Etiologia distinctă a inflamației cronice și implicațiile în bolile degenerative și terapia cancerului

Inflamația este un răspuns fiziologic esențial al organismului la leziuni sau infecții, mediat de mediatori lipidici și proteici precum prostaglandina E2 (PGE2) și interleukina-6 (IL-6). Deși inflamația acută are rolul de a proteja și repara țesuturile afectate, inflamația cronică este adesea asociată cu diverse boli degenerative și cu progresia cancerului. Cu toate acestea, eficacitatea redusă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) în tratarea bolilor cronice și a cancerului sugerează că mecanismele care stau la baza inflamației cronice pot fi diferite de cele ale inflamației acute.

Unalamarea: un nou concept în fiziologia inflamației

Studiile recente propun un concept inovator numit unalamare, care descrie activitatea fiziologică neinflamatoare a mediatorilor tradițional considerați „inflamatori”. În acest context, mediatorii precum PGE2 joacă un rol crucial în menținerea homeostaziei și în procesele de dezvoltare, fără a induce simptome clinice de inflamație. Acești mediatori funcționează sub un echilibru funcțional cu mediatori antiinflamatori, asigurând astfel buna funcționare a organismului.

Diferențierea între inflamația acută și cea cronică

• Inflamația acută: Este un răspuns imediat la leziuni sau infecții, caracterizat prin creșterea fluxului sanguin, edem, roșeață și durere. Este mediată de o creștere rapidă a mediatorilor inflamatori și este esențială pentru vindecarea și restabilirea homeostaziei.
• Inflamația cronică: Se dezvoltă în absența unei leziuni sau infecții evidente și poate persista pe termen lung. Etiologia sa nu este clar definită și nu prezintă întotdeauna simptome clinice evidente. Studiul sugerează că inflamația cronică rezultă din perturbarea unalamării, mai precis din scăderea mediatorilor antiinflamatori, mai degrabă decât din creșterea celor inflamatori.

Rolul mediatorilor inflamatori și antiinflamatori

• Inflaminii: Termen propus pentru a desemna mediatorii cu potențial inflamator, precum prostaglandinele și anumite citokine. Acești mediatori sunt esențiali în răspunsul inflamator acut, dar și în procesele fiziologice normale.
• Unalaminii: Mediatori antiinflamatori care reglează activitatea inflaminiilor, menținând astfel echilibrul și prevenind declanșarea inflamației în absența unei leziuni.

Exemplul parturiției (nașterii) la mamifere

În timpul nașterii, există o creștere semnificativă a PGE2 și a altor prostaglandine în lichidul amniotic, fără apariția simptomelor clinice de inflamație la mamă sau făt. Acest fenomen ilustrează modul în care inflaminii pot funcționa în procese fiziologice normale sub controlul unalaminilor, fără a induce inflamație.

Implicații în bolile degenerative și terapia cancerului

• Boli degenerative: Perturbarea unalamării poate duce la inflamație cronică, contribuind la dezvoltarea bolilor precum artrita reumatoidă, bolile neurodegenerative și cardiovasculare. Terapia ar trebui să se concentreze pe stimularea producției de unalamini, restabilind astfel echilibrul și homeostazia.
• Cancerul: Deși inflamația cronică a fost asociată cu creșterea tumorilor, studiul propune că un nivel crescut de unalamare, mai degrabă decât inflamația cronică, poate susține dezvoltarea tumorilor. Atât inflaminii, cât și unalaminii sunt prezenți în concentrații ridicate în microambientul tumoral, promovând angiogeneza și proliferarea celulară. Prin urmare, inhibarea selectivă a unalaminilor în țesuturile tumorale ar putea dezechilibra unalamarea, declanșând un răspuns imun și inhibând creșterea tumorii.

Strategii terapeutice propuse

• Stimularea unalaminilor în bolile cronice: În loc să se concentreze pe inhibarea inflaminiilor cu AINS, care s-au dovedit ineficiente pe termen lung, terapiile ar trebui să vizeze creșterea producției de unalamini pentru a restabili echilibrul și a reduce inflamația cronică.
• Abordarea unalamării în terapia cancerului: În loc să se urmărească doar reducerea inflaminiilor, strategiile ar trebui să includă și inhibarea unalaminilor în microambientul tumoral, declanșând astfel o inflamație acută locală care poate stimula sistemul imunitar să atace celulele canceroase.

Concluzii

Reconceptualizarea inflamației cronice ca rezultat al perturbării unalamării oferă perspective noi în înțelegerea și tratamentul bolilor degenerative și al cancerului. Prin recunoașterea rolului esențial al echilibrului dintre inflamini și unalamini în menținerea homeostaziei, se deschid noi direcții de cercetare și dezvoltare a terapiilor mai eficiente. Aceste strategii ar putea implica atât stimularea mediatorilor antiinflamatori în bolile cronice, cât și inhibarea lor selectivă în terapia cancerului, cu scopul final de a restabili echilibrul și sănătatea organismului.

sursa: News Medical