Copiii sunt mai mulțumiți de relația cu animalul de companie decât de relația cu frații
©
Autor: Airinei Camelia

Acest studiu vine în completarea cercetărilor care dovedesc influența pozitivă a animalelor de casă asupra dezvoltării copilului, în speță asupra aptitudinilor sociale și binestării emoționale.
„Oricine a avut un animal în copilărie poate afirma că a găsit în această relație prietenie și refugiu pentru confidențe, la fel ca în relațiile cu oamenii”, spune Matt Cassells, autorul studiului. „Am vrut să aflăm cât de puternice sunt aceste relații cu animalele de companie, în comparație cu relația cu alte rude apropiate. În cele din urmă, aceste cercetări ne vor arăta modul în care animalele contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copilului.”
Studiul publicat în revista Journal of Applied Developmental Psychology a urmărit copii de 12 ani din 77 de familii cu unul sau mai multe animale de companie de orice fel și cu mai mult de un copil. Copiii au prezentat o legătură mai puternică cu animalul de companie decât cu frații sau surorile și, în plus, un nivel mai scăzut de conflict. Cei care au avut un câine au raportat un nivel de satisfacție mai ridicat decât copiii care au avut alte tipuri de animale de companie.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 30-12-2019 | creare: 31-01-2017 | Vizite: 1225
Bibliografie
Children get more satisfaction from relationships with their pets than with siblings, link: https://medicalxpress.com/news/2017-01-children-satisfaction-relationships-pets-siblings.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- „Statul pe telefon” târziu în noapte contribuie la stresul și anxietatea adolescenților
- Dismorfia musculară a fost asociată cu problemele de somn la tineri și adolescenți
- Utilizarea substanțelor psihedelice la terapeuți - o practică obișnuită
- Substanțele psihedelice și-au câștigat un loc printre tratamentele psihiatrice inovatoare
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Zgarietura de catelus - biceps si palma
- Panica
- Ajuta un animăluț de companie pentru noi?
- Boli transmise de la caine la om