Complicațiile imobilizării la pat

Imobilizarea la pat reprezintă o măsură utilizată frecvent în cazul pacienților cu afecțiuni severe, în care deplasarea ar reprezenta un stres suplimentar asupra organismului. Deși imobilizarea este deseori necesară, lipsa de mișcare prelungită prezintă numeroase dezavantaje, unele dintre acestea putând să aibă efecte devastatoare asupra pacienților. Printre complicațiile repausului la pat, se numără reducerea masei musculare, pierderea densității osoase, creșterea riscului de căderi la vârstnici și afectarea suplimentară a altor sisteme și organe. (1) (2)

Reducerea masei musculare

Limitarea bruscă a activității fizice determină pierderea masei musculare. S-a dovedit prin studii anterioare cum numai 7 zile de repaus la pat rezultă într-o reducere cu 3% a diametrului musculaturii principale de la nivelul membrelor inferioare. Acest proces este denumit și sarcopenie, fiind întâlnit frecvent la vârstnici și la persoanele sedentare. (6) Numeroase studii au demonstrat o atrofiere semnificativă a musculaturii membrelor inferioare chiar și după perioade scurte de imobilizare, activitatea fizică fiind esențială în menținerea sănătății sistemului musculo-scheletal. Reducerea masei musculare determină o reducere cu 40% a forței mușchilor în primele 6-7 zile, alături de o scădere a răspunsului mușchilor la stimulii exercitați de sistemul nervos central si periferic. (2)

Pierderea densității osoase

Activitatea fizică are un rol important în menținerea unei structuri osoase sănătoase. Forța exercitată de către mușchi asupra oaselor și a articulațiilor declanșează mecanisme de protecție, stimulând regenerarea celulară și întărirea structurii acestor organe. Lipsa de mișcare înclină balanța spre un consum osos accelerat, acesta nefiind echilibrat de o regenerare adecvată. Cu timpul, densitatea osoasă scade, mai exact cu 1% pentru fiecare 7 zile petrecute în repaus la pat, expunând pacientul la complicații sub formă de fracturi. (3)

Creșterea riscului de căderi la vârstnici

Cu cât perioada de imobilizare este mai mare, riscul pacientului de a prezenta o afectare semnificativă a echilibrului și a capacității de mișcare crește. Sistemele muscular și osos, alături de sistemele vestibular și vizual, colaborează continuu pentru a menține poziția corpului și pentru a asigura mișcarea adecvată a organismului. Atunci când aceste structuri nu își mai pot realiza optim funcțiile, riscul de accidentări și de pierdere a echilibrului crește. Acest aspect este important mai ales în cazul persoanelor în vârstă, deoarece riscul de căderi la vârstnic este asociat cu numeroase complicații, putând avea efecte nefavorabile asupra calității vieții. (3) (4)

Afectarea altor sisteme și organe

Activitatea fizică zilnică contribuie la sănătatea tuturor organelor, nu numai a musculaturii și a oaselor. Printr-un efort fizic susținut, sisteme precum cel cardiovascular, respirator, metabolic, cerebral sunt stimulate în vederea creșterii eficienței. Repausul la pat poate fi punctul de plecare pentru numeroase complicații de la nivelul acestor sisteme.

Inima și vasele de sânge

Referitor la sistemul cardiovascular, inima este un mușchi și necesită antrenament constant. Sedentarismul și imobilizarea la pat au fost asociate cu o reducere eficienței sistemului cardiovascular, cu reducerea volumului de sânge circulant și creșterea frecvenței cardiace. (4) În plus, în timp poate să apară un răspuns inadecvat la schimbarea poziției corpului din șezut în picioare, acest fenomen fiind cunoscut și sub denumirea de hipotensiune ortostatică.

Sistemul digestiv

Sistemul digestiv este, de asemenea, afectat de un repaus prelungit la pat. Pacienții imobilizați pot experimenta reflux gastro-esofagian, printr-un pasaj alimentar redus dinspre esofag spre stomac din cauza poziției de decubit dorsal, dar și ulcer. Refluxul gastro-esofagian poate produce iritația mucoasei esofagiene prin persistența secrețiilor gastrice la acest nivel, pacientul prezentând regurgitație și durere cu caracter de arsura în piept, cunoscuta și drept pirozis. Aceste complicații pot fi evitate prin poziționarea pacientului pe mai multe perne, mai ales în perioada de după alimentație.

Plămânii

S-a identificat, de asemenea, un risc crescut de dezvoltare a atelectaziei pulmonare și un risc semnificativ de pneumonie. Refluxul gastro-esofagian asociat cu imobilizarea prelungită la pat crește riscul de aspirație a conținutului gastric, inclusiv a secrețiilor acide, la nivel pulmonar. Aceste secreții au efect nociv asupra mucoasei respiratorii, determinând leziuni sau complicații mult mai severe, cum ar fi pneumonia de aspirație. (6)

Glandele endocrine

Sistemul endocrin suferă, de asemenea, modificări prin imobilizarea prelungită, cu consecințe metabolice distincte. Rata metabolismului bazal scade, cu alte cuvinte scade capacitatea corpului uman de a consuma energie pentru a asigura funcțiile vitale. Din acest motiv, este indicată o activitatea fizică susținută, sedentarismul determinând scăderea metabolismului bazal cu 7% doar după 24 de ore. (3) De asemenea, repausul prelungit crește riscul de a dezvolta rezistența la insulină, ceea ce determină o utilizare neadecvată a glucozei la nivel celular, dezvoltându-se, în timp, diabetul zaharat de tip 2. Acest fenomen apare mai ales din cauza reducerii receptorilor de insulină de la nivel muscular, odată cu reducerea masei musculare, determinând hiperglicemie cronică. (5) (6)

Sistemul urinar

Pacienții imobilizați la pat sunt la risc de a dezvolta infecții urinare recurente și calculi renali. În mod normal, gravitația are un rol semnificativ în eliminarea urinei din rinichi spre vezica urinară, dar și în eliminarea completă a urinei din vezica urinară în timpul micțiunii. Stagnarea urinei la nivel renal si la nivelul vezicii urinare determină, în timp, formare de calculi și împiedică eliminarea diverselor microorganisme patogene ajunse la acest nivel. (7)

Pielea

Imobilizarea prelungită în aceeași poziție poate determina apariția unor leziuni la nivelul pielii. Presiunea crescută exercitată mai ales asupra segmentului posterior al corpului prin poziția întinsă scade circulația sangvină la acel nivel și poate determina escare, cunoscute și sub numele de ulcer de presiune la niveul pielii. Inițial, poate fi observată roșeață la nivelul pielii, cu modificarea temperaturii tegumentului și, ulterior, pot fi identificate ulcerații și leziuni.

Trombembolismul pulmonar

Deși este tot o complicație ce ține de sistemele cardiovascular și respirator, trombembolismul pulmonar necesită o atenție deosebită, putând determina decesul pacientului. Apariția trombilor în sistemul vascular poate avea numeroase cauze, de la un status procoagulant prin afecțiuni cronice, până la o imobilizare prelungită. Repausul atât la pat, cât și în cadrul zborurilor de avion sau a orelor lungi petrecute la birou, rezultă în stază venoasă la nivelul membrelor inferioare. În mod normal, mușchii contribuie semnificativ la mobilizarea sângelui din sistemul venos, mușchii fiind în proximitatea vaselor de sânge. Prin reducerea contracției musculare și, deci, prin reducerea acestei mobilizări sangvine, factorii de coagulare prezenți fiziologic în sânge iau contact prelungit cu pereții vaselor, moment în care cascada coagulării se poate activa, rezultând în formarea cheagurilor sangvine. Aceste cheaguri se pot desprinde ulterior de la nivelul peretelui vasului, urmând calea circulației sangvine, ajungând, în final, la plămâni, unde poate să apară embolismul pulmonar. Lipsa simptomatologiei sau nespecificitatea acesteia, incluzând efort respirator accentuat, frecventă cardiacă crescută, tuse, durere toracică, și rapiditatea apariției embolismului pulmonar îngreunează identificarea și tratarea acestor pacienți. În lipsa tratamentului în timp util și eficient, pot să apară complicații precum infarct pulmonar, atelectazie pulmonară, insuficiență cardiacă dreaptă, rezultând chiar în deces. Mortalitatea pentru această patologie a fost estimată la 35%. (4)

Având în vedere toate aceste posibile complicații, pacienții imobilizați la pat necesită o îngrijire deosebită, care să faciliteze vindecarea optimă. Măsurile de îngrijire includ:

• asigurarea unei igiene corporale potrivite, a unei alimentații echilibrate și a unei hidratări corespunzătoare;
• punerea la dispoziție a unui pat medical cu funcții specifice, de modificare a inclinației segmentelor, util pentru confortul pacientului în timpul unor activități cum ar fi cititul, mâncatul sau pentru a stimula circulația membrelor inferioare;
• evitarea repausului în aceeași poziție pentru mult timp, pentru a evita formarea ulcerului de presiune la nivelul pielii;
• punerea la dispoziție a unor dispozitive medicale cu rol de sprijin, pentru ridicarea și așezarea fără incidente a bolnavului;
• mobilizarea precoce, în limitele admise, chiar și câțiva metri de mers pe zi sau ridicat din pat câteva minute;
• monitorizarea parametrilor pentru funcțiile vitale, cum ar fi măsurarea repetată a tensiunii arteriale, a saturației în oxigen a sângelui periferic, a frecvenței respiratorii, a temperaturii corporale;
• nu în ultimul rând, asigurarea unui mediu cât mai puțin stresant pentru pacient, sănătatea mentală fiind, de asemenea, o componentă esențială pentru vindecare și evoluție pe termen lung;