Criolipoliza

©

Autor:

Criolipoliza

Criolipoliza, cunoscută și sub numele de „liposucție cu gheață”, este o tehnologie inovatoare eficientă și sigură care poate fi utilizată pentru a scăpa de depozitele de grăsime nedorite. Procedura de criolipoliză este concepută pentru a trata zonele cu adipozități localizate, adică zonele în care grăsimea se acumulează în mod obișnuit și de unde este dificil de eliminat prin dietă și exerciții fizice, precum regiunea abdominală, partea superioară a brațelor sau părțile laterale ale taliei. (1, 2, 3)

Ce este si cum funcționează criolipoliza?

Criolipoliza este o procedură non-invazivă, medicală, destinată reducției localizate a depozitelor de grăsime, fără a necesita intervenție chirurgicală. Aprobată de către Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA încă din anul 2010, criolipoliza a devenit tot mai frecvent utilizată în ultimii ani în România, fiind o alternativă sigură si eficientă la procedura chirurgicală de lipoaspirație.

Principiul criolipolizei se bazează pe faptul că celulele adipoase (celulele de grăsime) sunt mai sensibile la temperaturi scăzute decât țesuturile înconjurătoare, cum ar fi pielea, mușchii sau organele interne. Prin expunerea controlată la temperaturi scăzute timp de aproximativ 35-45 de minute, celulele adipoase sunt afectate și se cristalizează, ceea ce duce la declanșarea procesului de apoptoză, în urma căruia depozitele de grăsime sunt treptat eliminate din organism în mod natural, prin intermediul sistemului limfatic. (1, 3, 5)

Tehnica criolipolizei

În timpul procedurii de criolipoliză, zona de tratament este plasată între două panouri care răcesc intens țesuturile grase. Echipamentele utilizate folosesc o tehnologie avansată de răcire controlată pentru a menține o temperatură precisă în jurul valorii de -5 până la -10 grade Celsius. Temperatura rece acționează doar asupra stratului de grăsime, restul țesuturilor și celulelor fiind păstrate intacte.

Durata ședinței poate varia în funcție de zona tratată și de echipamentul folosit, dar de obicei, întreaga procedură durează între 35 și 45 de minute pentru fiecare zonă tratată. În timpul procedurii, pacientul simte o senzație inițială de rece, urmată de o amorțire a zonei respective. Cu toate acestea, confortul procedurii este unul ridicat, astfel că pacienții pot, de exemplu, să citească sau să utilizeze telefonul mobil în timpul criolipolizei. (1, 2, 4, 5)

Beneficii ale criolipolizei

Criolipoliza oferă o serie de beneficii semnificative pentru persoanele care doresc să scape de depozitele de grăsime nedorite și să obțină o siluetă mai bine conturată. Unul dintre cele mai mari avantaje ale criolipolizei este că întreaga procedură este non-invazivă, ceea ce înseamnă că nu necesită intervenție chirurgicală. Nu sunt necesare incizii, cusături sau anestezie generală, ceea ce reduce semnificativ riscul de complicații și perioada de recuperare.

Alte importante beneficii ale criolipolizei:

  • lipsa perioadei de recuperare (după procedura de criolipoliză, nu este necesară o perioadă de recuperare, astfel că pacienții pot reveni imediat la activitățile lor zilnice, fără a fi nevoie să își schimbe rutina);
  • reducerea grăsimii localizate (criolipoliza este eficientă în reducerea grăsimii localizate în anumite zone ale corpului, cum ar fi abdomenul, coapsele, flancurile și zona submentonieră);
  • procedură sigură (echipamentele și tehnologia folosite sunt testate și verificate pentru a asigura rezultatele dorite și pentru a minimiza riscurile pentru pacienți);
  • rezultate naturale și progresive (după criolipoliză, celulele grase tratate se elimină treptat din organism în următoarele săptămâni, astfel că rezultatele sunt treptate și progresive, fără ca schimbările să fie bruște sau exagerate);
  • tratamentul este personalizat (criolipoliza poate fi adaptată pentru a se potrivi nevoilor individuale ale fiecărui pacient).


În plus, reducerea grăsimii corporale din anumite zone ale corpului poate avea un impact pozitiv asupra stimei de sine și a încrederii în sine a pacienților. O siluetă mai bine definită poate spori încrederea în aspectul fizic și poate încuraja adoptarea unui stil de viață sănătos. Cu toate acestea, criolipoliza nu înlocuiește un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată și exerciții fizice regulate. (2, 3, 5, 8, 9)

Riscuri asociate cu procedura

Deși criolipoliza este considerată o procedură sigură și eficientă, există anumite riscuri și efecte secundare asociate cu tratamentul. Câteva dintre principalele riscuri și efecte secundare posibile:

  • senzație de disconfort (în timpul procedurii, pacienții pot simți o senzație de rece intensă, urmată de o amorțire a zonei tratate);
  • edem și roșeață (după tratamentul cu criolipoliză, zona tratată poate prezenta umflături temporare și roșeață, simptome care dispar de obicei în câteva zile sau săptămâni);
  • efecte secundare cutanate (în unele cazuri, la nivelul zonei tratate pot să apară vânătăi);
  • asimetrie (în funcție de modul în care se distribuie grăsimea în zona tratată, pot să apară asimetrii după criolipoliză);
  • sensibilitate temporară (unele persoane pot prezenta o sensibilitate temporară în zona tratată, care poate persista câteva săptămâni sau luni).


Criolipoliza nu garantează rezultatele dorite în toate cazurile. Răspunsul individual la procedură poate varia, iar unele persoane pot să nu obțină rezultatele dorite. În cazuri rare, pot să apară complicații potențial severe, cum ar fi ulcerații sau infecții locale. (1, 2, 3, 9)

Cine poate beneficia de criolipoliza?

Criolipoliza este mai potrivită pentru persoanele care au grăsimi localizate, care nu pot fi eliminate în mod eficient prin dietă și exerciții, și care doresc să obțină o formă corporală mai conturată și echilibrată. Sunt considerate eligibile pentru tratament:

  • persoanele cu o greutate stabilă;
  • persoanele sănătoase (procedura este contraindicată persoanelor cu afecțiuni medicale grave sau cu probleme de sănătate necontrolate);
  • persoanelor care au așteptări realiste. (2, 3, 4)


Rezultatele și recuperarea

După tratamentul de criolipoliză, celulele grase afectate vor fi treptat eliminate din organism în următoarele săptămâni, oferind astfel timp pielii să se ajusteze la noua formă a corpului. Primele rezultate pot deveni vizibile în decurs de câteva săptămâni, însă pentru a observa pe deplin beneficiile procedurii, este necesar să treacă aproximativ 2 până la 4 luni. Comparativ cu alte proceduri care oferă aceleași rezultate, criolipoliza nu necesită niciun timp de recuperare. Pacienții pot reveni imediat la activitățile lor zilnice, inclusiv la muncă și exerciții fizice. Pentru a obține rezultate optime, poate fi necesară efectuarea mai multor ședințe de criolipoliză, în funcție de cantitatea de grăsime și de obiectivele individuale ale pacientului. (1, 2, 4, 5)

Diferențe intre criolipoliză și liposucție

Criolipoliza și liposucția sunt două proceduri estetice utilizate pentru a trata depozitele de grăsime nedorite, care diferă semnificativ din multe puncte de vedere. În primul rând, criolipoliza este o procedură non-invazivă, ce nu necesită incizii, cusături sau anestezie generală. Comparativ, liposucția este o procedură chirurgicală invazivă efectuată sub anestezie generală sau locală.

Alte diferențe între cele două proceduri:

  • perioada de recuperare (criolipoliza nu necesită o perioadă de recuperare semnificativă, în timp ce, după liposucție, pacienții au nevoie de o perioadă de recuperare mai lungă, de câteva săptămâni sau chiar luni);
  • rezultatele obținute (rezultatele criolipolizei sunt progresive și pot deveni vizibile în câteva săptămâni după tratament, în timp ce liposucția poate oferi rezultate imediate);
  • candidați eligibili (criolipoliza este potrivită pentru persoanele care au depozite de grăsime localizate și doresc o abordare non-invazivă pentru a le trata, iar liposucția este recomandată pentru persoanele care au depozite de grăsime mai mari și care doresc o îndepărtare mai extinsă a grăsimii). (1, 6, 7)


Concluzie

Criolipoliza reprezintă o abordare non-invazivă, eficientă și sigură pentru reducerea localizată a depozitelor de grăsime nedorite. Deși nu înlocuiește dietele echilibrate și exercițiile fizice, procedura de criolipoliza este un instrument valoros pentru persoanele care doresc să obțină o siluetă mai bine conturată. Cu toate acestea, procedura nu este potrivită pentru orice persoană, factori precum starea de sănătate, anumite afecțiuni medicale și obiectivele individuale ale pacientului fiind necesar a fi luate în considerare înainte de procedură.


Data actualizare: 01-08-2023 | creare: 01-08-2023 | Vizite: 1311
Bibliografie
(1) Fat Freezing (Cryolipolysis), link: https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/21060-fat-freezing-cryolipolysis
(2) Nonsurgical Fat Reduction, link: https://www.plasticsurgery.org/cosmetic-procedures/nonsurgical-fat-reduction/cryolipolysis
(3) Cryolipolysis is the process of freezing fat, link: https://www.uclahealth.org/news/cryolipolysis-is-the-process-of-freezing-fat
(4) CoolSculpting: Nonsurgical Fat Reduction, link: https://www.healthline.com/health/coolsculpting
(5) Cryolipolysis, the innovative technique for fat reduction, link: https://www.materialestetica.com/blog/en/cryolipolysis-the-innovative-technique-for-fat-reduction-b37
(6) Fat Freezing vs Liposuction: What is the difference? link: https://www.cosmeticskinclinic.com/blog/fat-freezing-vs-liposuction-what-is-the-difference
(7) Fat Freezing Vs Liposuction, link: https://defineclinic.com/blog/fat-freezing-vs-liposuction
(8) Top 5 Benefits of Fat Freezing, link: https://www.bodycatalyst.com.au/news/top-5-benefits-of-fat-freezing
(9) Pros & Cons of Fat Fat Freezing: Why it’s Increasingly Popular, link: https://www.illumiatherapeutics.com/pros-cons-fat-freezing-singapore
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum