Durerea lombară a copilului - când poate evoca o liză istmică
![Durerea lombară a copilului - când poate evoca o liză istmică](https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=44594.jpg&w=420&h=&cale=/uploadart/ghid)
Liza istmică sau fractura de stres întâlnită la nivelul vertebrelor, se manifestă prin prezența durerii lombare la un copil sau adolescent, astfel încât aceasta are debut in copilărie și este favorizată de practicarea anumitor activități. Este o patologie comună, mai ales la sportive (1).
Fractura de stres a istmurilor vertebrale apare la nivelul arcadelor posterioare alea vertebrelor lombare. Poate fi asimptomatică, dar în anumite cazuri apar și dureri lombare sau sacrate (1).
Diagnosticul presupune examinarea clinică a rahisului, urmată de confirmare imagistică. Managementul patologiei depinde de stadiul leziunii, de manifestarea unilaterală sau bilaterală, de tipul și intensitatea sportului practicat. În general, se recomandă purtarea corsetului și fizioterapie (1).
Despre liza istmică
Liza istmică sau spondiloliza este o fractură de stres ce apare între corpul vertebral si arcul său posterior, intr-o regiune numită istm vertebral. Reprezintă stadiul inițial al spondilolistezei, care reprezintă alunecarea unei vertebre pe vertebra subiacentă, cel mai adesea înainte, mai rar înapoi (2).
În marea majoritate a cazurilor, spondiloliza afectează a vertebrele lombare L4-L5. Debutul este de obicei în copilărie și poate fi prezentă încă de la 6 ani. Afectează 5-7% din populație, dar boala este adesea asimptomatică, iar rata este subestimată. La sportivi, prevalența ajunge la 20-30%, mai frecvent la băieți decât la fete (2).
Mecanisme implicate
Liza istmică vertebrală apare ca o consecință a microtraumatismelor apărute la nivelul pediculilor vertebrali, favorizate de practicarea anumitor sporturi. În alte cazuri, trauma directă, cum ar fi căderea de pe motocicletă, poate favoriza spondiloliza. Hippoplazia osoasă a istmurilor, la un pacient care nu practică sport, poate să constituie o posibilă cauză de liză istmică (3).
Sporturile care favorizează apariția spondilolizei sunt sporturile de impact cu hiperlordoză repetată și cinetică a trunchiului superior : sărituri în lungime, baschet, volei, baseball sau chiar tenis, badminton, handbal, polo pe apă. Pot fi implicate și sporturi asimetrice cu hiperlordoză și rotație a trunchiului, precum golful, gimnastica, dansul, patinajul, sporturi de luptă, scufundări (3).
Diagnosticul rapid de liză istmică este important pentru a evita progresia către spondilolistezis. Liza istmică trebuie luată în considerare la orice copil cu dureri de spate repetate. Sunt importante istoricul familial, aprecierea calității suplimentării cu vitamine și calciu, precum și alte semne care sugerează o patologie inflamatorie, tumorală sau infecțioasă (dureri nocturne, febră etc) (3).
Examenul clinic este esențial, iar diangosticul este confirmat de investigațiile imagistice. Durerea apare la nivel lombar sau lombosacrat, cel mai adesea la un copil cu hiperlordoză, cu o postură greșită a pelvisului, în anteversie pelvină. Durearea crește în lordoză forțată, în timpul înclinării laterale drepte sau stângi și în flexia înainte a trunchiului. Examenul clinic se concentrează și pe palparea articulațiilor posterioare (4).
Computer-tomografia evidențiază fractura istmică și descrie caracterul unilateral sau bilateral. RMN la nivel lombar vizualizează ligamentul adiacent, structurile musculotendinoase și discale, precum și prezența edemului osos asociat fracturii de pedicul, cu evaluarea caracterului recent sau vechi al lizei istmice. Un examen radiologic clasic poate vizualiza coloana vertebrală cu prețul unei iradieri scăzute (4).
Management terapeutic
Liza istmică unilaterală este tratată ca o fractură. Nu există un consens și atitudinea depinde de profilul pacientului și de practica sportivă. În cazul practicii sportive recreative, corsetul este purtat timp de șase săptămâni, înainte de o reluare mai clară a activităților de la opt săptămâni. Corsetul se prescrie în cazul practicării unui sport cu risc ridicat, pentru reabilitarea musculară și corectarea erorilor posturale (4).
În cazul lizei istmice bilaterale în stadiul 1 (alunecare mai mică de 25% a vertebrei), utilizarea unui corset este, de asemenea, necesară. Există riscul de agravare a alunecării vertebrale înainte și a compresiei măduvei spinării. Reabilitarea este esențială, iar prescripția trebuie să fie explicită pentru a ghida kinetoterapeutul (5).
La un sportiv de performanță, durata purtării corsetului este de două luni, cu kinetoterapie mai dinamică din luna a doua, pentru întărirea planului posterior, echilibrarea regiunii abdomino-lombo-pelvine și a bazinului, precum și sincronizarea bazin-coloană (5).
Se poate realiza o indicație chirurgicală în cazul eșecului tratamentului medical, când vertebra este deteriorată structural sau în caz de listesis pe mai mult de jumătate din vertebra inferioară (5).
2. Lumbar spondylolysis: a review, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20440613/
3. Spondylolysis 2019 update, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30531225/
4. Lumbosacral Spondylolysis and Spondylolisthesis, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34051941/
5. Spondylolysis and Isthmic Spondylolisthesis: A Guide to Diagnosis and Management, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36526328/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Consumul de suc de fructe 100% a fost asociat cu creșterea în greutate la copii
- Studiu amplu relevă factorii sociali care influențează sănătatea copiilor
- Noi perspective asupra biologiei și factorilor de risc ai obezității infantile
- Expunerea limitată la limbaj în timpul copilăriei modifică structura creierului adult
intră pe forum