Consumul de băuturi energizante ar putea provoca afecțiuni ale inimii
©
Autor: Redacția ROmedic

Un studiu publicat în 2014 și realizat de o echipă de medici din Franța a identificat impactul pe care consumul de băuturi energizante îl are asupra inimii. Studiul s-a desfășurat în perioada 1 ianuarie 2009 și 30 noiembrie 2012, fiind identificate 257 de cazuri de persoane care consumaseră astfel de băuturi. Dintre acestea, 212 au prezentat simptome și afecțiuni care au fost asociate consumului.
Aproximativ 96% din băuturile energizante conțin cafeină într-o proporție ridicată (de exemplu, o băutură de 0,25 l poate fi echivalentul a două cești de espresso). Când sunt consumate mai multe băuturi energizante consecutiv, efectul este și mai ridicat asupra inimii, o cantitate semnificativă de calciu fiind eliberată în celulele cordului, ceea ce poate duce la aritmie sau la imposibilitatea inimii de a mai primi suficient oxigen.
Cele mai frecvente simptome au fost de natură cardiovasculară (95), urmând cele psihiatrice (74) și neurologice (57). În ceea ce privește prima categorie, consumul de băuturi energizante s-a soldat cu 8 cazuri de oprire a inimii și de moarte subită sau din cauze necunoscute, în timp ce 46 de persoane au prezentat tulburări ale ritmului cardiac, 13 au avut angina și 3 hipertensiune.
Problema comună întâlnită la cele mai multe persoane a fost „sindromul cafeinei”, manifestată printr-o accelerare a ritmului cardiac, anxietate, tremor și dureri de cap.
Un risc ridicat îl prezintă persoanele care suferă deja de anumite afecțiuni cardiovasculare – consumul de băuturi energizante nu face decât să le înrăutățească starea de sănătate, putând avea chiar consecințe fatale.
Sursa: Science Daily
Data actualizare: 17-03-2020 | creare: 05-09-2014 | Vizite: 2260
Bibliografie
Energy drinks can cause heart problems, study suggests, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2014/08/140831125251.htm©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- „Încurajarea” medicilor să prescrie statine pentru scăderea colesterolului rezultă în triplarea numărului de prescripții
- Consumul de pește și riscul de boli cardiovasculare (meta-analiză)
- Sportul este cel mai bun tratament pentru depresie în bolile coronariene
- Turele de noapte, factor de risc pentru bolile coronariene
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum