Cât timp rămâne alcoolul în sânge?
©
Autor: Costin Oana
După ce alcoolul este consumat, eliminarea lui din organism are loc astfel:
După consum, deși trece prin sistemul digestiv, alcoolul necesită o digestie minimă spre deloc. Imediat după consum, 20% din cantitatea de alcool este absorbită în vasele de sânge, unde este transportat în organism și către creier. Restul de alcool (aproximativ 80%) ajunge în sistemul circulator după ce este absorbit la nivelul intestinului subțire, iar de aici este transporat la ficat, unde va fi metabolizat. Dacă persoana a mâncat înainte sau în timpul consumului de alcool, absorbția în sânge este încetinită.
Cât durează eliminarea alcoolului din sânge? Dacă procesul metabolizării alcoolului de către ficat are aceeași rată, indiferent de rasă, gen sau greutatea corporală, în acest proces intervin o serie de factori care vor influența viteza cu care alcoolul va fi eliminat din organism:
Factori personali:
Factori legați de consum:
Dar aceasta este doar o estimare, în procesul metabolizării intervenind toți factorii menționați mai sus, astfel că la aceeași băutură alcoolică consumată în cantități identice de două persoane, eliminarea alcoolului din sânge poate avea durate diferite.
- aproximativ 10% din cantitatea ingerată este eliminată prin respirație, transpirație și urină;
- restul de alcool este metabolizat (descompus și eliminat) de către ficat.
După consum, deși trece prin sistemul digestiv, alcoolul necesită o digestie minimă spre deloc. Imediat după consum, 20% din cantitatea de alcool este absorbită în vasele de sânge, unde este transportat în organism și către creier. Restul de alcool (aproximativ 80%) ajunge în sistemul circulator după ce este absorbit la nivelul intestinului subțire, iar de aici este transporat la ficat, unde va fi metabolizat. Dacă persoana a mâncat înainte sau în timpul consumului de alcool, absorbția în sânge este încetinită.
Cât durează eliminarea alcoolului din sânge? Dacă procesul metabolizării alcoolului de către ficat are aceeași rată, indiferent de rasă, gen sau greutatea corporală, în acest proces intervin o serie de factori care vor influența viteza cu care alcoolul va fi eliminat din organism:
Factori personali:
- greutatea corporală;
- procentul de grăsime din corp;
- vârsta;
- genul;
- rasa;
- frecvența și cantitatea de alcool cu care persoana este obișnuită.
Factori legați de consum:
- rapiditatea cu care este consumat alcoolul;
- cantitatea de alcool ingerată;
- tipul și tăria alcoolului;
- consumul sau nu de mâncare odată cu alcoolul sau imediat înainte;
- cantitatea de grăsimi din mâncarea consumată odată cu băutura alcoolică.
- asocierea alcoolului cu anumite medicamente.
În medie, un organism sănătos elimină o porție de alcool în aproximativ o oră.
*Ce înseamnă o porție de alcool/cantitate standard de alcool găsiți în imaginea alăturată.Dar aceasta este doar o estimare, în procesul metabolizării intervenind toți factorii menționați mai sus, astfel că la aceeași băutură alcoolică consumată în cantități identice de două persoane, eliminarea alcoolului din sânge poate avea durate diferite.
Data actualizare: 07-03-2021 | creare: 22-02-2017 | Vizite: 8611
Bibliografie
(1)How Long Does Alcohol Stay in Your Body? What You Should Know, link: https://www.alcoholproblemsandsolutions.org/how-long-does-alcohol-stay-in-your-body/ (2)How Long Does Alcohol Stay in Your System?, link: https://americanaddictioncenters.org/alcoholism-treatment/how-long-in-system/
(3)How long does alcohol stay in your blood?, link: https://www.nhs.uk/chq/Pages/853.aspx?CategoryID=87&SubCategoryID=871
(4)Blood Alcohol Concentration, link: https://mapi.betterhealth.vic.gov.au/saywhen/know-the-facts/alcohol-and-driving-blood-alcohol-concentration
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Nuxvomica ajuta la diminuarea consumului de alcool?
- Simptome ciudate... dupa ce am baut
- Alcool si tutun
- Dureri
- Am o stare de ameteala continua cam dupa (1-2) beri
- Solutii pentru un alcoolic bolnav psihic
- Alcool...singe
- Mahmureala