Fetușii controlează metabolismul mamei cu ajutorul unei gene moștenite de la tată

Oamenii de știință de la Cambridge au descoperit că fetușii folosesc o genă moștenită de la tatăl lor pentru a manipula metabolismul mamei lor în timpul sarcinii. Copilul nenăscut „controlează” de la distanță corpul mamei pentru a elibera mai mulți nutrienți prin modificarea celulelor de semnalizare din placentă. Acest proces creează o remorcheră nutrițională între corpul mamei, care dorește să susțină creșterea bebelușului, și propriile nevoi de sănătate.
Studiul se concentrează pe investigarea modului în care placenta, un organ crucial care se dezvoltă alături de făt, comunică cu mama prin eliberarea de hormoni pentru a facilita creșterea copilului. Prin modificarea selectivă a celulelor de semnalizare din placenta șoarecilor gestante, oamenii de știință au demonstrat că genele moștenite de la tată joacă un rol direct în instruirea mamei să aloce nutrienții fătului. Aceste gene, cunoscute sub numele de gene imprimate, pot fi activate sau dezactivate în funcție de originea lor parentală.

Genele paterne tind să acorde prioritate creșterii fetale, în timp ce genele materne tind să o limiteze. Genele controlate de tată pot fi privite ca „lacome” și „egoiste”, deoarece manipulează resursele materne pentru a se asigura că fătul devine mai mare și mai puternic. Deși sarcina este în general cooperantă, pot apărea conflicte între mamă și copil din cauza implicării genelor imprimate și a placentei.

Cercetătorii au vizat în mod special o genă imprimată importantă numită Igf2, responsabilă de producerea unei proteine ​​numită „Factor de creștere de tip insulinic 2” (IGF2), care promovează creșterea fetală și influențează dezvoltarea diferitelor țesuturi fetale, inclusiv placenta, ficatul și creierul. Prin ștergerea expresiei Igf2 în celulele de semnalizare placentare, oamenii de știință au observat că circulația mamei nu avea suficientă glucoză și grăsimi, rezultând o aprovizionare inadecvată cu nutrienți a fătului și o creștere necorespunzătoare.

În plus, ștergerea Igf2 a afectat producția altor hormoni care reglează sensibilitatea la insulină a mamei în timpul sarcinii. Acest lucru a dus la o absorbție redusă a glucozei de către țesuturile mamei, făcând mai mulți nutrienți disponibili în circulație pentru transferul către făt. Șoarecii la care Igf2 a fost șters au prezentat dimensiuni mai mici la naștere, iar descendenții lor au prezentat semne timpurii de diabet și obezitate mai târziu în viață.

Studiul subliniază importanța alocării controlate a nutrienților către făt pentru sănătatea pe tot parcursul vieții a urmașilor și evidențiază rolul semnificativ jucat de placentă în acest proces. Cercetătorii subliniază că funcția placentei în timpul sarcinii lasă un impact de durată asupra dezvoltării și funcționării organelor fetale de-a lungul vieții.

Cercetările ulterioare se vor concentra pe înțelegerea mecanismelor precise prin care Igf2 controlează hormonii placentari și rolurile specifice ale acestora. Aceste descoperiri pot deschide calea pentru strategii viitoare care vizează placenta pentru a îmbunătăți rezultatele sănătății atât pentru mame, cât și pentru bebeluși.

sursa: News Medical