Dinți deplasați - opțiuni de tratament

Malpozițiile dentare, traduse clinic prin localizări patologice ale dinților sau deplasări ale acestora, sunt întâlnite în practica stomatologică frecvent. Acestea au drept agent etiologici multiplii factori ce pot determina sau agrava deplasările dinților, atitudinea terapeutică în cazul lor fiind bazată pe corectarea patologiei prezente prin metode ortodontice sau chirurgicale.

Tipuri de deplasare a dinților

Deplasarea unui dinte sau unui grup de dinți la nivelul arcadei dentare poate determina anomalii ocluzale, cu grade de severitate diferite. Spre exemplu, în cazul în care dinții frontali superiori sunt înclinați sau poziționați oral, se produce ocluzia inversă, tradusă clinic prin prezența dinților frontali inferiori anterior de cei superiori. (1)

De asemenea, malpozițiile dentare pot fi izolate, un astfel de caz fiind ectopia de canin, acesta putând să erupă vestibular, înspre comisura bucală, și nefiind aliniat cu restul dinților pe mijlocul crestei alveolare. Ectopiile pot interesa un număr mare de dinți, precum incisivii laterali superiori, molarii de 6 ani superiori și molarii de minte. De menționat, însă, este faptul că molarii superiori prezintă în majoritatea cazurilor o tendință de erupție cu înclinare vestibulară, însă aceasta se redresează automat cu timpul. (2)

O categorie de deplasări dentare aparte o reprezintă mezializarea dinților sau a unor grupuri de dinți, aceasta fiind definită de situația clinică în care, din cauza unui spațiu edentat, dinți situați posterior de acesta au tendința să îl umple. Acest fenomen este folosit în ortodonție atunci când se optează pentru extracția unor dinți în scop ortodontic, însă poate apărea în mod patologic atunci când, în urma exfolierii precoce a unui dinte de lapte, medicul stomatolog nu recomandă aplicarea unui menținător de spațiu ce se opune acestei migrări. (3)

Deplasări minore pot fi întâlnite și în cazul rotațiilor dentare, ce sunt frecvent întâlnite, și constau în rotirea unui dinte în jurul axului propriu.

Cauzele deplasării dinților

Generic, factorii etiologici ai malpozițiilor dentare sunt:

• chisturi și tumori benigne orale la locul erupției fiziologice;
• prezența dinților supranumerari;
• procese patologice intraosoase;
• factori congenitali;
• erupții întârziate;
• traumatisme. (4, 5)

De asemenea, malpozițiile pot apărea și din cauza unor patologii funcționale, precum împingerea dinților cu limba în timpul deglutiției sau sugerea degetului, prin care apare o deplasare vestibulară a dinților frontali superiori. Conform lui Langlade, majoritatea anomaliilor de această natură au la bază mecanismul sugerii, întrucât acest reflex este prezent la copil chiar dinainte de a putea vedea sau distinge sunete. (6)

Deplasări ale dinților cauzate de traumatisme

Traumatismele pot afecta alinierea dinților în două moduri. Primul dintre acestea este reprezentat de situația în care, în urma tratamentului incorect al traumatismului unui dinte temporar care a fost luxat, acesta suferă un proces de anchiloză dento-alveolară, adică fibrele ligamentare solidarizează rădăcina dintelui de osul alveolar.

Cel mai frecvent, factorul care determină anchiloza este imobilizarea dintelui decidual perioadă îndelungată, întrucât procesul de vindecare la copii este unul rapid, iar excesele în acest sens pot duce la diverse patologii. Acest fenomen împiedică exfolierea naturală a dintelui de lapte, determinând astfel ectopii ale dinților permanenți succesori, ce pot erupe vestibular sau oral de dintele în cauză. (7)

Deseori, anchiloza dento-alveolară poate avea loc și în lipsa unui factor traumatic, proces cunoscut sub numele de reincluzie dentară, tradusă clinic printr-o infraocluzie de cauză iatrogenă, ce se instalează ulterior ajungerii coroanei dintelui la nivelul planului ocluzal. Diagnosticul acesteia se pune prin evidențierea unui spațiu de minimum un milimetru între planul ocluzal și marginea incizală sau fața ocluzală a dintelui afectat, în contextul în care acesta a fost complet erupt. (8)

Un al doilea mecanism este cel determinat de traumatism în sine, întrucât prin luxarea în sens vestibulo-oral al unui dinte, coroana acestuia se deplasează într-o direcție opusă rădăcinii, ceea ce poate determina un aspect de dinte înclinat.

Simptome

Printre simptomele cele mai frecvente ale malpozițiilor se numără:

• aspect neplăcut al arcadelor dentare;
• ocluzie incorectă și asimetrică;
• leziuni ale mucoasei orale;
• tulburări de vorbire;
• mușcarea buzelor. (5)

Opțiuni de tratament pentru dinți deplasați

Atitudinea terapeutică în cazul malpozițiilor dentare este una multidisciplinară, la bază având factorul etiologic ce a produs anomalia.

Tratamentul de elecție este considerat a fi cel ortodontic, adică purtarea de aparate ortodontice fixe sau mobile, cu scopul realinierii arcadelor dentare sau poziționării corecte a unui dinte. Astfel se pot trata ectopiile și înclinările dentare, perioada de timp necesară purtării acestora depinzând de severitatea cazului clinic. (1, 4)

Cu toate acestea, dacă dinții malpoziționați determină înghesuiri, iar situația clinică este de o gravitate crescută, opțiunea punerii unui aparat ortodontic poate să nu fie valabilă. În acest caz, este recomandat ca dintele în cauză să fie extras, iar potențialele malpoziții cauzate de acesta la nivelul dinților vecini să fie tratate ortodontic.

În plus, pentru malpoziții ușoare, precum rotații sau înclinări de câteva grade, pacientul poate opta pentru terapie protetică, adică aplicare de fațete, în cazul în care nu dorește să poarte aparat dentar. De menționat, însă, este faptul că această atitudine terapeutică implică o pierdere de structură dură dentară necesară preparării bontului protetic. (5)

Prevenirea malpozițiilor

Este recomandat ca părinții să urmărească obiceiurile vicioase ale bebelușilor și copiilor mici, întrucât majoritatea malpozițiilor au drept punct de plecare sugerea degetului mare. Conform literaturii de specialitate, vârsta până la care acest obicei este considerat fiziologic este cea de 4 ani, fără a exista repercusiuni asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar.

De asemenea, ectopiile prezintă drept agenți etiologici și factori ereditari. Prin urmare, copiii ai căror părinți au prezentat malpoziții dentare sunt predispuși la apariția acestora.

Complicații

Lipsa tratamentului malocluziei dentare poate duce la disfuncții ale articulației temporo-mandibulare cauzate de tulburări funcționale și forțe musculare asimetrice în timpul masticației. De asemenea, înghesuirile dentare pot determina o îngreunare a periajului interdentar, astfel acumulându-se la acest nivel placă bacteriană și apărând, în consecință, carii dentare.

În plus, o ocluzie instabilă implică o uzare mai mare a unor suprafețe dentare, straturile de smalț și dentină reducându-se și creând un teren propice pentru apariția sensibilități dentare. (4, 5)