Cum afectează sedentarismul memoria?
©
Autor: Mancaș Mălina

Cercetatorii de la Universitatea din California au vrut să vadă cum influențează comportamentul sedentar sănătatea creierului, în special regiunile creierului care sunt esențiale pentru menținerea memoriei.
Pentru studiu au fost recrutate 35 de persoane cu vârste între 45 și 75 de ani ce au fost chestionate privind nivelul lor de activitate fizică și despre numărul mediu de ore zilnice petrecute stând pe scaun, în săptămâna precedentă.
Participanții au fost supuși unor scanări RMN de înaltă rezoluție, care oferă o analiză detaliată asupra lobului temporal, o regiune a creierului implicată în formarea de noi amintiri. Rezultatele au sugerat că un comportamentul sedentar este un predictor semnificativ al afectării lobului temporal și că activitatea fizică este insuficientă pentru a compensa efectele nocive ale statului prelungit pe scaun.
Urmează studii mai amănunțite pentru a vedea care este exact mecanismul de acțiune și la ce nivel are loc afectarea memoriei, mai ales pe termen lung, precum și dacă genul, rasa sau greutatea individului au vreun rol.
Afectarea acestei regiuni poate fi un precursor al declinului cognitiv și al demenței la adulții de vârstă mijlocie și cei mai în vârstă. Reducerea comportamentului sedentar poate fi un mod de a menține și îmbunătăți sănătatea creierului, mai ales la persoanele cu risc pentru dezvoltarea bolii Alzheimer.
Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul PLOS ONE.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 16-12-2019 | creare: 19-04-2018 | Vizite: 1559
Bibliografie
Thinning in brain regions important for memory linked to sedentary habits, link: https://medicalxpress.com/news/2018-04-thinning-brain-regions-important-memory.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Privarea de vedere crește sensibilitatea neuronilor care controlează funcția auditivă
- Cum trece creierul de la starea de„ visare cu ochii deschiși” la realitate?
- Bilingvismul poate ajuta la economisirea resurselor creierului la bătrânețe
- Studiul mitocondriilor ar putea revoluționa tratamentul afecțiunilor cerebrale
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Pierzi din memorie daca consumi carne??
- Vibrații in laba piciorul drept
- Pierderi de memorie
- Durere de spate
- Tulburări de memorie şi concetrare
- Prezint tulburari de atentie, in special de memorie uneori, oxigenare slaba a creierului
- Ce boli pot sa fac daca stau tot cocoșat!
- Despre batrani. Afectarea memoriei pe termen scurt