Dieta vegetariană, asociată cu o creștere a riscului de varice la bărbați
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Chung Shan din Taiwan oferă o analiză comparativă a impactului dietelor vegetariene asupra prevalenței varicelor la cele două sexe. Conform oamenilor de știință, varicele reprezintă o afecțiune degenerativă vasculară în cadrul căreia venele de la nivelul membrelor superioare se dilată și devin evidente, putând determina ulcerații și pigmentări locale.
Autorii explică faptul că, anterior, a fost determinat prin intermediul studiilor că dietele vegetariene pot fi asociate cu o reducere a riscului de dezvoltare a afecțiunilor vasculare și a mortalității cauzate de acestea, precum și o scădere a incidenței diabetului de tip 2, sindroamelor metabolice, insuficienței cardiace și hipertensiunii arteriale. Cu toate acestea, influența directă a unei astfel de diete asupra factorilor de risc ai apariției varicelor nu a fost evaluată până în prezent.
Eșantionul de studiu a fost compus din 9905 persoane înscrise în Taiwan Biobank, în care au fost incluse date precum stilul de viață, istoricul medical, variabile antropometrice, markeri biochimici. În plus, în cadrul studiului s-au furnizat și chestionare menite să identifice la grupul de participanți incidența varicelor sau a factorilor de risc pentru acestea, precum dieta vegetariană, consumul de alcool, fumatul și lipsa exercițiilor fizice.
Rezultatele studiului au arătat că, în general, persoanele de sex feminin sunt mai predispuse la dezvoltarea varicelor decât cele de sex masculin. Autorii sunt de părere că unul dintre factorii care influențează incidența diferită dintre cele două sexe au la bază dinamica fiziologică a hormonilor sexuali feminini și a sarcinii cu modificările vasculare pe care le pot determina, întrucât un studiu in vivo pe șoareci a arătat că lipsa acestor factori determină o reducere a diametrului vaselor sanguine și a contractilității acestora.
Cu toate acestea, analiza incidenței la grupul de bărbați a certificat o diferență între cea corespunzătoare celor care urmau o dietă vegetariană și cei care nu o adoptaseră, sugerând astfel că aceasta poate crește riscul de apariție a varicelor la bărbați. Specialiștii evidențiază faptul că, în ciuda efectelor benefice asociate anterior cu urmarea unei diete vegetariene, analiza curentă a demonstrat o incidență a varicelor de 1, 45 de ori mai mare la bărbații care erau vegetarieni decât la cei omnivori. Un posibil fundament al acestei diferențe ar putea fi nivelurile scăzute de feritină pe care aceștia le înregistrează, spun autorii.

Data actualizare: 22-06-2023 | creare: 22-06-2023 | Vizite: 413
Bibliografie
https://www.news-medical.net/news/20230620/Vegetarian-diet-linked-to-increased-risk-of-varicose-veins-in-men.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Cercetătorii evidențiază o potențială țintă pentru a aborda o boală cardiacă severă la pacienții diabetici
- Baza genetică a ritmului cardiac - un studiu extins, inedit
- Suplimentele cu acizi grași Omega-3 și reducerea riscului cardiovascular
- Statinele s-au dovedit a fi cost-eficiente și benefice pentru sănătatea vârstnicilor
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Varicele
- Ulcerele venoase
- Ciorapii medicinali compresivi
- Piramida vegetariană
- Diete vegetariene
- Dieta strict vegetariană
- Dieta lacto-vegetariană
- Dieta lacto-ovo-vegetariană
- Dieta semi-vegetariană
- Beneficiile și riscurile dietei vegetariene
- Trebuie să renunțăm la carne?
- Cereale în dieta vegetariană
- Dieta vegetariană - Fructe și legume
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Vegetarian-Carnivor
- Stilul vegan sau raw food
- Operatia de varice este subventionata de asigurarea medicala si ce fel de anestezie se foloseste?
- Buna ziua
- Caut un doctor pentru varice!
- Incep sa imi apara varice!
- Varice - un tratament naturist?
- Vene mici pe picioare
- Am fost operata de varice in urma cu 3 luni si mi-a aparut un chist limfatic
- Operatie varice