Este drenajul limfatic eficient? (procedura de drenare limfatică)
Autor: Vasiliu Alina

Drenajul limfatic este o formă de masaj blând care încurajează mișcarea lichidelor limfatice în corp. Lichidul din sistemul limfatic ajută la eliminarea deșeurilor și toxinelor din țesuturile corporale.
Importanța funcționării corecte a sistemului limfatic
Sistemul limfatic este format din organe, conducte, noduri și vase și este considerat o parte vitală a sistemului circulator. Lichidul limpede numit limfă este format din celulele albe din sânge, inclusiv limfocite care ajută sistemul imunitar al organismului să se apere de bacteriile dăunătoare și celulele canceroase.
Ganglionii limfatici care se găsesc la nivelul gâtului, abdomenului, în zona inghinală și axilă produc celule care permit organismului să elimine cancerul și să combată infecțiile. Umflarea ganglionilor limfatici apare atunci când ganglionii produc mai multe celule albe pentru a lupta împotriva infecției.
Tehnici de drenaj limfatic
Utilizarea medicamentelor limfatice topice este recomandată clienților cu probleme de sistem limfatic. Aceste preparate homeopate elimină toxinele stocate pentru a îmbunătăți sistemul imunitar și pentru a trata afecțiunile cauzate de un sistem limfatic slăbit. Masajul limfatic este o altă tehnică folosită pentru tratarea sistemului limfatic.
Cum se efectuează drenarea limfatică
Oamenii pot primi masaje limfatice de la profesioniști instruiți sau pot învăța tehnici de drenare limfatică de bază pe care să le folosească acasă.
Reține următoarele sfaturi în timpul unui masaj limfatic:
- Folosește o presiune blândă și nu apăsa tare
- Menține mâinile relaxate
- Nu masa zonele umflate sau infectate
- Nu masa zonele corpului care au suferit tratament pentru cancer
- Bea lichide suplimentare, ideal 2-4 pahare de apă după fiecare masaj. (1)
Beneficii
În timp ce inima pompează continuu sângele prin vasele de sânge, sistemul limfatic se bazează pe mișcarea mușchilor pentru a transporta lichidul prin vasele limfatice.
Oamenii pot dezvolta limfedem ca urmare a infecțiilor, tratamente pentru cancer care implică îndepărtarea ganglionilor limfatici și orice afecțiune care dăunează sistemului limfatic.
Bazele teoretice pentru utilizarea acestor tehnici de terapie manuală includ:
- stimularea sistemului limfatic printr-o creștere a circulației limfatice
- accelerarea eliminării deșeurilor biochimice din țesuturile corpului
- îmbunătățirea dinamicii fluidelor corpului
- scăderea răspunsurilor sistemului nervos, în timp ce are loc creșterea tonusului nervos parasimpatic producând o stare de echilibru a corpului
Dovezile științifice arată că drenarea limfatică poate fi benefică în tratarea mai multor probleme de sănătate. Iată mai multe concluzii cheie din cercetările disponibile despre această tehnică:
Limfedem:
Într-un raport publicat în Cochrane Database of Systematic Review în 2015 (2), de exemplu, oamenii de știință au analizat șase studii clinice publicate anterior testând efectele drenajului limfatic asupra femeilor care suferă de limfedem după ce au suferit o intervenție chirurgicală de cancer de sân. Analizând rezultatele din aceste șase studii, autorii raportului au concluzionat că drenajul limfatic manual este sigur și poate oferi beneficii suplimentare bandajelor de compresie pentru reducerea umflăturii (în special la femeile cu umflături ușoare până la moderate).
Alte cercetări sugerează că drenajul limfatic poate fi comparabil cu bandajele de compresie sau exercițiile fizice. Un studiu publicat în Journal of Pain and Symptom Management în 2015 (3), de exemplu, a comparat bandajele de compresie și exercițiile fizice cu drenajul limfatic manual la femeile cu limfedem după mastectomie. După două săptămâni de tratament și șase luni de întreținere, ambele tratamente au arătat rezultate comparabile și au dus la îmbunătățirea calității vieții.
Leziuni ortopedice sau chirurgie:
Drenajul limfatic poate să nu ajute la tratarea umflăturii după o intervenție chirurgicală la genunchi, potrivit unui mic studiu publicat în Arhivele de Medicină Fizică și Reabilitare în 2016 (4). Participanții la studiu au primit, fie cinci tratamente manuale de drenaj limfatic, fie placebo (în plus la reabilitare standard) între a doua și a șaptea zi după o intervenție la nivelul genunchiului.
În timp ce drenajul manual al limfei a redus durerea imediat după tratament, în a șaptea zi și după trei luni, nu a existat nicio diferență în gama de mișcare, durere, funcția genunchiului și mersul între cele două grupuri.
Fibromialgia:
Drenajul limfatic poate ajuta la tratamentul fibromialgiei, sugerează un raport publicat în Manual Therapy în 2015. (5) Pentru raport, cercetătorii au examinat 10 studii clinice publicate anterior asupra efectelor masajului asupra simptomelor și calității vieții la persoanele cu fibromialgie. În timp ce eliberarea miofascială a avut efecte pozitive asupra durerii, drenajul limfatic manual s-a dovedit a avea efecte semnificative.
Precauții
Drenarea limfatică trebuie evitat de către persoanele care se confruntă cu oricare dintre următoarele:
- Insuficiență cardiacă congestivă
- Inflamarea sau infecția vaselor limfatice
- Risc crescut de coagulare a sângelui
- Infecția pielii
Utilizarea tehnicii de masaj de drenaj limfatic poate ajuta la reducerea umflăturii și la îmbunătățirea circulației. Un sistem limfatic care funcționează corect este esențial pentru sănătatea generală.
2.Manual lymphatic drainage for lymphedema following breast cancer treatment. Url: https://www.cochranelibrary.com/cdsr/doi/10.1002/14651858.CD003475.pub2/full
3.Complex Decongestive Lymphatic Therapy With or Without Vodder II Manual Lymph Drainage in More Severe Chronic Postmastectomy Upper Limb Lymphedema: A Randomized Noninferiority Prospective Study. Url: https://www.jpsmjournal.com/article/S0885-3924%2815%2900409-1/fulltext
4. Effect of Manual Lymphatic Drainage After Total Knee Arthroplasty: A Randomized Controlled Trial. Url: https://www.archives-pmr.org/article/S0003-9993%2816%2900041-1/fulltext
5. Effectiveness of different styles of massage therapy in fibromyalgia: A systematic review and meta-analysis. Url: https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1356689X14001829?via%3Dihub
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
intră pe forum