Efectele aplicațiilor mobile asupra copiilor
©
Autor: Redacția ROmedic

O analiză recentă pe această temă a fost publicată în revista Pediatrics. Oamenii de știință au adus în atenția cititorilor efectele pe care le poate avea utilizarea aplicațiilor mobile la vârste fragede asupra evoluției copilului. De multe ori, părinții apelează la instrumente didactice digitale, care, spre deosebire de cele tradiționale, le captează mai ușor atenția micuților.
Media interactive – e-books sau aplicațiile de tipul „learn-to-read” – sunt tot mai frecvent introduse în procesul educațional al copilului, însă cercetătorii le recomandă părinților să le evite până la vârsta preșcolară a micuților. Studiile au demonstrat că, până la vârsta de doi ani jumătate, copilul asimilează cel mai eficient informațiile prin contact direct cu lumea înconjurătoare, nu prin intermediul unui ecran.
De asemenea, prezenta analiză atrage atenția asupra faptului că, în ciuda potențialelor beneficii de natură educațională pe care le oferă un dispozitiv tehnologic, poate afecta capacitatea de autoreglare psihologică a viitorului adult.
Totodată, cercetătorii au constatat că părinții apelează la aplicațiile mobile nu numai în scopuri didactice, dar și pentru a-i oferi copilului o preocupare sau pentru a-l calma. Astfel, apare întrebarea: dacă aplicațiile mobile sunt utilizate frecvent ca instrumente de distragere a copilului mic, va mai fi capabil ulterior să-și dezvolte propriul mecanism de autoreglare psihologică?
Studiile anterioare au demonstrat că între timpul petrecut de copil în fața televizorului și capacitățile sale de a interacționa cu persoanele din jur există un raport invers proporțional: cu cât stă mai mult în compania unui ecran, cu atât va fi mai antisocial. Comunicarea și empatia sunt dezvoltate în timp, prin contact direct cu mediul înconjurător și, potrivit cercetătorilor, dispozitivele tehnologice introduse prea devreme în viața copilului pot influența în mod negativ evoluția firească pe care trebuie să o parcurgă.
Sursa: Pediatrics
Data actualizare: 26-06-2018 | creare: 05-02-2015 | Vizite: 1828
Bibliografie
Mobile and interactive media use by young children: The good, the bad and the unknown, link: https://medicalxpress.com/news/2015-01-mobile-interactive-media-young-children.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Ratele de obezitate în rândul copiilor și adolescenților sunt așteptate să crească până în 2050
- Copiii mici sunt expuși la metale grele prin alimentație
- Bebelușii prematuri alăptați la sân prezintă o dezvoltare neurocognitivă mai bună decât cei alăptați cu formulă
- Expunerea la fumul de țigară în copilărie lasă o amprentă epigenetică asupra ADN-ului copilului
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum