Descoperiri recente ar putea ajuta pacienții cu sindromul Prader Willi să își gestioneze foamea incontrolabilă

Oamenii de știință au identificat un mod cu totul nou în care creierul semnalează senzația de plenitudine după masă. Lucrarea sugerează că neuronii din nucleii cerebeloși anteriori profunzi (aDCN) ai cerebelului ajută animalele să-și regleze dimensiunea mesei. Descoperirile oferă o țintă nouă pentru terapii care ar putea reduce dramatic supraalimentarea.
O echipă internațională de cercetare, condusă de Nicholas Betley, profesor de biologie și Albert Chen, profesor asociat la Institutul Scintillion din San Diego, a folosit indicii de la pacienții cu sindromul Prader Willi, o tulburare genetică rară caracterizată printr-un apetit nesățios, pentru a ghida investigațiile la șoareci. Cercetătorii au descoperit un subset de neuroni glutamatergici din aDCN care semnalează senzația de sațietate după masă. Activarea exclusivă a neuronilor aDCN a avut o amploare semnificativă, determinând animalele să-și constrângă în mod dramatic dimensiunea mesei, indiferent dacă au fost lipsiți de hrană sau au primit cât de multă mâncare și-au dorit anterior.

Atunci când cercetătorii au făcut invers, inhibând neuronii aDCN, șoarecii au mâncat mese mai mari decât cele normale. În timp ce reducerea consumului de alimente poate determina adesea oamenii și animalele să compenseze prin consumul mai multor alimente mai târziu, animalele ai căror neuroni aDCN au fost stimulați nu au făcut acest lucru, iar măsurile de activitate metabolică au rămas constante.

Descoperirile au fost remarcabile, dar nu au dezvăluit ce fac exact neuronii. Într-un ultim set de investigații, cercetătorii au încercat să înțeleagă cum activitatea aDCN se încadrează în ceea ce se știa deja despre circuitele de foame și de sațietate din creier. Cercetătorii au studiat anterior un grup de neuroni din hipotalmus, numiți neuroni AgRP, care sunt activați atunci când animalele au un deficit caloric și sunt responsabile pentru creșterea hrănirii. Când echipa a activat acești neuroni în același timp cu neuronii aDCN, șoarecii au avut încă o reducere dramatică a aportului de alimente, sugerând că cerebelul semnalează fosmea printr-o cale independentă de hipotalamus.

Comportamentele de hrănire pot fi, de asemenea, determinate de recompensa și plăcerea de a mânca. Cercetătorii au descoperit că atunci când neuronii aDCN asociați cu hrănirea redusă au fost activați, cantitatea de dopamină a crescut semnificativ. Noile descoperiri ale cercetătorilor pot ghida strategiile terapeutice pentru a reduce „recompensa” pe care pacienții cu sindromul Prader Willi o obțin din alimentație, ajutând să-și gestioneze foamea incontrolabilă.

sursa: Science Daily