Doar utilizarea pastei de dinți nu este suficientă pentru a preveni hipersensibilitatea și eroziunile dentare

©

Autor:

Doar utilizarea pastei de dinți nu este suficientă pentru a preveni hipersensibilitatea și eroziunile dentare

Creșterea prevalenței eroziunilor dentare și a cazurilor de hipersensibilitate a dentinei a încurajat producătorii de pastă de dinți să dezvolte formule care, conform mențiunilor de pe ambalaj, să protejeze și să se adreseze în mod particular acestor condiții. Dar sunt ele eficiente precum susțin marile brand-uri?

Potrivit unui studiu desfășurat în cadrul Universității Bern (Elveția) niciuna dintre cele 9 paste de dinți incluse în analiză nu a diminuat degradarea smalțului, principalul factor în apariția eroziunilor și a hipersensibilității dentare.

Articolul a fost publicat în jurnalul Scientific Report.

Eroziunea dentară este un fenomen plurifactorial ceea ce înseamnă că și prevenția este la fel de complexă.

Pe lângă alegerea pastei de dinți ideale, adoptarea unor tehnici corecte de periaj și dieta echilibrată sunt de asemenea factori esențiali care contribuie activ la profilaxia eroziunii dentare și a hipersensibilității dentinei.

Alimentele și băuturile modifică pH-ul cavității bucale, în special produsele ultraprocesate industrial.

Cercetătorii subliniază că eroziunea dentară constituie o pierdere cronică a țesutului dentar dur sub acțiunea mediului acid, fără implicarea proceselor bacteriene, cum este cazul cariilor.

Citiți pe larg despre eroziunea dinților în articol.

Consumul de alimente și băuturi în afara meselor programate (ronțăieli frecvente și în special alimente dulci, dure, lipicioase, băuturi acidulate) și lipsa măsurilor de igienă (periaj dentar, utilizarea apei de gură, a aței dentare) pot contribui la pH-ul acid al salivei.

Asocierea periajului incorect, agresiv și/sau cu o periuță cu peri duri, acestor comportamente alimentare accentuează degradarea suprafeței dentare și în timp această situație se poate traduce prin apariția disconfortului la variații de temperatură de exemplu, când bei sau mănânci ceva foarte cald, foarte rece sau chiar foarte dulce.

Aflați de ce dor dinții la cald, rece sau dulce din articol.

Pe lângă acțiunea mecanică a periajului, utilizarea unei paste de dinți foarte abrazive poate deterioara de asemenea țesutul dentar dur, ce duce la expunerea dentinei și implicit instalarea sensibilității dentare.

Studiul a utilizat premolari umani donați spre a fi utilizați în scopuri științifice și salivă artificială.


Sursa: Science Daily


Data actualizare: 26-06-2019 | creare: 15-03-2018 | Vizite: 1575
Bibliografie
Toothpaste alone does not prevent dental erosion or hypersensitivity, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2018/03/180313152118.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cea mai bună pastă de dinți pentru prevenirea cariilor - fluorul ca ingredient nu se mai află în top
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum