FDA a autorizat un medicament împotriva insuficienţei cardiace
Data publicării: 11-10-2022
Aprobarea de luni marchează sfârşitul unui îndelungat parcurs procedural ce viza plasarea pe piaţă a acestui medicament, Furoscix, după ce FDA a respins de două ori cererile privind autorizarea sa.
Medicamentul este administrat prin intermediul unui dispozitiv plasat pe corpul pacientului. Insuficienţa cardiacă este o afecţiune care se manifestă pe termen lung şi în cadrul căreia inima nu poate pompa suficient sânge pentru a satisface tot timpul nevoile organismului.
În Statele Unite există peste 7 milioane de pacienţi cu insuficienţă cardiacă, iar ei vor putea de acum înainte să îşi administreze acest medicament la domiciliu, a declarat John Tucker, CEO-ul ScPharmaceuticals Inc.
Compania producătoare se aşteaptă să lanseze noul medicament pe piaţa americană în primul trimestru al anului 2023.
Sursa: Agerpres,
11-10-2022, Vizualizari 189