Cercetătorii au definit celulele cheie din spatele leziunilor renale severe în lupus

Un studiu realizat de o echipă de cercetare din Berlin a adus lumină asupra unor noi mecanisme implicate în deteriorarea severă a rinichilor la pacienții cu lupus, o afecțiune autoimună care afectează aproximativ cinci milioane de persoane la nivel global, majoritatea fiind femei tinere. Cercetările, publicate în revista Nature, contestă înțelegerea tradițională conform căreia autoanticorpii, proteine produse de celulele imune care atacă țesuturile sănătoase, sunt principalii responsabili pentru nefrita lupică.
Studiul indică faptul că, deși autoanticorpii sunt necesari pentru producerea daunelor tisulare, aceștia nu sunt suficienți singuri pentru a declanșa boala. Cercetarea a evidențiat rolul esențial al celulelor limfoide înnăscute (CLI), o populație mică și specializată de celule imune care, odată activate, declanșează un lanț de efecte ce conduc la inflamația nocivă a rinichilor.

Dr. Masatoshi Kanda, co-autor principal al studiului și fost bursier Humboldt la Centrul Max Delbrück, acum parte a Departamentului de Reumatologie și Imunologie Clinică la Universitatea Medicală din Sapporo, Japonia, explică că pentru a avea loc daunele organice, este necesară activarea CLI pentru a amplifica deteriorarea.

Nefrita lupică, o complicație majoră a lupusului, afectează funcția renală, adesea până la necesitatea dializei. Studiul a folosit tehnica de secvențiere ARN la nivelul unei singure celule pentru a examina rinichii la o rezoluție extrem de detaliată, identificând majoritatea circuitelor controlate de CLI.

Profesorul Andreas Diefenbach, director al Institutului de Microbiologie, Boli Infecțioase și Imunologie la Charité - Universitätsmedizin Berlin, a subliniat unicitatea CLI, care sunt prezenți în țesuturi de la dezvoltarea embrionară și diferă astfel de majoritatea celulelor imune. Laboratorul său a fost printre primele care au descoperit CLI în mijlocul anilor 2000 și s-a concentrat în special pe rolul acestora în intestin.

Prin experimente pe șoareci, echipa a demonstrat că un subgrup de CLI care exprimă un receptor numit NKp46 trebuie să fie prezent și activat pentru a induce nefrita lupică. Activarea acestui receptor stimulează producția de GM-CSF, o proteină care provoacă multiplicarea macrofagelor invadatoare, acestea fiind celule imune mari ce consumă celulele muribunde și microbii. În rinichi, un aflux de macrofage provoacă daune tisulare severe și acumularea de țesut cicatriceal, numit fibroză.

Inhibarea receptorului NKp46, fie prin blocarea sa cu anticorpi, fie prin eliminarea sa genetică, a minimizat daunele la nivelul țesutului renal. Interesant, nivelurile de autoanticorpi nu s-au modificat când NKp46 a fost inhibat, dar daunele țesuturilor renale au fost reduse, demonstrând că autoanticorpii nu sunt direct responsabili pentru inflamația renală.

Echipa a comparat de asemenea rezultatele cu datele de secvențiere din țesuturi prelevate de la pacienți umani cu lupus, găsind prezența CLI, deși este necesară o înțelegere mai profundă pentru a ținti eficient CLI în rinichii umani. Aceste descoperiri sugerează posibilitatea dezvoltării unor noi terapii pe bază de anticorpi pentru pacienții cu forme severe de lupus, cu scopul de a preveni necesitatea dializei renale pentru acești pacienți. Aceste concluzii deschid calea pentru strategii terapeutice inovative în managementul lupusului.

sursa: Science Daily
foto: Țesut renal (model de șoarece cu lupus) care prezintă semne de fibroză incipientă (verde). Când receptorul NKp46 al ILC este blocat (dreapta), nefrita lupică se retrage. Albastru: nuclee celulare. © Charité | Frauke Schreiber