Femeile gravide cu COVID-19 se confruntă cu o rată ridicată a mortalității

©

Autor:

Femeile gravide cu COVID-19 se confruntă cu o rată ridicată a mortalității

Un studiul efectuat la nivel mondial a constatat că femeile însărcinate care au contractat COVID-19 în timpul sarcinii au avut de 20 de ori mai multe șanse de a muri decât persoanele care nu au luat virusul. Totodată, studiul arată că 11% dintre copii au contractat noul coronavirus de la mame. Ancheta a implicat peste 100 de cercetători și femei însărcinate din maternități din 18 țări.
Cercetarea, efectuată în perioada aprilie - august 2020 de medici de la UW Medicine, împreună cu cercetători de la Facultatea de Medicină a Universității din Washington și publicată recent în JAMA Pediatrics, s-a bazat pe datele colectate de la 2.100 de femei. Studiul este unic deoarece fiecare femeie afectată de COVID-19 a fost comparată cu două femei însărcinate neinfectate care au născut în același interval și în același spital.

În afară de un risc crescut de deces, femeile au fost, de asemenea, mai predispuse să aibă o naștere prematură, preeclampsie și să fie admise la terapie intensivă și/sau intubație. „Deși alte studii au analizat efectele COVID-19 asupra femeilor însărcinate, acesta este printre primele studii care au un grup de control concurent cu care să compare rezultatele", a spus unul dintre autorii principali ai studiului, dr. Michael Gravett.

Femeile infectate cu COVID-19, dar asimptomatice sau cu simptome ușoare, nu s-au dovedit a fi cu un risc crescut de îngrijire în terapie intensivă, naștere prematură sau preeclampsie. Aproximativ 40% dintre femeile din studiu au fost asimptomatice. Femeile însărcinate care sufereau de obezitate, hipertensiune sau diabet au prezentat cel mai mare risc de boli severe.

Bebelușii femeilor infectate cu COVID-19 erau mai predispuși să se nască prematur. Bebeluși infectați la naștere cu COVID-19 au fost în majoritatea cazurilor asimptomatici. Alăptarea pare că nu este legată de transmiterea bolii. Studiul a constatat că cezariana ar putea fi asociată cu un risc crescut de a avea un nou-născut infectat. „Aș recomanda cu tărie ca toate femeile însărcinate să primească vaccinurile COVID-19”, pe baza acestei cercetări, a spus Gravett.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 26-04-2021 | creare: 26-04-2021 | Vizite: 573
Bibliografie
Pregnant women with COVID-19 face high mortality rate, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/04/210422181856.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Femeile însărcinate transmit bebelușilor anticorpi care protejează împotriva COVID-19
  • Vaccinul împotriva COVID-19 este sigur pentru femeile gravide și nu afectează calitatea laptelui matern
  • Cum sunt afectate gravidele de variantele SARS-COV 2
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum