Descifrarea strigătelor de durere ale bebelușului nu este o abilitate înnăscută, ci trebuie învățată

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Saint-Etienne din Franța arată că părinții bebelușilor pot identifica strigătele de durere ale copiilor și le pot diferenția pe cele de disconfort sau de foame, în timp ce persoanele care nu au copii nu pot face această distincție.
Conform oamenilor de știință, capacitatea de detectare a senzației dureroase a bebelușilor din felul în care aceștia plâng este modulată de experiența de îngrijire a copiilor, sugerând astfel că aptitudinea nu este una înnăscută, ci dobândită.

Autorii explică faptul că descoperirea a fost realizată în cadrul unui program de cercetare în care se investighează modul în care informațiile sunt codificat în diferitele tipare de plâns ale bebelușilor și în modul în care părinții extrag aceste informații din sunetele pe care aceștia le scot. În vederea realizării lucrării, echipa ce a condus studiul a recrutat persoane cu diferite grade de experiență în îngrijirea bebelușilor, de la persoane care nu au avut niciodată contact cu un bebeluș la persoane ai căror copii tocmai trecuseră de perioada în care au fost sugari. Ulterior aceștia au oferit tuturor participanților o perioadă scurtă de antrenament în care aceștia au ascultat opt strigăte de disconfort ale bebelușilor timp de câteva zile, în urma acesteia participanții fiind testați în vederea determinării capacității de detectare a durerii din sunetele pe care copiii le făceau.

Rezultatele au arătat că experiența personală a reprezentat cheia identificării durerii, întrucât persoanele care nu au avut experiență în îngrijirea copiilor nu au putut detecta diferența dintre diferitele tipare e plâns, în timp ce persoanele care aveau puțină experiență s-au descurcat mai bine. Mai mult, părinții care au avut mai multă experiență și care aveau copii de vârste mici au fost capabili să identifice senzația de durere din strigătele acestora chiar și atunci când au ascultat pentru prima oară un sunet anume.

Siloe Corvin, autorul principal al studiului, afirmă că singurele persoane care au fost capabile să diferențieze cu exactitate motivele pentru care bebelușii pe care nu-i mai auziseră vreodată plângeau au fost părinții care aveau experiență, în special cei ai căror copii erau mici. De menționat, însă, este și faptul că persoanele specializate profesional în îngrijirea copiilor au înregistrat scoruri mai slabe decât părinții anterior menționați, autorii sugerând că acest lucru apare din cauza unei rezistențe pe care aceștia o capătă la sunetele pe care copii le scot. 

sursa: Science Daily