Flegma în gât - ce este și de ce apare?

Flegma în gât sau „pleană” cum o numesc pacienții vârstnici reprezintă produsul mobilizat prin tuse de la nivelul căilor aeriene și eliminat pe gură. În terminologia medicală se numește spută, fiind compusă din substanțele secretate sau excretate la nivelul arborelui traheo-bronșic, iar acțiunea de exteriorizare a acesteia poartă denumirea de expectorație.

Sputa nu trebuie confundată cu saliva, chiar dacă și aceasta poate fi eliminată ca urmare a efortului de tuse.

Mecanismul de eliminare al sputei

Tusea are un efect dinamic ce constă în creșterea vitezei fluxului de aer într-o anumită porțiune a căilor aeriene, care produce dislocarea secrețiilor acumulate pe suprafața mucoasei. Deși tusea este de cele mai multe ori voluntară, ea este un reflex fiziologic. Terminațiile nervoase sunt mai numeroase la nivelul laringelui, în regiunea carinală, în trahee și bronhii mari, acestea fiind segmentele arborelui traheo-bronșic în care tusea este cea mai eficientă în eliminarea secrețiilor.

O tuse tipică constă în următoarea succesiune de etape:

• (1) un inspir relativ profund,
• (2) închiderea glotei,
• (3) contracția rapidă și forțată a mușchilor expiratori și
• (4) deschiderea bruscă a orificiului glotic în timp ce contracția mușchilor expiratori continuă.

În ultimele două etape se generează o presiune intrapulmonară crescută, rezultând un flux de aer foarte rapid care este exteriorizat din plămâni odată ce glota este deschisă. De asemenea, diferența existentă între presiunea intraluminală și exteriorul căii aeriene în faza 4 produce o compresiune dinamică, cu îngustarea căii aeriene. Expulzia de aer rezultată este suficient de puternică pentru propulsia secrețiilor.

Cum apare flegma în gât

Secreția de mucus formează o barieră care protejează mucoasa respiratorie (epiteliul respirator) de moleculele iritante inhalate (praf, microbi, gaze). De asemenea, secreția de mucus este un proces fundamental pentru menținerea homeostaziei căilor aeriene, astfel încât mediatorii reglatori și cei inflamatori cresc foarte rapid secreția (în mod acut). Dacă acțiunea acestor mediatori se prelungește (se cronicizează), va induce creșterea expresiei genei pentru mucină, rezultând o sinteză exagerată de mucină și hiperplazia celulelor caliciforme. Acest răspuns, în contrast cu efectul protector al secreției acute, determină hipersecreție cronică de mucus. Astfel funcția protectivă, homeostatică a secreției de mucus este pierdută, iar hipersecreția de mucus contribuie la apariția bolilor precum astmul bronșic, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau fibroza chistică.

Bronșita cronică are drept caracteristică distinctivă hipersecreția de mucus. La examenul histologic, leziunile caracteristice bronșitei cronice de la nivelul traheei și al bronhiilor mari sunt hipertrofia glandelor muco-secretoare. Mucoasa bronșică este infiltrată inflamator cu celule mononucleare și uneori neutrofile. Sunt prezente și leziuni de bronșiolită cronică, caracterizată prin metaplazie cu celule caliciforme, dopuri de mucus, inflamație și fibroză. În formele severe, lumenul este obstruat prin fibroză (bronșiolită obliterantă). Îngustarea lumenului și obstrucția fluxului aerian se datorează fibrozei din submucoasă.

Caracteristicile semiologice ale sputei

1. Cantitatea (volumul) sputei este variabilă, fiind influențată de tipul și evoluția bolii de bază, de eficiența tratamentului, și poate ajunge de la câțiva mililitri la sute de mililitri. Pentru o cuantificare corectă este necesară recoltarea sputei într-un recipient gradat, pe o perioadă de 24 de ore. În ceea ce privește cantitatea, expectorația poate fi moderată (sub 100 ml) în astmul bronșic sau bronșita acută, abundentă (100-300 ml) în bronșita cronică, bronșiectazie, carcinom bronhopulmonar sau tuberculoză pulmonară, și masivă (peste 300 ml) în abcesele pulmonare.

2. Culoarea variază în funcție de agentul etiologic și de afecțiunea cauzală. Sputa este albicioasă în perioada de debut a traheobronșitelor, galben-verzuie în supurațiile pulmonare, ruginie în pneumonii, roșie în hemoptizii sau negricioasă la mineri (datorită particulelor de cărbune).

3. În mod obișnuit, sputa nu are miros. Flegma este fetidă în abcesele pulmonare cu floră anaerobă, în gangrena pulmonară sau bronșiectaziile suprainfectate.

4. Aspectul și compoziția sputei:

• Sputa mucoasă poate fi incoloră, opalescentă, transparentă, albicioasă sau cenușie. Poate fi și aderentă, la debutul traheobronșitelor. Sputa „perlată” conține dopuri mici, opalescente, similare cu niște perle, și este întâlnită în astmul bronșic.
• Sputa seroasă este spumoasă, iar în edemul pulmonar acut este alb-rozată.
• Sputa muco-purulentă este opacă, galbenă sau verzuie, fiind prezentă în bronșita cronică, bronșiectazii sau tuberculoză pulmonară.
• Sputa purulentă este galben-verzuie, cu miros fetid, și este caracteristică pentru abcese sau gangrene pulmonare, și pentru bronșiectaziile suprainfectate.
• Sputa sero-mucopurulentă are culoarea alb-galben-verde, dacă este recoltată într-un recipient va sedimenta în patru straturi-spumos, seros, mucos și grunjos (alcătuit din puroi). Poate fi întâlnită în bronșiectazii.
• Sputa pseudo-membranoasă este compusă dintr-o parte lichidă în care plutesc fragmente solide rezultate din mulaje bronșice. Această spută o găsim în bronșita pseudo-membranoasă.
• Spută sanghinolentă sau hemoptoică conține sânge în proporții variabile, fiind întâlnită în cancerul pulmonar sau în tuberculoza pulmonară.
• Sputa este ruginie în pneumonia pneumococică.
• Spută rozată, așa numita „peltea de coacăze”, este caracteristică pentru cancerul pulmonar.
• Sputa poate fi cenușie la marii fumători.
• Sputa vâscoasă este prezentă în fibroza chistică.

Anamneza (discuția cu pacientul) în expectorație

Este important ca pacientul să descrie volumul, culoarea, mirosul și consistența flegmei. Pentru aproximarea cantității de spută eliminată într-o zi (24 de ore) se face paralelismul cu instrumente de măsură comune, utilizate în viața de zi cu zi (o linguriță, o lingură, un sfert de cană, o cană plină). Pacientul poate fi pus să tușească într-un șervețel pentru a observa aspectul sputei.

Flegma în inflamațiile acute

În laringită, cantitatea de spută este variabilă. Senzația de flegmă în gât poate apărea și în traheobronșită care poate evolua cu tuse productivă. În pneumoniile virale sau cu Mycoplasma, sputa este de regulă mucoasă. În pneumonia cu Pneumococ, sputa este mucoasă sau purulentă, uneori cu striuri de sânge (sangvinolentă), difuz roșiatică sau ruginie. În pneumonia cu Klebsiella, sputa este vâscoasă, roșie și gelatinoasă.

Sputa din inflamațiile cronice

În rinită cronică sau sinuzită, secrețiile mucoase sau mucopurulente pot ajunge în faringele posterior (drenaj postnazal) și expectorate. În bronșita cronică, sputa este mucoasă sau purulentă, uneori sangvinolentă. În bronșiectazie, flegma are aspect purulent, fiind abundentă, fetidă și uneori cu striuri de sânge. În tuberculoza pulmonară, sputa poate fi mucoasă, purulentă sau sangvinolentă. Sputa din abcesul pulmonar este purulentă, fetidă și poate conține urme de sânge. În astmul bronșic, sputa este mucoasă, alb-perlată și densă.

Sputa și afecțiunile cardiovasculare

Insuficiența ventriculară stângă sau stenoza mitrală pot evolua cu edem pulmonar acut, în care pacientul elimină o spută spumoasă, rozalie. De asemenea, în embolia pulmonară, sputa poate avea culoare închisă, poate fi roșu aprins sau amestecată cu sânge.