Efectele meditației asupra creierului
Autor: Redacția ROmedic
Foarte populare astăzi, yoga și meditația au început să fie mai intens studiate, pentru a se vedea dacă pe lângă efectele benefice despre care vorbesc cei care le practică, aceste tehnici au și un impact asupra creierului.
O echipă de neurologi din cadrul Wake Forest Baptist Medical Center a realizat câteva studii clinice prin care a evaluat rolul meditației și exercițiilor de yoga asupra reducerii stresului, anxietății și migrenelor la persoanele cu tulburări cognitive (de exemplu probleme de memorie) sau fără probleme de sănătate.
Primele două studii au vizat eficiența unui program de terapie prin meditație și yoga. La primul au participat persoane cu vârste între 55 și 90 de ani care aveau tulburări cognitive ușoare. Comparativ cu grupul de control, care a beneficiat doar de îngrijirea și tratamentele standard recomandate, la cei care au practicat timp de 8 săptămâni meditația și yoga s-a observat o ameliorare a conectivității funcționale la nivel cerebral. Mai exact, acești participanți își puteau aminti mai ușor, iar scanarea cerebrală a evidențiat o mai slabă atrofie a hipocampusului (zona din creier responsabilă de emoții, memorie și învățare).
Al doilea studiu a indicat o ameliorare a migrenelor și o scurtare a duratei lor la cei care au participat la programul de terapie prin yoga și meditație timp de 8 săptămâni, față de grupul de control.
Deși ambele studii sunt considerate pilot și au un număr mic de participanți, rezultatele obținute sunt încurajatoare și ar putea deschide noi căi de ameliorare a declinului cognitiv, dacă studii ulterioare le vor valida.
Studiile realizate pe participanți fără probleme de sănătate, care realizau ședințe de meditație de 20 de minute de 3 ori pe zi, au arătat o reducere a durerii și a anxietății. În plus, folosind o metodă imagistică mult mai eficientă decât clasica scanare MRI, cercetătorii au putut obține imagini de lungă durată a proceselor cognitive. Astfel, s-a observat că participanții cărora li se provoca durere prin încălzirea unei mici porțiuni a pielii în timp ce meditau, evaluau durerea ca fiind mai slabă decât cei din grupul de control. Imaginile cerebrale au arătat o scădere a activității cerebrale din zona implicată în perceperea intensității durerii și o creștere a celei implicate în reglarea emoțiilor.
De asemenea, participanții la un alt studiu au raportat o scădere a anxietății zilnice cu până la 39% după ce au practicat meditația. Și în cazul lor scanarea cerebrală a evidențiat o activare mai mare a zonei asociate cu reglarea gândurilor, emoțiilor și grijilor.
Echipa de cercetare are în continuare studii clinice în desfășurare, care vor aduce noi informații asupra modificărilor creierului și comportamentului ca urmare a meditației și ședințelor de yoga.
Sursa: Medical Xpress
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Medicamentele folosite pentru reducerea colesterolului reduc totodată riscul de parkinsonism
- Nașterea cât mai aproape de termen, importantă pentru creierul nou-născutului
- „Substanțele chimice eterne” influențează dezvoltarea și funcția creierului
- Noi perspective cu privire la durerile de cap debilitante de tip cluster
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni