta spunându-mi dece am laba piciorului umflata, nu doar glezna ci toata laba piciorului.Am zis că dacă sunteți chirurg ante-picior ar trebui sa știi din ce cauza este umflat piciorul, sper să citiți macar mesajul aceasta
Eu nu pot crede nimic pana nu studiez imaginea radiografica (nu am capacitati paranormale, sa ghicesc de la distanta tipul fracturii).
Nu exista in medicina notiunea de "ruptura osoasa".
Osul este fie fracturat, fie integru.
Articulatia este umflata fie datorita tratamentului inadecvat, fie datorita atitudinii inadecvate a pacientului.
Raspunsul depinde, evident, de tipul fracturii (studierea directa a imaginii radiografice).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Nu exista in medicina notiunea de "ruptura osoasa".
Osul este fie fracturat, fie integru.
Articulatia este umflata fie datorita tratamentului inadecvat, fie datorita atitudinii inadecvate a pacientului.
Raspunsul depinde, evident, de tipul fracturii (studierea directa a imaginii radiografice).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Și ce înseamnă mai exact fractura și integru?Că eu din câte știu fractura înseamnă un os rupt nu ?
Aoleuuuuuu
Va rog eu mult, nu puneti asa niste intrebari... sunt niste termeni banali ai limbii romane...
Exista dictionare, google etc.Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Va rog eu mult, nu puneti asa niste intrebari... sunt niste termeni banali ai limbii romane...
Exista dictionare, google etc.Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Pai am căutat și nu găsesc, explicati-mi dumneavoastră ce înseamnă fracturat și integru.
Gata domnul Marius, am dat mi-au dat ghips-ul jos.Dar piciorul este foarte umflat și cât de cât vânat(nu foarte mult), mi-a spus doctorul sa incerc sa merg și timp de 1 luna sa bag piciorul în apa călduță și să fac exerciții de glezna(stânga, dreapta, înainte, spre mine) când merg, merg foarte șchiopătat pentru că mă doare foarte tare oasele labei piciorului nu știu cum să descriu exact durerea dar parca mă înțeapă așa oasele piciorului, dar când stau pe loc nu am nimic, când merg și calc pe piciorul respectiv mă înțeapă imediat.Mi-au trecut sa iau un gel antiinflamator mai exact diclac, nu prea vad efectul, nu se desumfla de loc piciorul și nu pot sa merg prea ok.Ce părere aveți?
Raspunsul precis depinde de datele D-voastra personale si mai ales de tipul fracturii.
De obicei, simptomele de acest tip demonstreaza insuficienta tratamentului (imobilizare de prea scurta durata).
Gelul nu are efect in cazul edemului mentionat.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
De obicei, simptomele de acest tip demonstreaza insuficienta tratamentului (imobilizare de prea scurta durata).
Gelul nu are efect in cazul edemului mentionat.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
M-am trezit dimineața cu piciorul foarte desumflat, nu la fel ca celălalt dar foarte desumflat, aproape la fel, problema este că nu pot merge.Adica calc pe picior dar mă doare metatarsiene daca pot zice așa nu pot descrie foarte clar unde este durerea dar este in talpa piciorului și dacă mă apasă tare pe metatarsiene mă dor, și este foarte inconfortabil cand incerc sa merg, doctorul mi-a spus că trebuie să fac exerciții de glezna in apa călduță iar pe internet am citit că pentru ameliorarea dureri metatarsienelor trebuie aplicata gheață timp de 15-20 de min și de minim 3-4 ori pe zi.Acum eu de cine trebuie sa ascut, că poate mă ajută și ce mi-a zis doctorul dar eu acum vreau mai mult sa pot merge ai din cauza dureri nu pot merge.Ce îmi recomandați sa fac, sa pun gheață sau ce a spus doctorul?Din experiența dumneavoastră
Nu va putem indica o atitudinea sau alta cat timp nu avem absolut nici o informatie relevanta privind fractura si tratamentul acesteia.
Probabil ca imobilizarea a fost insuficienta (durata de timp prea redusa).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Probabil ca imobilizarea a fost insuficienta (durata de timp prea redusa).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 9glezne, genunchii si coate pline de o iritatie rosie care provoaca mancarimi
- 195Entorsa glezna
- 9radiografii cu o fractura bimaleolara glezna dreapta
- 44entorsa glezna
- 3Glezna 'moale' sau platfus
- 2glezna care scapa
- 3Umflatura glezna deasupra tubiei
- 4Glezna piciorului umflata nu mai trece
- 5contuzie la genunchi si la glezna
- 7Dureri de glezna noaptea
- 3Glezna luxata cu urmari...daca se poate un domn doctor
- 0glezna umflata
- 4hematom
- 1durere glezne + laba piciorului
- 6Durere si umflatura a gleznei
- 3Gleza umflata fara durere
- 5Durere glezna si umflatura la genunchi
- 2Glezna umflată de 1 luna
- 4Contuzie forte glezna
- 1Os iesit sub glezna
Mai multe informații despre: Luxatia gleznei glezna
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: