Diagnosticul de ADHD aduce cu sine riscul unor tulburări psihice grave

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul BMJ Mental Health, prezența tulburării de hiperactivitate (ADHD) reprezintă un factor de risc independent pentru mai multe probleme de sănătate mintală grave și comune. Această afecțiune este asociată cu depresia majoră, tulburarea de stres post-traumatic, anorexia nervoasă și tentativele de sinucidere. Rezultatele studiului îi îndeamnă pe profesioniștii din domeniul sănătății să fie vigilenți pentru a preveni apariția acestor tulburări ulterior.
ADHD este o tulburare a neurodezvoltării care afectează copiii și adolescenții și care persistă în aproximativ două treimi din cazuri până la vârsta adultă. La nivel mondial, prevalența ADHD este estimată la aproximativ 5% în rândul copiilor și adolescenților și la 2,5% în rândul adulților. Deși studiile observaționale au legat ADHD de tulburări de dispoziție și anxietate, nu se știe dacă există o asociere cauzală cu alte probleme de sănătate mintală.

Pentru a investiga această problemă, cercetătorii au folosit randomizarea mendeliană, o tehnică care utilizează variante genetice ca substituenți pentru un anumit factor de risc - în acest caz, ADHD - pentru a obține dovezi genetice care să susțină un anumit rezultat. În acest studiu, au fost examinate 7 probleme comune de sănătate mintală: depresia clinică majoră, tulburarea bipolară, tulburarea de anxietate, schizofrenia, tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), anorexia nervoasă și cel puțin o tentativă de sinucidere.

Analiza a arătat că nu există dovezi pentru o legătură cauzală între ADHD și tulburarea bipolară, anxietate sau schizofrenie. Cu toate acestea, există dovezi pentru o legătură cauzală cu un risc crescut de anorexie nervoasă (28%) și dovezi că ADHD atât cauzează (risc crescut de 9%), cât și este cauzat de (risc crescut de 76%) depresia clinică majoră. După ajustarea pentru influența depresiei majore, a apărut o asociere cauzală directă cu tentativele de sinucidere (risc crescut de 30%) și PTSD (risc crescut de 18%).

Cercetătorii subliniază că, deși randomizarea mendeliană este mai puțin susceptibilă la influența factorilor nemăsurați și a cauzalității inverse, aceasta are și limitările sale. De exemplu, aceeași genă poate fi asociată cu diferite trăsături, ceea ce face dificilă identificarea efectului cauzal relevant. Studiul a inclus doar persoane de origine europeană, astfel că rezultatele ar putea să nu fie aplicabile pentru alte etnii.

În concluzie, cercetătorii sugerează că rezultatele lor ar trebui să încurajeze clinicienii să fie mai proactivi în tratamentul persoanelor cu ADHD, monitorizându-le pentru tulburările psihice incluse în acest studiu și inițiind măsuri preventive dacă este necesar.

sursa: News Medical