Cercetările arată că exercițiile fizice pot întârzia boala Alzheimer, dar există o problemă

Boala Alzheimer (BA) este asociată cu două tipuri de modificări patologice cardinale: depunerile de amiloid beta și proteina tau hiperfosforilată (p-tau). În ultimii ani, activitatea fizică (AF) a fost investigată ca o posibilă strategie de prevenție sau încetinire a declinului cognitiv asociat BA. Totuși, datele privind legătura dintre AF și proteina p-tau (biomarker cheie al BA) sunt limitate și uneori contradictorii.
Studiile precedente pe acest subiect au examinat în principal asocieri transversale între AF și tau, în timp ce cercetările longitudinale – inclusiv modul în care p-tau181 ar putea modera sau media relația dintre AF și funcția cognitivă – sunt puțin numeroase. De asemenea, s-a pus problema interacțiunii cu APOE-ε4, o alelă asociată riscului crescut de boală Alzheimer. În acest context, obiectivul principal al studiului este examinarea asocierilor transversale și longitudinale (pe 3 ani) dintre nivelul de activitate fizică moderat-intensă (MVPA), p-tau181 sanguin și performanța cognitivă la adulți în vârstă sănătoși, dar cu plângeri de memorie.

Metodologie

Acest studiu, publicat în The Lancet Healthy Longevity, constituie o analiză secundară a datelor din Multidomain Alzheimer’s Preventive Trial (MAPT), un trial multicentric, randomizat, controlat, axat pe prevenția deteriorării cognitive la persoanele în vârstă (≥70 ani) fără demență, dar cu factori de risc (ex. viteza de mers scăzută, plângeri de memorie). În total, 1679 participanți au fost incluși inițial în MAPT, iar subgrupul actual se referă la 558 de participanți (33% din total) care aveau date despre p-tau181 la momentul inițial și/sau la 3 ani.

Variabile cheie

• Activitate fizică moderat-intensă (MVPA): evaluată cu Minnesota Leisure Time Activities questionnaire, exprimată ca MET-min/săptămână. Au fost analizate atât forma continuă (rădăcină pătrată sau logaritm), cât și forma categorială (inactiv, activitate redusă sub mediană, activitate ridicată peste mediană).
• p-tau181: determinat din sânge printr-o metodă single molecule array validată (cu anticorpi Tau12 și AT270), exprimat în pg/mL. Valorile au fost transformate cu rădăcină pătrată pentru analize.
• Cogniția: scor compozit din patru teste (Free and Cued Selective Reminding Test, orientare din MMSE, Digit Symbol Substitution Test, Category Naming Test). Pentru analize s-a folosit Z-score combinat, cu transformarea numerică (rădăcină pătrată a scorului reflectat).

S-au inclus covariate potențial confounder (vârstă, sex, studii, IMC, boli cronice etc.), iar analiza a vizat:

• Asocierea transversală între MVPA și p-tau181/cogniție la momentul inițial;
• Asocierea longitudinală (3 ani) între modificările MVPA și p-tau181 și modul în care p-tau181 inițial ar putea modera relația dintre MVPA și declinul cognitiv;
• Medierea: ipoteza că p-tau181 poate media relația dintre AF și cogniție;
• Interacțiuni cu APOE-ε4: explorarea efectelor purtării alelei ε4 asupra relațiilor sus-menționate.

Rezultate

Caracteristicile participanților

• N total = 558, cu vârsta mediană de 74 ani (IQR 72–78), majoritatea femei (68%).
• Concentrația mediană p-tau181 la momentul inițial: 8,9 pg/mL (IQR 6,8–12,0), cu un interval 0,4–31,7 pg/mL.
• MVPA median: 1099 MET-min/săptămână (0 – 18.624), iar 7% participanți au raportat zero activitate moderat-intensă.

Asocierea MVPA – p-tau181

• Transversal (baseline): Nu s-a constatat corelație semnificativă între MVPA și nivelul p-tau181.
• Longitudinal (3 ani): S-a observat o asociere semnificativă – participanții cu MVPA mai mare au prezentat o creștere mai lentă a valorilor p-tau181 în timp. Efectul a fost similar pentru categoriile „activitate scăzută” și „activitate crescută” versus grupul inactiv, sugerând că orice nivel moderat de AF ar putea încetini ușor acumularea de p-tau181.

p-tau181 ca moderator în relația dintre MVPA și cogniție

• Transversal: Într-unul dintre modelele ajustate, concentrații ridicate de p-tau181 au „atenuat” beneficiul asociat al MVPA asupra cogniției (scor compozit). Pentru valori p-tau181 peste ~9,36 pg/mL, efectul pozitiv al AF asupra funcției cognitive nu mai era semnificativ.
• Longitudinal: MVPA s-a corelat cu declin cognitiv mai lent, dar această relație s-a estompat pe măsură ce nivelul inițial de p-tau181 creștea. În analize detaliate, MVPA nu mai reducea semnificativ declinul când p-tau181 depășea ~3,5 pg/mL.

Rezultatele sugerează că atunci când p-tau181 este foarte ridicat, beneficiile activității fizice asupra cogniției pot fi compromise. Pragurile de 9,36 pg/mL (transversal) și 3,5 pg/mL (longitudinal) corespund aproximativ unor zone critice, dar necesită confirmare în studii suplimentare.

Medierea și interacțiunea cu APOE-ε4

• Analiză de mediere: p-tau181 nu a mediat semnificativ relația dintre MVPA și evoluția cognitivă, neapărând nici efect direct, nici indirect consistent al AF asupra cogniției prin intermediul p-tau181.
• APOE-ε4: Nu s-au detectat diferențe semnificative între purtători și ne-purtători în aceste asocieri, contrar unor date anterioare ce sugerau un potențial rol al APOE-ε4.

Discuții

Aceste constatări evidențiază două aspecte majore:

• Pe termen scurt (transversal), nu există o relație clară între AF și p-tau181; totuși, pe termen lung (3 ani), AF mai mare se asociază cu o creștere mai lentă a nivelului p-tau181.
• La nivel cognitiv, când p-tau181 depășește un anumit prag, beneficiul AF se reduce, sugerând că o patologie tau avansată poate anula efectele protective ale AF.

Discrepanțele față de alte studii (unele neidentificând relații similare, altele arătând eficacitatea AF în scăderea p-tau) pot fi explicate prin diferențe metodologice (auto-raportare AF, durată scurtă a intervențiilor, tipul biomarkerului tau – total vs fosforilat) și caracteristicile eșantioanelor. Rezultatele îndeamnă la continuarea cercetărilor longitudinale extinse și a studiilor de intervenție pe durate mai lungi (>6 luni) și grupuri mai mari pentru a stabili dacă și cum AF poate preveni sau întârzia acumularea p-tau la vârstnici.

Concluzii

Studiul MAPT sugerează că la adulții în vârstă cu plângeri de memorie, activitatea fizică moderat-intensă se asociază cu o ascensiune mai lentă a p-tau181 în decurs de 3 ani. De asemenea, concentrațiile crescute de p-tau181 la momentul inițial pot compromite beneficiile cognitive ale AF pe termen scurt și lung, deși fenomenul nu pare a fi mediat de p-tau181.

Relevanță practică: Datele subliniază importanța menținerii/îmbunătățirii unui nivel chiar moderat de AF la vârstă înaintată, ca strategie potențială de prevenție a declinului cognitiv. În același timp, ele sugerează că stadiile avansate ale patologiei tau pot limita efectul protector al AF, ceea ce susține ideea că intervențiile timpurii (înainte de acumulări tau semnificative) sunt mai benefice. Sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma aceste praguri și a examina mecanismele implicate, întrucât p-tau181 se manifestă ca un factor de influență major în relația AF-cogniție.