Cum reduce sunetul durerea la șoareci
Un nou studiu al cercetătorilor de la National Institute of Dental and Craniofacial Research propune noi mecanisme prin care sunetul poate atenua durerea pe care șoarecii o resimt, oferind astfel posibilitatea apariției unor noi metode de tratament al durerilor. Conform oamenilor de știință, studiul are la bază necesitatea descoperirii unor metode de gestionare a durerilor acute și cronice mai eficiente, aceștia sugerând că crearea unor astfel de terapii începe prin obținerea unei mai bune înțelegeri a influenței proceselor de la nivel cerebral asupra mecanismelor de reglare a durerii.
Yuanyuan Liu, principalul autor al studiului, afirmă că potențialul de scădere a intensității durerii al muzicii este cunoscut încă din anul 1960, cercetările anterioare demonstrând că aceasta poate ajuta în cazul durerilor de natură dentară sau a celor din timpul nașterii. Cu toate acestea, autorul menționează că acest subiect a fost ulterior tratat prea puțin, astfel că mecanismele prin care muzica reduce durerea au rămas neclare. De asemenea, doctorul explică și faptul că testele anterioare au fost reprezentate preponderent de studii imagistice ale creierului uman prin care s-a evidențiat implicarea unor structuri cerebrale în analgezie, însă acestea au fost doar asociații. Prin urmare, în cadrul studiului curent s-au folosit șoarecii de laborator, astfel încât substraturile neuronale implicate în analgezia produsă de muzică să fie identificate concret.
Oamenii de știință au expus șoarecii de laborator cu labe inflamate la trei tipuri de sunete, mai exact o piesă clasică, o versiune rearanjată a acesteia și zgomot alb. Rezultatele studiului au certificat o ameliorare a intensității durerii produsă de toate tipurile de sunete, dacă acestea erau redate la intensități scăzute, asemănătoare unei șoapte. Liu afirmă că importanța intensității sunetului a fost surprinzătoare, mai ales din prisma faptului că aceasta a contat mai mult decât tipul sunetelor sau gradul de plăcere pe care animalele l-ar fi putut simți odată cu expunerea la acestea.
Concret, cercetarea a fost realizată prin intermediul unor agenți virali neinfecțioși fluorescenți pe care oamenii de știință i-au administrat șoarecilor în vederea explorării circuitelor cerebrale implicate în acest mecanism. Astfel, specialiștii au descoperit că talamusul, care acționează drept stație de releu pentru semnalele senzoriale printre care se numără și durerea, a înregistrat o reducere a activității neuronilor de la acest nivel în urma informațiilor provenite de la cortexul auditiv.
sursa: Science Daily
foto: © ktsdesign / stock.adobe.com

Data actualizare: 18-07-2022 | creare: 18-07-2022 | Vizite: 311
Bibliografie
How sound reduces pain in mice, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/07/220707142429.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Activitatea fizică poate ameliora durerile persoanelor care au supraviețuit cancerului
- Un nou studiu relevă un potențial cerc vicios între satisfacția dintre parteneri și sănătatea mintală în cazul bărbaților
- Rețelele sociale ar putea ajuta în procesul de slăbire
- Asocierea dintre deficiența de vedere și tulburările mintale
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni