Ce sunt bifosfonații?

Bifosfonații fac parte dintr-o clasă de medicamente folosite în tratamentul preventiv și curativ al afecțiunilor osoase. Diverse boli precum osteoporoza (post-menopauză), metastazele osoase, multiplele mieloame, hipercalcemia, contribuie la reducerea structurii și densității osoase. Toate aceste afecțiuni influențează celulele implicate în formarea/distrugerea osoasă, acestea fiind reprezentate de osteoblaste - celule ce au rolul de a forma țesutul osos și osteoclaste - celulele ce degradează țesutul osos.

Bifosfonații au rolul de a inhiba resorbția osoasă, prin prevenirea creșterii numărului de osteoclaste și declanșează apoptoza acestora (moartea celulară programată). Inhibarea osteoclastelor contribuie la vindecarea și remodelarea normală a osului. (1, 3)

Bifosfonații se pot prezenta sub formă de produse farmaceutice ce conțin, sau nu, nitrogen. (3)

Aceste medicamente au capacitatea de a oferi beneficii substanțiale în bolile în care există un dezechilibru între interecțiunea osteoblastelor și osteoclastelor.

Bifosfonații sunt analogi chimici stabili ai pirofosfatului, un compus rezultat în urma proceselor metabolice din organism, compus în care există două grupări fosfat legate prin esterificare.

Pirofosfatul este eliberat ca și produs, în urma reacțiilor din organism, putând fi descoperit în diverse țesuturi, chiar sânge și urină. Acesta are capacitatea de a regla mecanismele responsabile de mineralizarea osoasă. Deține o afinitate crescută pentru procesul de mineralizare, deoarece se leagă de cristalele de hidroxiapatită iar depozitarea acestuia depinde de disponibilitatea legaturilor acestor cristale. În plus, prin abilitatea de a inhiba calcificarea, bifosfonații inhibă desfacerea hidroxiapatitei, oprind cu eficiență resorbția osoasă.

Această proprietate fundamentală, a dus la utilizarea lor în terapie. Recent, s-a sugerat că aceștia acționează în sensul limitării apoptozei, atât a osteoblastelor cât și a osteoclastelor, funcție care însă nu este înțeleasă încă pe deplin. (1)

Bifosfonații sunt utilizați în majoritatea bolilor cu evoluție asupra structurilor osoase dar și în unele cancere. În mod curent sunt administrați în evoluția unor boli osoase ereditare-la copii, osteoporoza indusă în urma administrării steroizilor, precum Prednison și cea post-menopauză dar și în metastazele osoase. Pot ajuta în prevenția fractiurilor la persoanele cu risc moderat și crescut, acționând prin încetinirea osteoclastelor, asigurând astfel osteoblastelor un timp mai îndelungat de acțiune. (4)

Absorbția la nivelul structurilor osoase este crescută, cu o remanență de lungă durată, spre deosebire de cea intestinală, bifosfonații eliminându-se repede din tractul digestiv. Datorită stabilității, sunt absorbiți, depozitați și excretați în forma originală.

Indicații:

• Osteoporoză
• Metastaze osoase
• Mieloame multiple
• Boala Paget a osului
• Displazia fibroasă a osului
• Artroplastie totală
• Stadiul incipient al necrozei avasculare (osteonecroză)
• Osteogeneza imperfectă
• Hipercalcemie (3)

Modul de administrare este foarte important, administrarea pilulei se face pe stomacul gol, dimineața, cu apă, și nu se va mânca nimic timp de 30 de minute. Trebuie păstrată o poziție verticală aproximativ 30 de minute - 1 oră după ingerarea pilulei pentru a evita iritarea stomacului și a minimiza refluxul esofagian. (4)

Nu se recomandă administrarea medicamentelor în următoarele cazuri: reacții alergice la substanța activă, existența unor boli esofogiene, boli renale severe, nivel scăzut de calciu în sânge.

Efecte secundare

Cele mai comune efecte secundare sunt: iritarea stomacului și apariția arsurilor, simptome ce pot fi evitate mai ales prin administrarea corectă a medicamentului.

Alte efecte secundare ce pot să apară: dureri osoase sau articulare ori dureri generalizate, crampe musculare, greață, constipație, diaree sau alte tipuri de disconfort gastric, cefalee, amețeală, infecții sinusale sau ale gâtului, infecții urinare, oboseală, probleme ale somnului.

Pot sa apară unele interacțiuni în cazul în care sunt administrate și alte medicamente, precum calciul în orice formă, fier, magneziu, diuretice și antibiotice, recomandându-se astfel discuția cu medicul înaintea începerii tratamentului.

În cazul unui nivel scăzut de calciu în sânge, nu ar trebui sa fie administrate, nivelul acestuia trebuie corectat înaintea începerii tratamentului cu bifosfonați.

Efecte secundare rare, au fost asociate cu administrarea îndelungată a medicamentului și includ osteonecroza mandibulară, fracturi atipice femurale și uveită (inflamarea tractului uveal). (2, 4)

Osteonecroza maxilară/mandibulară apare atunci când osul nu mai este alimentat corespunzător cu sânge. Majoritatea cazurilor de osteonecroză apar după extracții dentare și sunt asociate cu tratamentele anti-cancer (incluzând radiațiile), infecții, utilizarea steroizilor.

Riscul de apariție crește atunci când perioadele de tratament depășesc 5 ani. Se recomandă un examen stomatologic înaintea începerii tratamentului cu bifosfonați. Igiena orală reprezintă o cale de scădere a riscului apariției osteonecrozei.

Fracturile femurale apar în urma osteoporozei netratare și sunt denumite fracturi femurale atipice.

Bifosfonații pot afecta modul de funcționare al rinichilor și nu trebuie administrați persoanelor care prezintă o funcționare precară a acestora, sau insuficiența renală. Unele teste de sânge pot fi realizate pentru observarea funcției renale, înaintea administrării medicamentului. (5)

Persoanele care utilizează biofosfonați trebuie să discute cu medicul dacă apar dureri noi sau mai accentuate gastrice sau dificultăți la înghițire. Este important să se semnaleze orice efect secundar care apare pe parcursul tratamentului.