Cred că am COVID-19! Ce fac? (Ghidul pacientului)

©

Autor:

Cred că am COVID-19! Ce fac? (Ghidul pacientului)

Pentru a lua în calcul posibilitatea unei infecții cu SARS-CoV-2 trebuie să știm care sunt simptomele și cum ne putem imbolnăvi. Virusul se transmite la contactul direct cu o persoană infectată, mai ales dacă aceasta tușește sau strănută, dar și prin atingerea suprafețelor contaminate cu noul coronavirus. Simptomele frecvente pentru formele ușoare și medii sunt reprezentate de: febră, tuse și respirație îngreunată. În cazurile severe, virusul SARS-CoV-2 determină, pe lângă simptomele formelor ușoare, pneumonie și dificultate accentuată de a respira. Printre simptomele mai puțin frecvente se numără: greață, vomă, amețeală, secreții nazale fluide, diaree, oboseală. În mod normal simptomele apar între 2-14 zile de la expunere. Pentru a exista certitudinea infectării, este nevoie de confirmare printr-un test specific. (1, 2)

 

Pentru a determina gradul probabilității de a avea boala, răspunde-ți la următoarele întrebări:

  • Am una sau mai multe dintre simptomele COVID-19 (tuse, febră, dificultate de a respira) ?
  • Am avut contact direct cu o persoană confirmată cu COVID-19?
  • Am călătorit recent în zone cu risc crescut de infectare?
  • Locuiesc într-o zonă cu risc mare de contaminare? (exemplu Italia, Spania, zone cu risc crescut din Romania etc. ) (2, 3)

 

Dacă ești bolnav și crezi că ai COVID-19 este necesar să îți iei câteva măsuri pentru a avea grijă de sănătatea ta, dar și pentru a îi proteja pe cei din jurul tau. Ce trebuie să faci dacă bănuiești că ai fost infectat cu noul coronavirus:

 

1. Păstrează-ți calmul

Chiar dacă posibilitatea de a avea o boală contagioasă te sperie, calmul este unul din primele lucruri pe care trebuie să îl ai în vedere pentru a gestiona cât mai bine această nouă situație în care te afli.

 

2. Stai acasă

Pentru a evita răspândirea virusului este nevoie să nu te deplasezi în spațiul public. Fii atent la simptomele tale și în funcție de severitate acționează ca atare. Astfel:

  • Dacă experimentezi simptome ușoare/ moderate sună medicul de familie sau un medic de orice specialitate și menține legătura cu acesta. El îți poate recomanda un tratament potrivit astfel încât să nu fie nevoie să te deplasezi la spital. Informează-l asupra eventualelor schimbări care apar pe parcursul bolii. Mulți oameni au simptome ușoare și nu au nevoie să meargă la spital sau la unitatea de primiri urgențe.
  • Dacă totuși simți că simptomele tale sunt severe și că ai nevoie de îngrijiri medicale urgente, nu merge direct la camera de gardă a spitalelor pentru a nu răspândi virusul ci suna la numărul de urgență 112. După ce ai sunat la salvare, este recomandat să începi cu faptul că ești suspect de COVID-19, iar mai apoi să continui cu simptomele pe care le ai.

 

3. Izolează-te de restul familiei

Dacă ai stabilit împreună cu medicul cu care ai luat legătura că nu este nevoie să mergi la spital, încearcă să iei acasă măsuri de precauție si pentru cei din jurul tău. Păstrează distanța față de ceilalți membrii ai familiei cu care locuiești, izolează-te în camera ta, roagă-i să te ajute cu alimente/ cumpărături. Dacă este absolut necesar contactul este bine să porți mască și să păstrezi distanța față de celălalt.

 

4. Monitorizează-ți simptomele

Simptomele serioase, precum respirațiile dificile nu trebuie să le neglijezi. Dacă acestea evoluează nefavorabil este posibil să ai nevoie de ajutor medical, iar în acel moment sună la numărul de urgență 112 pentru a primi instrucțiuni. Alte simptome de alarmă pe care trebuie să le ai în vedere sunt: durere în piept, stare confuzională, cianoză (tentă albastră) la nivelul feței.

 

5. Urmează instrucțiunile medicului

Odată ce ai luat legătura cu un medic prin intermediul telefonului, acesta îți va spune ce trebuie sa faci. Este bine să urmezi sfaturile primite iar dacă apar schimbări nefavorabile sau se intensifică dificultatea de a respira nu ezita să suni din nou medicul și să îl informezi despre starea ta de sănătate. Întreabă medicul despre tratamentul pe care ar trebui să îl urmezi. (3, 4, 5, 6)

 

6. Curăță și dezinfectează suprafețele

Dacă ești bolnav este recomandat să îți cureți camera de izolare zilnic și insistă cu dezinfectarea asupra zonelor pe care le atingi cel mai des. Chiar dacă te simți rău, încearcă să faci acest lucru singur și nu lăsa altă persoană să facă ordine în locul tău deoarece riscul contaminării este mare. Dacă totuși nu ai condiția necesară pentru a curăța singur camera, o poate face alt cineva însă purtând echipament de protecție (exemplu: mască, mănuși, salopetă, etc. )

 

7. Spală-ți mâinile des

Aceasta este o recomandare pentru toată lumea, însă dacă ești bolnav și suspicionezi o infecție cu SARS-CoV-2, trebuie să acorzi mai multă atenție spălării corecte pe mâini cu apă caldă și săpun. Mâinile trebuie să fie igienizate după ce strănuți, după ce folosești baia, după ce tușești, înainte de a mânca sau de a prepara hrana, etc.

 

8. Când poți să închei perioada de izolare?

  • Dacă simptomele tale sunt severe și ai nevoie de îngrijiri medicale de urgență, atunci vei fi externat când medicii vor considera că starea ta de sănătate este satisfăcătoare și nu reprezinți un pericol de infectare pentru comunitate.
  • Dacă însă ai avut simptome ușoare/ moderate și ai rămas izolat la domiciliu fără a fi testat pentru COVID-19, atunci poți ieși din izolare în momentul în care nu ai avut febră în ultimele 3 zile, se îmbunătățesc sau dispar celelalte simptome și dacă au trecut între 7-14 zile de la debutul simptomelor.
  • Dacă te-ai izolat la domiciliu, dar ai făcut testul pentru noul coronavirus și rezultatul este negativ, poți să închei izolarea dacă nu ai avut febră trei zile la rând sau simptomatologia s-a ameliorat semnificativ. Se recomandă ieșirea din izolare dacă două teste la rând au rezultatul negativ. (3, 6, 7)

Data actualizare: 06-04-2020 | creare: 06-04-2020 | Vizite: 1676
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Posibilă răspândire la nivel global a infecției cu noul Coronavirus
  • Noi cercetări estimează evoluția epidemiei cu coronavirus
  • Numărul de persoane infectate cu coronavirus în China crește uluitor după modificarea metodei de numărare
  •