Cazurile de declin cognitiv la persoanele în vârstă s-au dublat în ultimii zece ani
Cercetătorii de la University College London au analizat baze de date britanice în vederea determinării diferenței de frecvență a diagnosticării cazurilor de declin cognitiv în rândul persoanelor vârstnice.
Eșantionul de studiu a fost reprezentat de aproximativ un milion de persoane cu vârsta cuprinsă între 65 și 99 de ani. Dintre aceștia, 55.941 de persoane au consultat medicul de familie deoarece prezentau tulburări de memorie, iar 14.869 de pacienți aveau deja un istoric de declin cognitiv. Conform oamenilor de știință, dacă în anul 2009, la fiecare 1.000 de persoane consultate exista un singur caz de tulburare cognitivă, în anul 2018 rata s-a triplat, ajungându-se la trei cazuri diagnosticate la mia de pacienți.
Această creștere a numărului de cazuri de declin cognitiv din ultimii zece ani a apărut, conform cercetătorilor, pe fondul faptului că din ce în ce mai multă lume a început să fie îngrijorată în legătură cu aceste afecțiuni neurologice. În special, s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane peste 80 de ani sau care locuiesc în zone defavorizate, ce s-au prezentat la medicul de familie cu suspiciunea de pierderi patologice de memorie sau declin cognitiv.
Statistic, echipa a observat că, din totalul persoanelor care se prezintă la un consult medical pentru tulburări de memorie, un procent de 46% dezvoltă demență în decursul următorilor trei ani de la consult. Acest procent este și mai crescut, mai exact de 52%, în cazul celor care se prezintă pentru suspiciunea apariției declinului cognitiv.
De aceea, Brendan Hallam, autor al studiului și doctorand la University College London, afirmă că medicii de familie trebuie să identifice din timp persoanele ce prezintă simptome precum declinul cognitiv sau tulburări de memorie, deoarece sunt principalele semne ale apariției demenței.
Autorii menționează faptul că, pentru a oferi informații concrete despre ratele diferite de apariție a tulburărilor de memorie și a declinului cognitiv, acest subiect trebuie cercetat în continuare. De asemenea, aceștia atenționează că studiul este limitat de diferențele ce pot apărea în cursul evaluării acestor afecțiuni de către medicii de familie.
sursa: Science Daily
foto: UCL News

Data actualizare: 29-03-2022 | creare: 29-03-2022 | Vizite: 487
Bibliografie
Cases of cognitive decline in older people more than double in ten years, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/03/220324104459.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Lecanemab vizează în mod eficient plăcile de amiloid la persoanele cu sindrom Down
- Noi markeri comportamentali, folosiți pentru a depista eventuale probleme ulterioare de dezvoltare la copiii născuți prematur
- Creierul uman miniatural, folosit pentru testarea tratamentelor sindromului Rett
- Medicamentele antipsihotice pot să nu fie recomandate în tratarea psihozei în stadii incipiente
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Dementa?sau senilitate?
- Medicatie gresita???
- Semn de Dementa Cumva ?
- Cum poti interna o persoana cu dementa
- Alzheimer?
- Bunica de 80 ani.. parca ar avea un inceput de dementa
- Cauzele principale ale bolii Alzheimer (cunoscuta ca si Diabetul de tip III)
- Dementa si crize de epilepsie